Cât de fine sunt granițele pe complicata hartă a stresului. Col. Dr. Octavian Vasiliu, despre interdependența dintre sănătate și performanță la locul de muncă

Tulburările de stres profesional reprezintă o serie de afecțiuni legate de sănătatea mintală, cauzate sau influențate de factorii de stres din mediul de lucru. Aceste tulburări pot afecta grav starea emoțională, fizică și psihologică a unei persoane și, în cele din urmă, performanța la locul de muncă.

Presiunea timpului, volumul excesiv de sarcini, comunicarea sau cooperarea deficitară în cadrul organizației ori lipsa controlului asupra ritmului sau proceselor de lucru sunt principalii factorii generatori de stres enumerați de respondenții celui mai recent sondaj privind securitatea și sănătatea în muncă. Un sondaj cu o concluzie îngrijorătoare, peste jumătate dintre angajați au raportat cel puțin o problemă de sănătate asociată cu stresul, cauzată sau agravată de muncă, și una pozitivă: a vorbi  despre stresul la locul de muncă nu mai este un subiect tabu în tot mai multe companii. În ceea ce privește problemele de sănătate asociate cu stresul, aproape un sfert dintre respondenți au menționat că au experimentat simptome precum oboseală, lipsa motivației, iritabilitate sau scăderea performanței, pe care, într-un proces simplu de autodiagnosticare, le-au asociat cu burnoutul.

Autodiagnosticarea este o tendință comună în zilele noastre, alimentată din plin de noianul de informații din mediul online, însă, atenție!, prezintă riscuri și trebuie abordată cu precauție. Spectrul larg al simptomelor în cazul tulburărilor de stres profesional – de la extenuare și epuizare emoțională, anxietate, depresie ori tulburări de somn, și până la apariția unor afecțiuni fizice precum: dureri de cap, probleme digestive, tensiune arterială ori boli cardiovasculare – poate conduce la interpretări diferite și, în final, la confuzii de diagnostic. De aceea este esențial ca persoanele afectate să fie încurajate să caute sprijin din partea unui specialist în sănătatea mintală. Și la fel de important este ca și angajații, și angajatorii să fie conștienți de factorii de stres care perturbă activitatea unei organizații, să trateze cu grijă și responsabilitate situația și să facă front comun în promovarea unui mediu de lucru sănătos și echilibrat.

Vârful icebergului

În varianta extinsă a performanțelor academice și profesionale, dr Vasiliu este dublu licențiat – în medicină generală și psihologie, este absolvent a două programe de Masterat – de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Neurobiologie, dar și posesor a două titluri de doctor – în științe medicale și psihologie.

De asemenea, este autor principal sau co-autor a peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate, 250 de lucrări prezentate la conferințe naționale și internaționale, precum și autorul mai multor monografii care abordează teme din psihiatria clinică, psihofarmacologie, psihoterapie, personologie și adictologie.

A fost investigator principal sau sub-investigator într-un număr de 20 de studii clinice multicentrice, este membru în 14 asociații naționale și internaționale de specialitate.

Pentru prodigioasa sa activitate, de-a lungul anilor a fost recompensat cu mai multe diplome și premii, cel mai important, Premiul „Gheorghe Marinescu” oferit de Academia Română, Secția Științe Medicale.

Într-o combinație ”câștigătoare”, dacă ne referim la încărcătura profesională generatoare de oboseală și stres (și medic, și militar), dr. Vasiliu a acceptat invitația mea de vorbi despre stresul profesional, dușmanul tăcut din spatele scenei pe care fiecare ne jucăm zi de zi rolul organizațional. Un dușman perfid, căruia și dacă îi simțim prezența, de ce mai multe ori alegem fie să îl ignorăm, fie să îi minimalizăm efectele.

Înainte de a trece la discuția propriu-zisă, dar și pentru că am asistat în ultima vreme la o serie de controverse legate de dignosticarea cu burnout, l-am rugat pe invitatul meu să aducă niște clarificări, astfel încât să înțelegem când este vorba despre oboseală, inclusiv cronică, când despre burnout, când despre stres profesional. Redau integral explicațiile.

