Ce face din noi creierul!? Cu psihologul Dragoș Cîrneci prin labirintul minții umane

• În creier nu există circuite ale emoțiilor. Nu există o zonă a emoțiilor sau centre ale emoțiilor
• Construcția emoțiilor conștiente e mult mai pregnantă la femei
• La bărbați, manifestarea corporală a afectului poate să fie prezentă, dar ea nu se transformă neapărat într-o emoție în creier
• Sub puternica influență a hormonilor sexuali, deosebirile de gen se regăsesc în arii precum personalitatea și comportamentul social, dar nu în rezultatele academice sau nivelul de inteligență (IQ)

Anatomic, femei și bărbați, în mod evident, suntem diferiți, consecință a ceea ce numim dimorfism sexual. Anumite diferențe există inclusiv la nivel cerebral, dar acestea nu dictează capacitățile noastre cognitive. Abilitățile mentale nu sunt influențate sau restricționate de gen, ci, mai degrabă, de accesul la resurse și oportunități, de libertățile ori constrângerile culturale și sociale.

Când intrăm în sfera comportamentală însă, sub puternica influență a hormonilor sexuali și a altor substanțe (neurotransmițători) produse și eliberate de creier, care interacționează cu aceștia, diferențele de gen prind contur. Astfel, în timp ce structura cerebrală ne oferă aceeași fundație pentru abilitățile intelectuale, influența hormonilor adaugă nuanțe diverse în modul în care ne manifestăm în diferite situații, inclusiv în relații, fie că sunt ele personale, sociale sau de muncă. De aceea, femei și bărbați, deși împărtășim aceleași nevoi și aspirații, emoțiile noastre au partituri diferite, iar sentimentele prind formă într-un alt fel ori ritm. Percepem, gestionăm și exteriorizăm diferit emoțiile, înțelegem și abordăm diferit sentimentele, comunicăm, facem alegeri și luăm decizii în mod diferit, reacționăm diferit la stres.

Însă exact aceste diferențe, acest mod distinct de a naviga prin viață și relații dă culoare fiecărei zile, fiecărei provocări. Și, dincolo de simpla etichetă de “femei” sau “bărbați”, ne determină să deschidem în permanență noi uși către explorarea și înțelegerea diferențelor și asemănărilor noastre. La urma urmei, exact aceste diferențe aduc vibrație și profunzime conexiunilor dintre noi.

Așadar, ce ne apropie și ne ține împreună? Ce ne dezbină?

Vă invit într-o nouă călătorie prin fascinanta și totodată delicata lume a universului uman. Voi trasa itinerarul fără a ocoli zonele sensibile ori potecile alunecoase ale diferențelor de gen, pentru că obiectivul este de a explora legătura profundă dintre creier și comportament, acel cod unic ce ne orchestrează viața și ne definește ca indivizi. Acel cod care oferă consistență relațiilor noastre, emoțiilor și modului în care ne manifestăm în diverse contexte, dar, mai ales care ne ghidează prin labirintul intern și extern, mărginit de moșteniri, cultură, experiențe ori valori.

Un cod pe care îl vom descifra împreună cu Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe și aplicațiile acesteia în sănătate și afaceri.

Acele zile din lună

Femeile și bărbații produc diferite cantități de hormoni sexuali, cum ar fi estrogenul, în cazul femeilor, și testosteronul, în cazul bărbaților, hormoni care influențează nu doar caracteristicile reproductive, ci și comportamentul. Aceste variații hormonale, explică Dragoș Cîrneci, au impact asupra modului în care femeile și bărbații abordează emoțiile, rezolvă problemele și interacționează: ”Aceste diferențe influențate de activitatea hormonală există și sunt mult mai evidente în partea de viață tânără. Odată cu instalarea menopauzei, ele se estompează, întrucât apare o scădere semnificativă a nivelului hormonilor sexuali, precum estrogenul și progesteronul, care caracterizează perioadele fertile. Există, de asemenea, un ciclu lunar dar și unul circadian la cele două sexe, influențate de acești hormoni sexuali și care se manifestă prin comportamente diferite”.

