Companiile din regiune au majorat investițiile în social media și comunicare digitală în 2012
În pofida recesiunii, investiţiile în activităţi de comunicare în Europa Centrală şi de Est, Europa de Sud-Est, Rusia şi Eurasia sunt relativ stabile. Astfel, pentru primul trimestrul al acestui an, 19,4% dintre respondenţi au raportat o creştere a cheltuielilor aferente comunicării, în timp ce 20,4% dintre aceştia nu au indicat schimbări de bugete. În acelaşi timp, pe pieţele din Rusia & Eurasia, s-a înregistrat o creştere a bugetelor alocate pentru activităţile de PR (20,3%), o tendinţă în acord cu perspectivele economice ale acestor pieţe.
Importanţa comunicării pentru companiile din regiune este reconfirmată de alte două rezultate relevate de Pulse. Vizibilitatea activităţilor de comunicare la nivel de board şi valoarea percepută a acestora pentru succesul comercial sunt la un nivel ridicat – 33,6%, respectiv 45,9% dintre respondenţi indicând creşteri pe aceste segmente.
"Clienţii noştri acordă o atenţie tot mai mare comunicării, ca instrument de susţinere a dezvoltării afacerilor. Această tendinţă este evidenţiată de rezultatele primei ediţii a studiului: managerii se implică direct în procesul de comunicare deoarece conştientizează impactul direct, pozitiv, pe care îl poate avea asupra evoluţiei companiei. Dincolo de crearea unui brand solid şi managementul reputaţiei companiei, vorbim despre punerea amprentei asupra mediului de reglementare în care îşi desfăşoară activitatea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu partenerii cheie. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care Grayling şi-a modificat strategia în regiune, oferind servicii integrate de Public Affairs şi Public Relations (inclusiv comunicare digitală) pe toate pieţele, acordând o atenţie deosebită activităţilor de consultanţă strategică la nivel de top management”, a declarat, într-un comunicat, Jan Simunek, Director Regional Grayling CEE & SEE.
45% dintre respondenţi au arătat că, similar tendinţelor înregistrate la nivel global, companiile din regiune (CEE, SEE, Rusia şi Eurasia) înregistrează o creştere a investiţiilor în social media & comunicare digitală. În acelaşi timp, comunicarea corporativă şi cea de criză rămân la fel de importante ca şi până în prezent, jumătate dintre respondenţi indicând faptul că nu s-au produs schimbări la nivelul bugetelor alocate pentru aceste servicii.
Un alt rezultat interesant relevat de Pulse este legat de companiile din tehnologie, media şi telecom, unde există o dinamică suprinzătoare în ceea ce priveşte bugetele de comunicare. După Asia-Pacific, unde respondenţii au indicat în procent de 16,7% creşterea bugetelor de PR pentru companiile din domeniu, CEE&SEE au abordat aceeaşi strategie de a contracara criza prin creşterea investiţiilor, inclusiv în comunicare (15,1% dintre respondenţi au indicat creşterea bugetelor de comunicare).
"În ultimii 20 de ani, industria comunicării din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est s-a schimbat foarte mult. Aşteptările clienţilor noştri sunt mult mai complexe. Îşi doresc un partener real de discuţie, creativitate, constanţă, conţinut relevant şi consultanţă strategică. Sunt cereri justificate având în vedere misiunea pe care clienţii noştri o au – aceea de a performa cu un maxim de rezultate într-un mediu plin de provocări dintre cele mai diverse”, a adăugat Simunek.