Pericolul din umbră

Înainte de a începe discuția despre tulburările de stres profesional, aș dori să vă mulțumesc pentru invitația de a prezenta acest subiect de mare actualitate și, totuși, prea puțin cunoscut publicului larg. Mai mult, această categorie de tulburări este deosebit de heterogenă, unele entități nedispunând de criterii de diagnostic unanim recunoscute, ceea ce creează dezbateri privind clasificarea, prognosticul și tratamentul acestora, inclusiv în rândul specialiștilor care se ocupă de sănătatea mintală. Din ce am constatat în practica medicală, în accepțiunea publică, burnout-ul este considerat a fi  singura tulburare de stres ocupațional, un termen generic ce înglobează orice consecință a expunerii la un program de lucru prelungit sau la condiții nefavorabile de activitate profesională, de la oboseala pasageră la depresiile severe. Această perspectivă nu este doar incorectă din punct de vedere medical, ci și periculoasă din cauza posibilei întârzieri a unui tratament adecvat.

De aceea, discuția despre burnout necesită a fi încadrată într-un context mai larg. Astfel, dintre tulburările asociate stresului ocupațional, sindromul de burnout este doar ”vârful icebergului” sau tulburarea ”de referință” atunci când se vorbește de consecințele stresului în mediile organizaționale. În realitate, acest sindrom este parte a unui continuum, care începe cu ceea ce se definește ca ”atitudinea angajată”, așa-numita abordare sănătoasă, asumată în mod rațional, modelată de aspectele obiective ale sarcinilor profesionale și în concordanță cu obiectivele de viață și valorile-cheie ale persoanei.

Pe de altă parte, dependența de muncă (sau workaholism-ul) este un fenomen descris în literatura de specialitate de peste 5 decenii, caracterizat prin petrecerea unui număr mare de ore de lucru peste program, eventual prin cumularea mai multor servicii, sub impulsul unei dorințe de ”investire” extremă în activitatea profesională. Persoanele dependente de muncă nu au ca obiectiv principal obținerea de recompense externe și nu caută să lucreze excesiv doar pentru a-și asigura un venit-țintă, deși ele pot fi uneori sensibile la presiuni externe, cum ar fi atribuirea unor sarcini suplimentare de către superiori, care consumă foarte mult din resursele adaptative personale, și asumarea acestor însărcinări fără a fi absolut necesar.

În geneza dependenței de muncă, au fost implicați mai mulți factori, de exemplu, nevoia de compensare a unor emoții negative. Workaholism-ul predispune la burnout, iar acesta poate fi de diferite grade, de la ușor la sever. Totuși, cele două entități sunt distincte, de exemplu persoanele dependente de muncă au suficientă energie pentru a face tot ce-și asumă pe plan profesional, pe când cele care au atins stadiul de burnout nu mai pot să se angajeze în activități profesionale suplimentare, din cauza oboselii permanente. O altă diferență este aceea că dependența de muncă se asociază cu rezultate profesionale bune, pe când burnout-ul, prin definiție, implică scăderea randamentului profesional.

Burnout și boreout

Sindromul de burnout are o istorie de aproape 50 de ani, el fiind descris pentru prima dată de către psihanalistul american Herbert Freudenberger. Numele sindromului provine de la analogia pe care autorul menționat o face între epuizarea profesională severă și un ”foc interior” care consumă toate resursele individuale. Astfel, spune el, sub acțiunea stresului profesional constant, persoana își pierde accesul la capacitățile sale de a face față sarcinilor obișnuite și resimte un vid interior, ca și cum un foc ar fi ars tot ce se afla înăuntru, chiar dacă o aparență de normalitate împiedică observarea din exterior a acestei ”goliri”. Persoana afectată de burnout poate să păstreze un nivel minimal de funcționalitate, astfel încât cei din jur nu sesizează prezența unei probleme decât în faze avansate.

