Câștigătorul voucher-ului pentru atelierul de Personal Branding a fost desemnat
Atelierul își propune să ofere o serie de informaţii concrete și instrumente funcţionale de autopromovare profesională (și nu numai) pentru persoanele introvertite sau care consideră că nu deţin cunostinţe suficiente în acest domeniu.
Detalii despre atelierul practic de Branding personal și autopromovare
Pentru persoanele introvertite, dar și pentru cele care nu cunosc tehnicile de baza ale promovării personale, este mai greu să se facă vizibile din punct de vedere profesional, să fie înţelese și să-și impună punctele de vedere. Deseori ele preferă să cedeze decât să intre “sub lumina reflectoarelor” și astfel ratează oportunităţi pe deplin meritate. De asemenea, unii oameni resping ideea de branding personal, asociindu-l în mod greșit cu publicitatea, jucarea unui rol și manipularea sau considerând că brandingul este doar pentru vedete sau politicieni.
Beneficii: Dupa aceste ateliere, participanţii vor fi capabili:
- să înţeleagă care sunt punctele lor forte și cum le pot folosi în avantajul lor;
- să-și identifice și depășească propriile credinţe neproductive privind comunicarea, promovarea personală și succesul;
- să-și redefinească și recalibreze imaginea interioară și exterioară (brandul personal) pentru îmbunătăţirea rezultatelor profesionale.
Temele abordate pe parcursul celor 7 ateliere sunt:
Atelier 1: Motive și convingeri eronate pentru care nu te autopromovezi și de ce să renunţi la ele
Atelier 2:Predispoziţia genetică – factor constructiv sau perturbator în autopromovare
Atelier 3:Branding personal pentru timizi
Atelier 4:Cele 3 zâne ale autopromovării: Expunerea, Notorietatea și Socializarea (partea I)
Atelier 5:Cele 3 zâne ale autopromovarii: Expunerea, Notorietatea și Socializarea (partea a II-a)
Atelier 6: Cum să scapi de dialogul interior excesiv
Atelier 7:Alinierea nivelelor neurologice pentru susţinerea schimbării (exerciţiu NLP)
Durata / Locul desfășurării
7 ateliere săptămânale cu durata de 1h 30” / Fundaţia Calea Victoriei
Lector: Iulia Bertea– trainer autorizat CNFPA, peste 10 ani experienţă în marketing, promovare și comunicare, Master în Comportamentul consumatorului, certificare NLP Intensiv și “The Wealthy Mind”, autor Empower.ro și temperament introvertit.