Contabilizarea mediului: Cinci riscuri care pot afecta afacerile
Profesioniștii din domeniul financiar- contabil ar trebui să se bazeze pe competențele lor și pe experiența în contabilitate pentru a contribui la dezvoltarea unor metodologii contabile referitoare la capitalul natural, care să ajute la cuantificarea și gestionarea factorilor externi companiilor, este de părere Andreia Stanciu, Head of ACCA Europa de Sud-Est. Totodată, specialistul afirmă că aceștia ar putea apela la asociațiile contabile pentru a oferi îndrumări cu privire la modul de abordare a capitalului natural în cadrul rapoartelor anuale și în conturile companiei, precum și în rapoartele de dezvoltare durabilă. Ei trebuie să inițieze sau să încerce să aplice metodologii contabile pentru capitalul natural împreună cu clienții lor, acolo unde este cazul, și să folosească această experiență pentru a lucra cu autoritățile de reglementare cu privire la raportare și la practicile de asigurare.
Profesioniștii în domeniul contabil implicați în studiu au identificat şi primele cinci riscuri pe care capitalul natural le aduce în activitatea sectorului privat:
- Riscul reputaţional (68%)
- Întreruperea activităţii (61%)
- Raritatea şi costul crescut al resurselor (50%)
- Riscul ce afectează lanţul de aprovizionare (47%)
- Riscul finanţării (46%)
“Un număr tot mai mare de companii integrează raportul lor anual financiar-contabil şi raportul privind dezvoltarea durabilă. Integrarea decurge din creşterea gradului de conştientizare în rândul multor companii asupra valorii și necesității raportării cu privire la impactul social și asupra mediului, alături de performanțele financiare”, afirmă Aura Giurcăneanu, Head of Audit and Assurance, KPMG în România, care mai precizează că această cale ar trebui luată serios în considerare, atât din perspectiva managementului, cât şi din punct de vedere al comunicării.
Având în vedere că, în ultimii ani, un procent nesemnificativ dintre companiile din topul Global Fortune 250 raportau într-o manieră integrată, practica actuală demonstrează că gândirea în acest domeniu a suferit transformări. Deşi în România nu se observă încă această tendinţă, este evident că trendul este stabilit de către companiile de top şi, mai devreme sau mai târziu, va fi urmat de multe altele. Dacă în 2006 doar 24% din primele 100 de companii din România, ierarhizate în funcţie de cifra de afaceri, au raportat cu privire la dezvoltarea durabilă, în prezent, numărul lor a crescut semnificativ, demonstrând interesul sporit al companiilor româneşti în a publica informații referitoare la dezvoltarea durabilă.
"În contextul economic actual, în care o mai mare transparenţă privind riscurile este necesară, riscurile non-financiare sunt considerate ca făcând parte din domeniul financiar, datorită implicaţiilor lor financiare. Companiile românești au conștientizat că publicarea informaţiilor referitoare la dezvoltarea durabilă este foarte apreciată de către clienți, investitori şi alte părţi interesate responsabile", a adăugat Giurcăneanu.
Integrarea raportării trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Aceasta nu ar trebui privită pur şi simplu ca un raport "toate într-unul". “Numai dacă integrarea este susţinută printr-o corelare reală şi profundă a proceselor de management, inclusiv a guvernanței şi controalelor, raportarea poate fi considerată credibilă şi solidă. Prin urmare, vorbim mai degrabă despre raportare integrată – mijloace diferite pentru persoane diferite", a concluzionat Giurcăneanu.