O altă entitate din acest continuum, insuficient explorată până în prezent, este sindromul de boreout, descris de psihoterapeutul german Wolfgang Merkle într-o lucrare publicată în anul 2007. Acest sindrom cuprinde manifestări nespecifice, precum plictiseală marcată, lipsă de satisfacție și o frustrare permanentă privind activitatea profesională, reducerea stimei de sine, anxietate anticipatorie, dar și lipsă de implicare și de interes pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu. Sindromul de boreout apare la persoanele care simt că sunt în mod constant împiedicate de regulile organizaționale să-și atingă potențialul profesional maxim sau să fie recunoscute oficial pentru meritele lor. Se observă astfel că stresul asociat serviciului poate fi consecința atât a suprasolicitării (în cazul burnout-ului), cât și a subsolicitării (în caz de boreout). Factorul comun acestor situații este inadecvarea cerințelor profesionale la resursele individuale.

Tulburarea de adaptare

Tulburarea de adaptare este o problemă importantă pentru populația generală, care are însă semnificație și pentru psihologia organizațională și psihiatria ocupațională. Acest tip de patologie apare ca răspuns la o schimbare semnificativă de viață, de exemplu, șomaj, pensionare, schimbarea unui serviciu sau schimbarea unei funcții în cadrul aceleiași instituții, probleme financiare, pe lângă alte situații sociale, de tipul divorțului, separării, migrării etc. Persoanele care au tulburare de adaptare prezintă  simptome depresive, anxioase, ori tulburări de comportament, iar cauza este, din nou, depășirea mecanismelor adaptative la stres de către o situație sau eveniment specific.

La extremă

La capătul acestui continuum se află un sindrom descris de cercetătorii japonezi în anii ‘70, denumit karoshi și tradus ca ”moarte prin muncă în exces”. Este consecința tragică, extremă, a stresului profesional cronic, necontrolat și reprezintă o problemă socială importantă în Japonia. Un alt sindrom înrudit, karojisatsu, este reprezentat de sinuciderea cauzată de un program profesional supraîncărcat și condiții de lucru extreme, descris de medicii din aceeași țară în anii ‘80.

Astfel de cazuri nu mai reprezintă de mult situații excepționale, limitate la un context cultural specific, ci se constituie într-un fenomen global, fiind descrise în societatea americană și europeană, inclusiv la noi în țară.

Oboseala

Revenind la întrebarea dumneavoastră privind oboseala în context profesional și diferențierea ei de burnout, este necesar să distingem oboseala fiziologică, apărută la orice persoană activă care se implică în rezolvarea unor sarcini de serviciu – și care este un fenomen reversibil -, de oboseala-simptom. Oboseala fiziologică dispare după ce persoana în cauză se odihnește și nu reapare fără un motiv clar, cum ar fi un nou efort fizic sau/și cognitiv. Pe de altă parte, oboseala-simptom poate reflecta prezența unui sindrom de burnout, dar și a altor tulburări psihice (de exemplu, o depresie) și fizice (de exemplu, boli hepatice, pulmonare, cardiace etc.). În aceste cazuri, ea semnalează depășirea unor resurse adaptative ale organismului și se însoțește de alte manifestări mai mult sau mai puțin specifice, de tipul lipsei de concentrare, lipsei de interes, scăderii în greutate, insomniei etc. O astfel de oboseală-simptom poate să apară fără ca persoana să fi desfășurat o activitate intensă recentă și nu dispare după o perioadă normală de somn.

Există câteva patologii de interes pentru această discuție și care au ca simptom central oboseala, respectiv sindromul de oboseală cronică și neurastenia. Ambele afecțiuni au manifestări nespecifice și cauze imprecis definite, dar oboseala și dificultățile de concentrare pot crea confuzie cu sindromul de burnout. Deși studiate de mult timp, aceste două entități sunt considerate ”desuete” în prezent și tind să fie eliminate din categoria diagnosticelor uzuale, deși ele mai sunt totuși uzitate în diferite contexte medicale.

Stresul profesional

În ceea ce privește stresul profesional, acesta este cauza sindromului de burnout și a patologiilor înrudite, iar declanșarea afecțiunilor menționate se produce prin întâlnirea nefericită a stresului ocupațional cu un anumit teren individual. Nu toate persoanele expuse la același nivel de stres profesional vor dezvolta reacții de intensitate clinică, iar aici intervine raportul dintre reziliența fiecărei persoane (”resursele” sau factorii care ne fac să rezistăm în condiții dificile) și sensibilitățile individuale (”breșele” prin care se inseră stresul în nivelurile profunde ale sistemului nostru psihic, expunându-ne la afecțiuni psihice sau psihosomatice).