La femei, de exemplu, spune prof. Cîrneci, este perioada de ovulație când estrogenii sunt la nivel maxim. Aceștia interacționează nu doar între ei, ci și cu alte substanțe chimice precum dopamina și oxitocina, o interacțiune complexă ce determină modificări în comportamentul femeilor în comparație cu alte perioade ale ciclului menstrual: ”În timpul ovulației, unele femei sunt mult mai deschise la anumite experiențe, mai exploratoare, chiar sunt studii care arată că sunt mai deschise la a consuma alcool, chiar droguri. Comportamentul sexual este mult mai activ, chiar și preferințele sexuale sunt ușor diferite în acea perioadă. De exemplu, genul de bărbaţi de care sunt atrase se modifică, majoritatea femeilor preferȃnd bărbaţi mai «macho» în această perioadă. În general, întreg sistemul acesta de recompense este afectat. Crește foarte mult activarea lui, datorită acestei comunicări între estrogen și dopamină și tot ce înseamnă recompensă, lucru plăcut și plăcere este mult accentuat în acea perioadă. De aceea, în bunele practici ale studiului cu RMN, trebuie să ai grijă, dacă ai subiecți feminini, să nu fie în acea perioadă a lunii. Pentru că riști să vezi o activare foarte mare pe circuitul recompensei și ai impresia că îi place tot ce îi afișezi tu și vede ea la RMN și atribui greșit rezultatele”.

Acea parte din zi

La bărbați, în schimb, ritmul ciclului hormonal este de tip circadian, punctează Dragoș Cîrneci, adică se desfășoară pe durata unei zile. Acest ciclu este strâns legat de nivelurile de testosteron, care ating maximul dimineața și minimul seara: ”Ca urmare, toate comportamentele umane influențate de testosteron sunt accentuate dimineața și atenuate seara. Astfel, bărbații se manifestă prin a fi mai competitivi, mai agresivi și mai puțin empatici dimineața, prezentând o rezistență crescută la durere. Pe de altă parte, seara, aceștia devin mai liniștiți, mai empatici și mai puțin predispuși către manifestări agresive”.

Ei bine, tocmai pe fondul nivelului acesta de reglare prin hormoni sexuali, apar și multe dintre diferențele de comunicare, atrage atenția invitatul meu. Mai precis, detaliază el, în timpul zilei (când bărbații sunt extrem de competitivi), atunci când interacționează cu alți bărbați, orice formă de comunicare sau contact social cu semeni masculini devine automat o competiție. Uneori intră în competiție și cu ei înșiși. Iar această dorință de a se întrece se manifestă în diverse aspecte ale vieții lor de zi cu zi, inclusiv în activități aparent obișnuite precum cumpărăturile la supermarket, unde își propun să stabilească recorduri personale sau să concureze cu alți bărbați pentru a vedea cine termină mai rapid: ”E ciudat și caraghios, dar așa se întâmplă. Chestia e că, ajungând seara acasă și neavând niciun motiv de competiție, automat intră într-un fel de mod repaus, în care își conservă energia și nu mai simt nevoia să spună nimic, să facă nimic. Doar să se relaxeze, să compenseze ce a pierdut în timpul zilei prin acele competiții nesfârșite. Seara nu mai au chef să demonstreze nimănui nimic, pentru că nu mai e nimeni de față decât soția, iar pe ea nu o vede ca pe un competitor”.

