Ce bloguri corporate merită să frecventăm
Lupta pentru atenţie în online este mai liberă şi mai acerbă decât oriunde. Cu toate că presa derapează în senzaţional şi derizoriu pentru vizitatori în plus – la fel se întâmplă şi cu unele bloguri independente –, conţinutul de calitate, cu informaţii bune şi bine structurate, va atrage întotdeauna. Blogurile pot fi corporate atât cât vor, problema este că se supun şi ele aceloraşi reguli din blogosfera generalistă, deşi s-ar putea să aibă un mic ajutor prin susţinerea propriilor angajaţi. Cu sau fără ajutor, un blog, corporate sau nu, este vizitat dacă are un conţinut interesant şi relevant, un design atrăgător şi o anumită frecvenţă a actualizărilor. Acestea au fost şi criteriile pe care s-au ales câştigătorii primei ediţii „Top bloguri corporate în România”, o iniţiativă menită să încurajeze blogurile de companie şi de brand. Lista este relativ cuprinzătoare în ceea ce priveşte domeniile acoperite de cele 17 bloguri nominalizate: trei sunt de tehnologie, două vând produse foto şi IT, trei sunt oarecum conectate la produsele pe care le fac sau distribuie (mobilă, automobile), două sunt de călătorii, iar ultimele şapte nu pot fi încadrate exact într-un singur domeniu. Cert este că moda blogurilor de companie, care s-a lansat în România pe la mijlocul anilor 2000, începe să devină o parte importantă în strategia de marketing şi comnuicare. În primul rând pentru că ele nu încearcă neapărat să vândă ceva, ci pentru că atrag atenţia într-o direcţie sau alta. Desigur, nu toate blogurile au aceeaşi strategie. Unele îşi fidelizează consumatorii prin promovarea produselor, altele pur şi simplu invită la awareness, dar cele mai multe le fac pe amândouă.
Bloguri tech
Mă aşteptam ca blogurile de tehnologie să fie în topurile blogosferei corporate din România. Unul dintre preferatele mele este Hot for Security, al companiei Bitdefender. Blogul publică în limba engleză ştiri din domeniul tehnologiei, aproape la fel cum o fac şi siteurile de specialitate nord-americane. Diferenţa este că pe Hot for Security scriu câţiva blogeri români care fac o adevărată treabă de jurnalişti online.
Fiind un brand recunoscut internaţional, blogul este foarte popular şi pe reţelele de socializare, având peste 290.000 de prieteni pe Gacebook, peste 35.000 de urmăritori pe Twitter şi aproape 15.000 de subscriber-i. Conţinutul este updatat de mai multe ori pe zi şi este foarte tehnic, dedicat pasionaţilor de tech. Hot for Security a plăcut atât de mult juriului de la „Top Corporate Blogs 2013”, încât a primit premiul Silver, alături de blogul Paravion.
Asemănător este şi blogul Kaspersky, diferenţa este că aici ştirile despre infractori cibernetici şi parole protejate sunt în limba română şi updatate ceva mai rar. Cu toate astea, numărul de 2.628.110 de prieteni pe Facebook pe care îi are Kaspersky este absolut impresionat. Blog. iquestgroup este un alt blog al unei companii de soluţii software, cu un design atragător. Totuşi, materialul publicat aici este mai degrabă motivaţional şi corporate, cu maratoane, sporturi extreme, evenimente şi discuţii gen TEDEX, nu neapărat cu ştiri din tehnologie. Deşi este o companie românească, cei la iQuest au ales să publice şi ei conţinutul în limba engleză.
Fotografii şi călătorii
Unul dintre cele mai populare bloguri cu aparate foto este F64 Blog. Cu o interfaţă foarte atractivă, F64 îşi ţine vizitatorii la curent cu ultimele noutăţi în materie de aparate foto, obiective şi accesorii, dar publică şi materiale ample despre workshop- uri, dau sfaturi despre cum să fotografiezi un salon auto sau o farfurie cu mâncare. Blogul are cinci slide-uri care se deschid când treci cu mouse-ul peste ele şi are rubricile clar structurate. F64 Blog a primit Gold în Top Corporate Blogs 2013, alături de blogul Avon Space, cele două fiind totodată şi cele mai apreciate din întreaga blogosferă românească. Holario, nominalizat şi el, este un blog de drumeţii montane care se autopromovează ca un „simbol al pasiunii pentru munte, pentru mare, pentru natură, pentru locuri feerice, pentru România noastră frumoasă.” Este o platformă de stabilit trasee, cu puncte de interes, destinaţii, obiective, benzinării, oferă informaţii despre vreme şi multe altele. Deşi nu are un design ieşit din comun, Holario poate fi foarte util pasionaţilor de drumeţii în România. Blogul Paravion are totul la vedere. Deschiderea site-ului se face cu articole scurte din călătorii, însoţite de fotografii atrăgătoare, iar partea de sus oferă bilete de avion, hoteluri, oferte de turism şi promoţii, fără să se ascundă după deget. Practic, incită prin călătorii şi oferă posibilitatea de a-ţi programa una, iar totul este foarte uşor de folosit şi bine actualizat.