Q&A: Să învățăm din propriile greșeli, să ascultăm ce ne comunică organismul în momentele dificile!

Odată lămurite aspecte esențiale, stabilite relațiile cauză-efect și trasate granițe importante în acest teritoriu atât de complex, de vast, cred că nu mai există niciun dubiu că este imprios ca, încă de la primele semne, să luăm măsuri.

Ce putem face pentru a ne proteja sau ușura povara, cum putem gestiona cât mai eficient situațiile criticie, limită? Răspunde col. dr. Octavian Vasiliu în secțiunea Q&A.

Pentru a ne fi și mai clare consecințele, ce impact au tulburările de stres asupra muncii noastre? Dar asupra stării generale?

Studiile efectuate asupra acestor patologii de stres au raportat o scădere a funcționării sistemului imun suficientă pentru a amplifica riscul de apariție a diferitelor infecții. De asemenea, persoanele afectate de stresul profesional prezintă modificări ale funcțiilor neuroendocrine, care se traduc prin niveluri crescute de hormoni de stres în circulația sangvină și modificări ale metabolismul lipidic și glucidic, ceea ce creează un risc de afecțiuni cardiovasculare. Mai mult, a fost raportată o creștere a consumului abuziv și a dependenței de alcool și substanțe psihotrope la persoanele cu sindrom de burnout, precum și o apariție frecventă a depresiei, tulburărilor anxioase și un risc mai mare de suicid. Alte consecințe privesc impactul socioeconomic al sindromului menționat, respectiv o rată crescută de absenteism, schimbări frecvente ale serviciului, reducerea productivității etc. Este important de menționat că identificarea precoce a sindromului de burnout și a altor patologii de stres profesional previne apariția complicațiilor sus-menționate prin intervenții personalizate.

Putem intui un punct critic peste care să conștientizăm că nu mai putem singuri și avem nevoie de sprijin specializat?

Este esențial să știm când organismul ne dă semnale de alarmă și să le interpretăm corect. Așa cum am menționat, există un continuum al tulburărilor de stres profesional, pornind de la altitudinea angajată și responsabil-realistă, la variante tragice, soldate cu decesul persoanei în cauză. De aceea, ignorarea sau minimalizarea importanței semnalelor de alarmă, care nu sunt specifice, ci foarte vagi – de tipul oboselii, lipsei de concentrare, epuizării fără motiv, detașării de ceilalți etc.- poate conduce la apariția unor complicații severe.

Sunt unii angajați mai vulnerabili decât alții?

Da, și este bine să știm care sunt persoanele mai vulnerabile față de apariția tulburărilor de stres profesional.

Conform studiilor de specialitate, acestea sunt foarte implicate în activitate, dedicate rezolvării complete și cât mai aproape de perfecțiune a sarcinilor de serviciu și au abilități profesionale superioare. Aceste abilități reprezintă un avantaj în anumite situații, pentru că le permit persoanelor respective să se implice în mai multe activități concomitent, dar le creează și o vulnerabilitate față de patologia de stres. De unde rezultă că multitasking-ul, în combinație cu un mediu organizațional haotic, care încurajează activ trecerea rapidă și puțin motivată de la o sarcină la alta și impune termene nerealiste de finalizare a lucrărilor, reprezintă o cale rapidă spre burnout.

O vulnerabilitate mai mare la burnout a fost detectată și la persoanele cu tendință marcată spre autocritică, la cele care dorm mai puțin, și la cele cu program supraîncărcat, care lucrează suplimentar, care își asumă mai multe responsabilități și care nu au un grup de sprijin, respectiv familie și prieteni.

Este bine să știm și că factorii de stres din mediul profesional nu sunt reprezentați doar de numărul de sarcini primite sau de termene limită pentru rezolvarea lor, ci și de numeroși factori relaționali nocivi. Mobbingul și bullyingul în mediul profesional reprezintă forme de agresiune continuă, fizică și/sau verbală, de către un grup în primul caz, respectiv de către una/mai multe persoane în al doilea caz, a unui coleg sau subordonat. Aceste forme de agresiune determină o vulnerabilizare suplimentară a persoanelor din perspectiva instalării patologiei de stres, inclusiv de stres profesional.