Ei bine, la femei, dimpotrivă, pe tot timpul zilei, prin structura lor, ele sunt mereu dispuse la a face compromisuri, la a manifesta îngăduință, dornice a păstra consensul și menține armonia în relații. Ziua, ele adoptă o atitudine conciliantă, renunțând adesea să-și exprime pe deplin gândurile, pentru că se tem că orice cuvânt, orice gest se poate întoarce împotriva lor. Pentru femei, navigarea zi de zi prin diversele provocări ale vieții pare mai degrabă o bătălie surdă, subliniază diferența Dragoș Cîrneci. De aceea, seara, când ajung acasă, ele simt nevoia să se descarce de tot ceea ce au acumulat în timpul zilei, să își exprime fără restricții gândurile, frustrările și emoțiile: ”Numai că acasă nu e decât bărbatul, iar acesta e deja pe mod relaxare, nu mai vrea să demonstreze nimic nimănui. Așa apare această diferență de comunicare, în care unul vrea să se descarce, să vorbească, să-și spună problemele, iar celălalt vrea doar să se relaxeze, efectiv nu vede sensul în a face orice altceva. Aceste diferențe de comunicare nu sunt neapărat probleme de cuplu, ci țin de felul în care suntem noi construiți în funcție de acest reglaj circadian și a felului în care ne raportăm unul la altul”.

Ce ține, totuși, o relație lungă și fericită

Și totuși, în ciuda acestei diferențe, care, privită așa, la rece, are potențial de a declanșa conflicte, supraviețuim în relații, unii chiar pe perioade lungi.

Așa e, confirmă invitatul meu, dar, mai degrabă, ceea ce reglează durata acestora ține, în esență, de două aspecte. În primul rând, capacitatea de a tolera frustrarea joacă un rol crucial – cu cât poți tolera mai multe situații neplăcute sau neconvenabile și le poți depăși, cu atât relația ta are șanse să dureze mai mult și să fie mai fericită. În al doilea rând, gradul de asemănare între parteneri este un alt factor determinant în longevitatea și fericirea unei relații: ”Chestia aia cu contrariile se atrag nu e valabilă, toate agențiile matrimoniale au algoritmi care îi potrivesc pe oameni pe similarități, nu pe contradicții. Cu alte cuvinte, cu cât există o mai mare asemănare între parteneri, cu atât crește probabilitatea unei relații de cuplu durabile. Chiar dacă diferențele pot crea o senzație de intensitate la început, pe termen lung, acestea nu asigură neapărat succesul”.

În plus, a insistat el, există rețele distincte de neuroni care se ocupă de integrarea informației sociale cu experiența personală, planurile de viitor și emoțiile, rețele extrem de complexe care ghidează comportamentul nostru.

Default mode, rețeaua care ne orchestrează relațiile

Astfel, conform prof. Cîrneci, cea mai mare parte a comportamentului social este orchestrată de rețeaua principală din creierul uman, cunoscută sub denumirea de “default mode”. Această rețea integrează percepțiile noastre asupra altor oameni cu aspirațiile noastre, acțiunile recente, regulile sociale și planurile de viitor, construind cumva relațiile dintre noi și noi, dar și dintre noi și cei din jur.

Modul în care această rețea funcționează în anumite zone ale ei – inclusiv gestionarea discordanței dintre ceea ce ne dorim să facem și așteptările celor din jur – variază, pentru că informația este procesată diferit. În sensul că, la unii oameni, această discrepanță generează stres, jenă, rușine sau frică, determinându-i să adopte un comportament conformist, să se plieze așteptărilor sociale pentru a evita conflictul. Adică tind, explică Dragoș Cîrneci, să spună ceea ce vor ceilalți să audă de ei și să acționeze conform așteptărilor celor din jur. În schimb, la alții, această discordanță nu produce stres, iar aceștia pot adopta comportamente mai nonconformiste, fiind mai puțin afectați de părerea altora: ”Această reacție diferită la discordanță are și o componentă de gen, în sensul că conformismul social pare să fie mai prezent la femei decât la bărbați în situații în care trebuie să ia decizii sociale sau care îi afectează pe ceilalți. Studiile arată că femeile tind să aleagă soluții de mijloc, evitând extremele pentru a menține armonia și a evita deranjul. În schimb, bărbații tind să fie mai radicali, iar acest comportament extrem devine și mai pronunțat în prezența altor masculi. Contrar așteptărilor, prezența altor bărbați nu îi face să fie mai echilibrați sau ponderați, ci, dimpotrivă, pot deveni și mai extremi în deciziile lor”.

