De ce principala modalitate de a ajunge în cabinetul unui psiholog este cea a recomandărilor “din gură în gură”!
Chestionarul a fost aplicat telefonic unui număr de 272 de respondenți în perioada 12 ianuarie – 23 februarie 2017. Toți cei 272 de respondenți sunt practicieni în domeniul sănătății mintale, iar datele de contact au fost obținute prin consultarea registrului unic al psihologilor de pe site-ul Colegiului Psihologilor din România.
Rezultatele studiului, corelate cu creșterea prevalenței tulburărilor psihice, indică un impact cu potențial semnificativ asupra mediului organizațional prin modificarea indicilor de absenteism și prezență.
“Această cercetare este consecința nevoii de a înțelege dacă sistemul de sănătate mintală din România este pregătit să facă față nevoilor în creștere semnalate de Organizația Mondială a Sănătății, care a anunțat că depresia este, începând cu 2017, principală cauză de dizabilitate la nivel mondial. Menționăm că am luat în discuție doar serviciile psihologice, nu și cele de psihiatrie. Din păcate, rezultatele studiului sugerează faptul că încă există o adresabilitate scăzută către aceste servicii la nivelul populației, în timp ce prevalența tulburărilor psihice crește an de an în România.” spune Dr. Mihai Bran (foto), medic psihiatru, unul din realizatorii studiului.
Cecetarea este cu atât mai relevantă cu cât statisticile OMS arată că, în momentul de față, sunt circa 2,000,000 de români care suferă de depresie. Chestionarul a fost aplicat telefonic unui număr de 272 de respondenți în perioada 12 ianuarie – 23 februarie 2017.
Principalele 5 concluzii care au reieșit din acest studiu:
· Numărul mediu de ședințe desfășurat într-o zi de un psiholog este de 3,9. Având în vedere că durata medie a unei zile de lucru este de 7 ore putem afirma că există disponibilitatea suficientă pentru a deservi noi clienți.
· Prețul unei ședințe de consiliere psihologică/psihoterapie: sub 100 lei – 52,9% din respondenți, iar între 100 și 150 de lei – 21%. 23,5% din respondenți nu au declarat prețul sedinței, spunând că acesta este stabilit în funcție de fiecare client, după o primă ședință oferită gratuit.
· Principala sursă de clienți este reprezentată de recomandările “din gură în gură” (77,57%). De remarcat faptul că, în momentul de față, nu există o structură care să centralizeze toți prestatorii de servicii psihologice, astfel încât aceștia să poată fi ușor accesați de potențialii clienți.
· 87,5% dintre psihologi nu folosesc mijloace moderne de a-și desfășura activitatea (soluții de tip videoconferință, de exemplu prin Skype).
· 30,9% se gândesc să folosească în viitor soluții de videoconferință, dar 31,6% sunt încă indeciși asupra acestui aspect.
“Folosirea serviciilor de tip videoconferință poate fi un avantaj pentru creșterea zonei de livrare a acestor servicii, precum și pentru scăderea stigmatizării folosirii lor”, completeaza Dr. Mihai Bran. Specialiștii subliniază că observarea prevenirea acestor probleme la timp, prin pachete de wellbeing sau prevenție poate contribui la creșterea productivității și crearea unui mediu de lucru performant.