ANOFM estimeaza ca 338.000 de persoane vor beneficia in 2011 de programul national de ocupare
Potrivit institutiei, peste 250.000 de persoane ar urma sa beneficieze de programe de mediere pentru incadrarea pe locuri de munca vacante pe perioada determinata si nedeterminata, iar 38.000 de persoane vor beneficia de servicii de informare si consiliere profesionala. Peste 13.000 de persoane vor urma cursuri de formare profesionala.
ANOFM mai informeaza ca, in urma implementarii Programului national de Ocupare pentru anul 2011, pana la data de 28.02.2011 s-a realizat incadrarea unui numar de 49.491 persoane. 40.000 dintre acestia au fost incadrati, prin servicii de mediere, pe posturi vacante, iar circa 9.000 au beneficiat de informare si consiliere.
Cei mai multi romani care au fost incadrati in munca prin intermediul Programului national de ocupare sunt din judetele Timis, Bucuresti, Neamt, Suceava, Hunedoara si Prahova.