Ce se întâmplă când apare copilul

Venirea unui copil în viața unui cuplu marchează însă o transformare semnificativă, aducând cu sine atât bucurii cât și provocări. Copilul aduce schimbări importante în relația dintre parteneri, influențând nu doar dinamica cuplului, ci și aspecte precum starea emoțională, rutina zilnică și percepția asupra vieții.

A deveni părinte e un moment inegalabil, confirmă psihologul, dar dincolo de asta și provocările sunt fără precedent. Schimbările majore în rutina zilnică, nivelul sporit de stres, pierderea controlului asupra vieții și provocările noi aduse de responsabilitățile parentale pot crea un climat propice dezvoltării stresului în timp. Riscul de depresie postnatală afectează nu doar femeile, și unii bărbați dezvoltă depresie postpartum, și, pentru că la ei nu e o dereglare hormonală cum e la femei, e un fel de stres posttraumatic: ”În studiile ce privesc starea de bine, există modele care măsoară diferite dimensiuni, iar una dintre acestea este environmental mastery (adică capacitatea de a-ți controla viața și viitorul). Cercetările indică faptul că această componentă este afectată în special în primii ani de viață ai copilului, pentru că prezența unui copil, cel puțin în primii ani, influențează negativ percepția controlului asupra vieții, atât pentru femei, cât și pentru bărbați”.

Cu toate acestea, atrage el atenția, există o serie de factori, precum diferențe culturale și context, care pot influența impactul venirii unui copil. De exemplu, sprijinul din partea familiei – părinți, bunici sau mătuși, care pot prelua din sarcinile zilnice – poate atenua semnificativ provocările. În plus, cu cât devii părinte la o vârstă mai înaintată, cu atât resimți mai intens oboseala și schimbările în ritmul vieții de zi cu zi: ”Există numeroși factori care influențează această experiență. E o provocare ce devine mai accentuată pentru cei care se confruntă cu lipsa suportului social, dificultăți financiare, au o vârstă mai înaintată ori au o toleranță la frustrare redusă, pentru că adaptarea la noul rol de părinte poate presupune gestionarea unui ansamblu complex de probleme. Iar ca să gestionăm mai bine situația, când avem diverse emoții negative, este bine să știm de unde vin”.

De unde vin emoțiile

Părinte sau nu, deseori, indiferent de situație materială, sex sau vârstă, ne simțim prinși în hățișul provocărilor și ne lăsăm copleșiți de stres. Viața, însă, nu este nici frumoasă, nici urâtă. ”este fix așa cum o vezi tu!”, este categoric profesorul Cîrneci. Iar stresul, explică el, este doar o construcție a creierului nostru. Nu există vreo situație stresantă sau non stresantă, există doar o situație pe care oameni diferiți o percep diferit. Toate emoțiile sunt, în esență, construcții ale creierului nostru și reflectă interpretarea subiectivă a realității: ”Asta poate nu știați, e cumva șocant pentru cultura în care trăim: în creier nu există circuite ale emoțiilor. Nu există o zonă a emoțiilor sau centre ale emoțiilor. Toată povestea lui Paul Ekman cu cele șase emoții de bază – bucurie, tristețe, furie, frică, surpriză și dezgust, exprimate la fel peste tot în lume și recunoscute de toată lumea – sunt doar niște preconcepții pe care le-am avut zeci de ani. Sunt doar niște concluzii greșite ale unor studii făcute prin anii ’68 – ’70, dar cu o procedură greșită, contestată ulterior. Când s-au replicat studiile în aceeași populație, nu a mai ieșit nimic. Partea culturală, parentingul de care ai avut parte, limbajul pe care îl folosește cultura ta, experiențele de viață pe care le-ai avut, toate acestea contribuie la a construi ceea ce noi numim emoții. Și da, construcția aceasta a emoțiilor conștiente e mult mai pregnantă la femei. Indiferent de perioada lunii, de momentul din zi, cu copil sau fără”.