Ca un model de bune practici ce poate fi replicat, cum vă păstrați dvs echilibrul fizic, psihic, emoțional dar și între viața profesională și cea privată? Cât de des, cum, de unde, ar trebui să ne luăm doza de energie?

Aș începe prin a reaminti cititorilor că nu există soluții universal valabile în acest domeniu și că strategiile de luptă cu stresul profesional trebuie să fie individualizate, adaptate la resursele proprii, dar și la factorii de vulnerabilitate ai fiecăruia. Dacă ar fi să fac, totuși, câteva recomandări, cred că aș menționa în primul rând importanța învățării din greșelile personale sau, altfel spus, este bine să ascultăm ceea ce ne comunică organismul în momentele dificile. Dacă am constatat, de exemplu, că ne simțim odihniți numai după cel puțin 7 ore de somn, atunci înseamnă că trebuie respectat acest lucru și nu există niciun beneficiu în a ne compara cu alte persoane care se simt refăcute după un somn de 5-6 ore. De asemenea, multitasking-ul poate să fie sau nu potrivit pentru noi. Dacă avem rezultate mai bune îndeplinindu-ne sarcinile succesiv, nu trebuie să forțăm rezolvarea lor în paralel, deoarece eventualele beneficii obținute pe termen scurt se pierd în analiza avantaje/dezavantaje pe termen lung. Respectarea delimitării timpului (dar și spațiului) profesional de timpul liber (și de zonele de relaxare) este o altă regulă simplă, la îndemâna oricui, care permite refacerea energiei individuale. Ierarhizarea obiectivelor și adecvarea mijloacelor la scopuri, precum și renunțarea la ”balast”, la sarcini conjuncturale cu scop incert, sunt alte două metode utile de conservare a resurselor. Mai întâi de toate, însă, cred că un exercițiu de autocunoaștere și de stabilire a valorilor centrale personale în condițiile unei sincerități totale față de propria persoană este absolut necesar. În absența acestui demers, riscăm să devenim prada unor obiective minore, să fim locuiți de imperative împrumutate de la ceilalți sau preluate necritic din mass-media (de exemplu, modele de succes care au la bază abilități ce nu pot fi pur și simplu ”copiate”) și să sfârșim prin a fi epuizați și frustrați de tot efortul depus care, finalmente, este posibil să nu ne aducă nimic important.

Există, de asemenea, unele exerciții simple pe care le recomand persoanelor cu burnout sau stări de anxietate anticipatorie (înaintea unui examen, a prezentării publice a unui proiect, ori a pregătirii unei întâlniri considerate ”stresantă”), inspirate din mindfulness. Încercați să intrați în contact cu lumea din jur, să deviați energia pe care o alocați gândurilor negative către descrierea obiectelor și persoanelor din realitatea imediată. De exemplu, priviți în jur cu atenție, ca și cum ați vedea, simți, auzi tot ce vă înconjoară pentru prima dată. Descrieți-vă în minte, dacă sunteți într-un loc public, copacii din jur, obiectele din vitrina magazinelor, ori, dacă sunteți la masă, încercați să savurați alimentele, nu doar să vă hrăniți- mirosul, gustul, aspectul lor, ceea ce au ele mai plăcut. Un alt exercițiu implică poziția așezată pe un scaun, cu tălpile lipite de podea și respirația lentă, pe nas, cu focalizarea atenției asupra inspirului și expirului. Orice stimul interior sau exterior care întrerupe liniștea acestui exercițiu este conștientizat, dar nu i se permite să întrerupă meditația; aceasta este continuată timp de câteva minute, până se instalează o plăcută stare de relaxare. Este recomandabil ca aceste exerciții să fie făcute întâi în condiții normale, fără expunerea la factori de stres, apoi, pe măsură ce tehnica lor este stăpânită, se vor putea aplica și în situații stresante.

Image by gpointstudio on Freepik