4 moduri de a face din angajaţi cei mai buni ambasadori ai brandului
Numărul de companii care-şi folosesc angajații lor drept ambasadori ai brandului este în creștere și are sens în afaceri. Cele mai noi rapoarte de piaţă (Edelman Trust Barometer, Nielsen) arată că lucrătorii transmit de două ori mai multă încredere decât executivii unei companii, iar 77 % dintre consumatori spun că sunt mai multe şanse de a cumpăra un produs atunci când află informaţii despre acesta de la cineva în care au încredere. Angajații pot fi aşadar motorul din spatele acestor mișcări de creştere a vânzărilor iar cu un conținut de marketing potrivit drept combustibil, firmele vor face ca lucrurile să se mişte în direcţia bună.
Departamentele de marketing îşi instruiesc angajaţii cum să spună o poveste de brand coerentă, cum să folosească pârghiile de social media și dau posibilitatea angajaților să reprezinte firma. Este sistemul perfect în care toată lumea câștigă: Angajații ajută la construirea imaginii firmei iar companiile obţin conectarea cu potențialii clienţi. Mândria angajaţilor pentru compania lor creşte pe măsură ce împărtășesc informaţiile în piaţă iar consumatorii primesc informații din interior, într-un mod firesc, de la o sursă în care au încredere.
După ce a lucrat în calitate de ambasador angajat al unei firme şi ulterior, pentru un formarea de ambasadori de brand pentru Intel, Michael Bruny spune că şi-a dat seama că lipsea o verigă în programul de construire a unui brand, angajatul. El consideră că primii clienţi ai unei companii sunt cei din interior şi e imperativ ca ei să fie ajutaţi să devină un brand în sine, sau o "marcă în interiorul unui brand ", astfel încât impactul să fie mai mare atât pentru companie cât și pentru ei înșiși. Ajutând angajatul să-şi construiască brandul personal este una dintre cele mai mari investiţii pe care o companie o poate face. Iată potrivit lui Michael Bruny care sunt cele patru moduri prin care o companie poate ajuta «angajații ambasadori» să devină ceea ce el numeşte «marcă în interiorul unui brand».
1. Cunoaşteţi angajaţii!
Află care sunt valorile lor, punctele lor forte, aspirațiile, mediul în care trăiesc. Se ştiu o mulțime de lucruri despre companie dar trebuie să vă faceţi timp pentru a înțelege şi cum se încadrează modul de lucru al angajaților în imaginea de ansamblu a companiei. Cu cât înţelegi mai mai bine angajaţii și mediul lor de lucru cu atât va fi mai ușor este de a-i ajuta să fie cei mai buni ambasadori pentru companie.
2. Învățați-i să se conecteze cu alte persoane şi cum să păstreze relaţiile
Specialistul în marketing şi comunicare Seth Godin vorbește mult despre « economia de conectare» și necesitatea ca oamenii să fie în contact permanent. Acest lucru este valabil și pentru angajaţii firmei. Învățați-i cum să procedeze pentru a menţine relaţiile atât în interiorul cât și în afara companiei. De la familie, la prieteni sau persoane întâlnite în vacanţă, angajaţii spun povestea lor şi a companiei în care lucrează. Chiar şi familiile angajaţilor pot deveni ambasadori de brand.
3. Implică-i în proiecte
Acest lucru vă ajută să vă cunoaşteti mai bine angajaţii. Căutaţi oportunități prin care ei pot fi implicaţi în acţiuni care să însemne mai mult decât a împărtăşi informaţii. Foloseşte-te de talentele, abilitățile și pasiunile lor pentru a crea proiecte unice, care să le permită a arăta ceea ce știu deja și să înveţe lucruri noi care să facă din angajaţi cei mai buni ambasadori ai firmei.
4. Ajută-i să devină lideri de opinie
Puteţi face asta prin a vă învăţa angajaţii cum să utilizeze social media, cum să fie buni povestitori sau prezentatori de produse/servicii și ajutându-i să se poziționeze ca lideri de opinie prin utilizarea unor instrumente prin care pot amplifica conținutul pe care îl împart cu prietenii virtuali. Ajutând angajații voştri să-şi construiască propriul brand îi veţi face ambasadori mai puternici pentru compania voastră.