Ea… la psiholog. El… la medicul de familie

La bărbați, însă, manifestarea corporală a afectului poate să fie prezentă, dar ea nu se transformă neapărat într-o emoție în creier. ”De aceea, bărbații, cel mai des, ajung la doctor pentru gastrită, pentru boli de inimă sau boli respirație… zic ei. Pentru că simptomele pe care le simt în corp, ei nu le asociază cu o emoție concretă, ci, mai degrabă, cu boli somatice, sau cu oboseala, sau cu altceva. Și atunci, ei nu ajung la psihiatru sau psiholog, ci la medicul de familie. De aceea spun că sunt diferențe mari și, pe aceeași situație, ea simte niște emoții puternice și le poate controla, el simte doar rău fizic”, explică Dragoș Cîrneci.

Și asta deoarece, continuă el, bărbații nu leagă acest disconfort fizic de circumstanțe emotionale, ci mai repede îl atribuie unei zile proaste la birou sau lipsei de odihnă. Pentru emoții, ai nevoie ”să dai vina” pe cineva, or ei nu dau vina pe vreo emotie pusă în cârca partenerului, copilului ori oricui altcuiva. Pur și simplu ”dau vina” pe stresul zilnic. Percep această senzație ca pe un disconfort fizic, evitând să o recunoască drept o emoție. De aceea, insistă el, femeile sunt mai frecvent în cabinetele de psihologie decât bărbații, mai ales că, pentru bărbați, în cultura noastră, e rușinos să admită că au emoții: ”Încă de mici, băieții nu au voie să plângă. Li se spune: tu ești bărbat, trebuie să rezolvi situația, bărbații nu au voie să plângă! Sunt și crescuți să fie mai individualiști și autonomi, să se descurce. Toți am crescut în situația asta în care băieții erau, de exemplu, trimiși la cumpărături, pe când, la fetițe nu era așa de relaxant să le trasezi o astfel de sarcină, ca părinte îți era teamă… dacă pățește ceva. Apoi, la adolescență, un alt exemplu, băieții merg singuri la petreceri sau în oraș, pe când fata stă acasă și vine băiatul să o ia. Din astfel de motive, băieții dobândesc instinctiv această abilitate de a se descurca. Ei întocmesc mereu un plan mental, navighează în spațiu cu precizie, stabilindu-și repere pentru a ști cum să se întoarcă sau să se orienteze într-un anumit loc. La fete, protecția aceasta cumva le defavorizează în a-și forma aceste deprinderi de orientare. Deci este ceva ce nu ține de felul în care e construit creierul, ci de cultura în care noi trăim. Mare parte din aceste diferențe sunt culturale, iar o altă mare parte ține mai degrabă de stereotip”.

Iar un stereotip des întâlnit este creativitatea: ”Sunt percepții foarte diferite privind creativitatea, inclusiv femeile au impresia că bărbații sunt mai creativi decât ele, deși niciun test nu dovedește așa ceva. Este doar un stereotip, o percepție pe care inclusiv femeile o au despre ele. La fel pentru tot ce înseamnă performanță academică, nu există niciun fel de diferență între femei și bărbați. Deosebirile se regăsesc în arii precum personalitatea și comportamentul social, dar nu în rezultatele academice sau nivelul de inteligență (IQ)”, a fost categoric Dragoș Cîrneci.

Citește și: Spirala sacrificiului. Prizoniere sau arhitecte ale propriului destin?

---