Agenţia de PR GolinHarris, 6 premii la Romanian CSR Awards 2014
“Proiectele de CSR sunt programe de suflet pentru GolinHarris, căci reprezintă materializarea unei dorințe speciale: aceea ca, prin proiectele în care investim atât de mult timp și atât de multă pasiune, să ajutăm la dezvoltarea societății civile. Numărul premiilor obținute de echipa și clienții noștri la Romanian CSR Awards 2014 probează expertiza agenției în crearea și implementarea proiectelor de acest tip, dar mai ales faptul că luăm personal fiecare campanie în parte“, a declarat Hortensia Năstase, Managing Partner, GolinHarris.
Cele 6 proiecte semnate GolinHarris și premiate la Romanian CSR Awards 2014 sunt:
La secțiunea Companii cu peste 250 de angajați, „The NO Project”, realizat alături de Bancpost, a fost recompensat cu Premiul Special la categoria Susținerea comunității.
„Mobile Kids”, campania de educație rutieră implementată alături de Mercedes-Benz și cu sprijinul ambasadorului Mercedes-Benz și Președinte al Consiliului Director al Salvați Copiii, Andi Moisescu, a fost distinsă cu premiul I la categoria Educație, în timp ce proiectul „Verde la circulație pentru educație” de la Lidl a primit mențiune în cadrul aceleiași categorii.
„Luna Voluntariatului”, proiectul de comunicare internă al Orange România, a primit și el premiul I la categoria Campanii interne de CSR.
În secțiunea dedicată Companiilor cu sub 250 de angajați, proiectul „Femei în Lanțuri” al Avon a obținut premul I la categoria Campanii de Cause Related Marketing. În același timp, campania Electrolux – „Povestea eroilor de ieri și a Principesei Margareta” a fost recompensată cu premiul al doilea la categoria Susținerea comunității.