Creşterea spectaculoasă duce Apple pe locul 3 în topul mondial al vânzările în 2011
Apple a urcat două poziţii în topul mondial al vânzărilor de telefoane mobile in 2011, până pe locul trei, dupa ce producătorul american a reuşit o creştere spectaculoasă a livrările de smartphone-uri comparativ cu 2010, potrivit datelor publicate de IDC.
Nokia şi-a păstrat poziţia de lider în ciuda reducerii cotei de piaţă de la 32,6%, cat a avut în 2010, la 27%. Pe poziţia secundă se plasează Samsung, care a reuşit să mai câştige 1,2% la capitolul cotă de piaţă, până la 21,3%.
Astfel, anul trecut Nokia a vândut 417,1 milioane de terminale cu 35,9 milioane mai puţine decât in 2010. Vânzările Samsung au crescut 49,2 milioane, până la 329,4 milioane de dispozitive, în timp ce livrările Apple s-au majorat de la 47,5 milioane de smartphone-uri in 2010, la 93,2 milioane.
Locul patru în top este ocupat de Samsung, ale carei livrări s-au redus cu 24,5%, până la 88,1 milioane de dispozitive, iar chinezii de la ZTE ocupă poziţia a cincea, cu 66,1 milioane de telefoane vândute (+30,9%).