Cum să lucrezi cu un perfecționist, astfel încât să obții ce e mai bun de la el
Ce spun experții
Mulţi oameni pretind că sunt perfecţionişti fiindcă li se pare că „dă bine la imagine“. Dar adevăratul perfecţionism este mai degrabă un defect decât o trăsătură valoroasă. „Toţi suntem perfecţionişti, într-o măsură mai mică sau mai mare. Problema apare atunci când perfecţionismul devine o obsesie“, spune Robert Kaplan, profesor de Practica Managementului la Harvard Business School şi autorul cărţii: „Ce întrebări să îi pui persoanei din oglindă:Întrebări esenţiale la care trebuie să răspunzi dacă vrei să devii un lider eficient şi să îţi atingi potenţialul“. În multe cazuri, acest comportament compulsiv poate fi ca un ghimpe în coasta unui om cu performanţe foarte bune. “
„Cred că sunt nişte oameni fabuloşi şi mai cred că şi-au pierdut controlul”, spune Thomas J. DeLong, un alt profesor de Practica Managementului la Harvard Business School, autorul cărţii: „Zburând fără plasă de siguranţă“. Când ai în subordine un perfecţionist, îţi trebuie multă răbdare şi ai nevoie de o abordare unică în modul în care îi supraveghezi munca. Mai jos sunt câteva tactici pe care le poţi folosi ca să obţii ce e mai bun din acest membru dificil şi pretenţios al echipei tale.
Apreciază-i părțile pozitive dar, în același timp, nu-i trece cu vederea părțile negative
Cei care au în subordine oameni perfecţionişti ştiu că poate fi frustrant să lucrezi cu ei. De regulă, perfecţioniştii nu au răbdare cu ceilalţi – sau sunt hiper-critici cu colegii lor – şi sunt slabi la delegarea sarcinilor. „La un anumit nivel, perfecţioniştii chiar cred că nimeni nu poate face lucrurile mai bine decât ei“, spune DeLong. Şi le este foarte greu să îşi împartă timpul de lucru în mod eficient. „Se vor concentra excesiv pe ultimele 2 procente rămase din ceea ce au de făcut, atunci când e suficient să ajungă la 94 de procente pentru a face o treabă bună“, spune el. Trebuie să recunoaştem faptul că, deşi comportamentul acesta este iritant, nu e complet rău. Există şi multe avantaje. „Nu poţi fi un perfecţionist fără să te implici cu totul în joc – cu mintea, inima şi sufletul. Ei sunt dedicaţi muncii lor şi instituţiei în care lucrează“, spune DeLong. De fapt, datorită faptului că insistă ca totul să fie făcut la standarde de excelenţă, perfecţioniştii îi fac adesea şi pe cei din jurul lor să-şi ridice standardele la care lucrează.
Dă-le perfecționiștilor joburile cele mai potrivite pentru ei
Perfecţioniştii nu sunt potriviţi în orice job. Nu le da proiecte pe care nu vor fi în stare să le ducă la bun sfârşit decât cu mare greutate sau roluri care îi pot face să îşi disperseze eforturile în prea multe direcţii. Acceptă faptul că s-ar putea să nu fie buni de manageri, fiindcă este foarte probabil să ceară prea mult de la oamenii din subordinea lor (vezi mai sus cuvintele „hiper-critic“ şi „slab la delegarea sarcinilor“). De asemenea, este posibil să nu se descurce bine când trebuie să se ocupe de o treabă mare şi complicată. Mai bine găseşte-le acele joburi în care faptul că sunt atât de pretenţioşi fi apreciat. „Pune-i într-un loc din organizaţie în care să aibă o «bandă de lucru» mai îngustă“, spune Kaplan. În orice organizaţie există joburi care impun o atenţie mare la detalii şi au, în acelaşi timp, un cadru de lucru relativ limitat.
Ajută-i să devină conștienți de ceea ce fac
Chiar şi atunci când ocupă o poziţie care li se potriveşte, perfecţioniştii pot provoca probleme – de exemplu, încetinind ritmul în care progresează într-un proiect sau demoralizându-şi colegii. Trebuie să îţi ajuţi subordonaţii de acest gen să fie capabili să recunoască momentul în care standardele lor foarte exacte duc la rezultate negative. „Când cineva devine mult mai conştient de sine şi de ceea ce face, îl poţi «dezactiva», astfel încât să poată vedea lucrurile dintr-o perspectivă diferită“, spune DeLong. Mulţi perfecţionişti nu îşi dau seama ce fac, alţii îşi dau seama, dar nu sunt motivaţi să se schimbe. „Ei ştiu că nu le face bine, numai că acelaşi lucru care nu le face bine le oferă o plăcere pe termen scurt“, spune DeLong. „Explică-le, pur şi simplu, ceea ce vezi “– „Am remarcat faptul că îţi place să le faci pe toate exact cum trebuie“ – şi ajută-i să vadă şi dezavantajele: „Nimănui nu îi place să facă lucrurile doar ca să le bifeze“, spune Kaplan.
Dar majoritatea sarcinilor îţi impun să faci compromisuri şi să renunţi la ceva pentru a obţine altceva, mai important. Explică-le perfecţioniştilor că, dacă îşi stabilesc priorităţi şi identifică lucrurile care contează cel mai mult, se pot scuti de mult timp şi efort, investite disproporţionat faţă de rezultate. Kaplan mai sugerează să le explici că tendinţele spre perfecţionism îi impiedică adesea să obţină aprecieri pozitive sau chiar îi împiedică să promoveze în poziţii de management. „Pe măsură ce urci în ierarhie, înţelegi că lucrul făcut perfect nu există“, explică el. Arată-le angajaţilor tăi perfecţionişti că, dacă renunţă la ideea de a le face pe toate perfect, acesta e un pas înainte către atingerea obiectivelor mai largi.
Fă coaching cu ei, dacă e posibil
Nu orice perfecţionist răspunde bine la coaching, dar merită să încerci. Kaplan spune că mai întâi trebuie să te întrebi dacă angajatul tău este suficient de conştient de sine ca să îşi da seama că, de fapt, este perfecţionist. Perfecţioniştii nu se schimbă peste noapte. Dar nu te lăsa exasperat de comportamentul lor. Kaplan spune că uneori trebuie să ai răbdare şi să îţi aminteşti că toţi avem slăbiciunile noastre. „Uneori simplul fapt că le arăţi că îţi pasă de ei e suficient ca să îi motivezi pe oamenii tăi“, spune el. El mai sugerează să găseşti perfecţionişti „reformaţi“, care pot fi nişte mentori foarte buni. Este mult mai probabil ca perfecţioniştii să asculte de sfatul unor oameni pe care îi admiră şi cu care se pot identifica.
Ai grijă la felul în care dai feedback
Deoarece perfecţioniştilor le este foarte greu să accepte critica, este foarte probabil ca ei să audă din tot ceea ce le spui numai părţile negative. DeLong sugerează să le ceri sfatul: „Nu sunt sigur cum anume să vorbesc cu tine despre modurile în care ai putea să-ţi îmbunătăţeşti performanţele. Cum crezi că ar trebui să îţi dau feedback?“. Dacă ţii cont de asta, poti să le oferi recomandari într-un mod care să nu-i facă să devină imediat defensivi sau să-i demotiveze.“Ai încredere şi speranţă că feedbackul astel dat va fi bine primit de către ei”, spune DeLong.
Amy Gallo este editor colaborator la Harvard Business Review.