Sănătate şi mediu curat
Blogul Aqua Carpatica arată foarte bine şi vorbeşte, cum era de aşteptat, despre apă. Apa şi rolul ei în hidratare, apa şi rolul ei în natură aşa cum îl vedea Leonardo da Vinci sau „când şi de ce bem apă minerală carbogazoasă.“ Blogul tratează evenimente acvatice, tratează în detaliu Legea Apei şi are un număr de 684.472 de prieteni pe Facebook, ceea ce confirmă relevanţa sa în spaţiul virtual şi calitatea informaţiei pe care o publică. Totodată, blogul este unul dintre cele trei care a câştigat titlul BRONZE în Top Corporate Blogs 2013. Green Future are legătură cu somnul, saltelele şi pernele, dar cele mai multe materiale vorbesc despre tradiţie, insomii şi alergie sau despre căldura unei nopţi de iarnă. Surprizele se ţin lanţ pe acest blog cu multe subtitluri şi fotografii bune, care ţinteşte un public preponderent feminin.
Hitechpedia ar fi trebuit să primească un premiu pentru discreţie, cel puţin. Blogul aparţine companiei Siemens, dar este discret branduit, ceea ce ar putea fi pe placul multor cititori. Aici sunt tratate subiecte legate de mediul înconjurător, efectele globalizării, energie sau medicina viitorului. Cu toate că nu este un blog foarte arătos, conţinutul pe scurt este foarte uşor de accesat şi semnat de fiecare dată de hitechpedia.
Automobile, mobilă şi bijuterii
MIDOCAR Blog este în principiu despre automobile, însă uneori aici puteţi găsi invitaţii la film, interviuri şi articole documentate despre istoria unor branduri. Deşi blogul pare dedicat fanilor Volkswagen şi Audi, conţinutul este relativ surprinzător pentru un suport dedicat automobilelor.
Mobexpert are puţin peste 16.000 de prieteni pe Facebook şi vorbeşte, oarecum previzibil, despre mobila proprie. Totuşi, cei care îl gestionează nu sunt lipsiţi de simţul umorului, pentru că există postări care ne invită să mai luăm pur şi simplu o pauză, spunându- ne în câteva rânduri că autorul materialului nu este la serviciu. Deşi este foarte bine structurat, blogul Mobexpert pierde, pentru că tratează mult prea mult propriile produse.
Coriolan este un blog care tratează pe larg bijuteriile, oferă idei de cadouri preţioase, colecţii, vizite la atelierele de bijuterii proprii şi multe altele. Compania se autoproclamă, prin intermediul blogului, că susţine „cu adevărat educaţia, cultura şi arta, pentru ca noi să înţelegem cel mai bine cum este să transformi o simplă bucată de metal într-o bijuterie precum o piesă de artă”. Cu un design aerisit şi uşor de utilizat, Coriolan a câştigat şi el premiul BRONZE în topul amintit mai sus.
Totuşi, unul dintre cele mai bune bloguri corporate aparţine companiei Avon, care a dezvoltat pur şi simplu un site cu target aproape exclusiv feminin care seamănă foarte bine cu o platformă de sine stătătoare, care nu are legătură cu vreun brand. Blogul are mult conţinut independent de produsele Avon şi nu e de mirare ca a câştigat premiul GOLDE în Top Corporate Blogs 2013, alături de blogul F 64.
Pentru a cumpăra cartea trimiteţi un e-mail la [email protected] şi beneficiaţi de un discount de 25% faţă de preţul de listă.
Articol preluat din Revista Cariere de mai. Pentru detalii legate de abonare, click aici