Dragoș Iliescu (I): Alfabetizarea tehnologică, apa vie ce poate hrăni rezervorul de talente

Între oportunități și provocări, riscuri și dileme etice, tehnologia a devenit tot mai prezentă și influentă în viața noastră de zi cu zi. Este evident că piața muncii se schimbă, profilul locului de muncă se schimbă. Specialiștii Forumului Economic Mondial (WEF) estimează, de exemplu, că în următorii 5 ani, 83 de milioane de locuri de muncă vor dispărea. Dar, în același timp, piața va contrabalansa cu circa 69 de milioane de locuri de muncă noi, ceea ce înseamnă că nu vorbim de un posibil risc de șomaj crescut, ci, mai degrabă, de o transformare majoră în cererea de abilități și competențe.

În acest context, alocarea resurselor pentru educație și formare profesională constituie o strategie importantă pe termen lung, deoarece prin investiție în educație se creează capital uman de calitate.

Sunt însă pregătite mediul de business și societatea în ansamblul ei să facă față acestor schimbări? Există suficiente programe de formare și educație care să ajute actualii și viitorii angajați să își dezvolte abilitățile în direcții ce vor rămâne relevante pentru piața muncii?

Răspunsul scurt e NU!

Bine ancorat și în piața muncii, și în zona educațională, Dragos Iliescu este categoric, NU: ”Știm cu toții că nu, evident, la momentul acesta nici societatea și nici mediul de business nu sunt întru totul pregătite pentru o astfel de schimbare. Însă…”.

Înainte de a detalia răspunsul, cred că este oportun să vă reamintesc cine este Dragoș Iliescu și de ce l-am prezentat ca fiind ”bine ancorat și în piața muncii, și în zona educațională”.

Intensa sa activitate academică și proiectele cu impact derulate în domeniul testării psihologice sau educaționale i-au adus și o remarcabilă reputație internațională: este expert în cadrul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), ce se ocupă cu realizarea testelor PISA, și a deținut mai multe funcții în cadrul Comisiei Internaționale de Testare. A fost Președinte al International Test Commission (ITC), iar în prezent este Președintele Diviziei 2 – Evaluare Psihologică și Educațională, din cadrul Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată.

Printre puținii specialiști din țară certificați în psihometrie, Dragoș a coordonat proiecte importante legate de teste, testare și evaluare, în principal în Europa de Sud-Est, dar și în Asia de Sud-Est, Africa, Orientul Mijlociu și America de Sud. Este National Research Coordinator pentru România în proiecte internaționale de testare comparativă, precum TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study) și ICCS (International Civic and Citizenship Education Study).

Este autor sau coautor a peste 125 de lucrări publicate internațional la cele mai prestigioase edituri, printre care Cambridge University Press și Oxford University Press.

Așadar, cât de bine sunt ancorate în realitățile pieței muncii estimările specialiștilor WEF și ce nuanțe ar trebui să surprindem în detalierea categoricului NU?

Ușor forțat, într-un mod alarmant

”În primul rând, aș vrea să o spun răspicat: aceste mult trâmbițate schimbări sunt mai puțin galopante decât sunt prezentate de obicei. Se vorbește într-un ton alarmist despre schimbarea tehnologică și complicata tectonică pe care o va produce în piața muncii. Și nu se vorbește de azi sau de ieri, de cel puțin 10 ani se vorbește serios despre asta, ca și cum a doua zi s-ar și întâmpla… În 2011, Forumul Economic Mondial ne spunea că în 10 ani vor fi dispărut deja 40% din meseriile practicate atunci. Asta înseamnă ca în 2021 ar fi trebuit să consemnăm dispariția. Ați observat cumva așa ceva?!… Evident că trecem prin schimbări, dar eu cred că ele vor fi mai treptate decât se crede și că, deși vor fi disruptive pe multe paliere, vom avea suficient timp pentru a ne adapta fără a o resimți drept criză”, domolește valul de îngrijorări Dragoș Iliescu.

Mediul de business luptă, societatea doarme

Totuși, revoluția de care vorbim nu se referă strict la utilizarea tehnologiei, ci și la transformarea modului în care o organizație sau o societate funcționează și interacționează. Iar din această perspectivă, Dragoș confirmă, vom înainta în ritmuri diferite. Pentru că, dacă în business concurența este nemiloasă și orice întârziere în adaptare poate duce la pierderea poziției sau chiar a întregii afaceri, societatea încă își permite să fie lentă, să opună rezistență la schimbare:

”Aș atrage atenția asupra faptului că «mediul de business» și «societatea» o să alerge în această problemă cu viteze diferite. Mediul de business, în general, este neiertător cu lipsa de performanță: concurența e pe viață și pe moarte și cine nu se adaptează suficient de repede își va pierde poziția și, probabil, «viața». Societatea în schimb … societatea este teribil de inertă, mai ales cea din România. Pe tărâmul digitalizării, în mod special, suntem retrograzi: mai toate studiile ne situează pe ultimul loc în Europa în digitalizare – nu doar în infrastructură, ci, de asemenea, în competențele digitale ale populației”.

O rază de speranță există însă, crede Dragoș – mediul de afaceri și societatea nu sunt două entități complet separate, iar, la nevoie, mediul de business, cu propriile resurse, va găsi forța necesară ca să contrabalanseze dezinteresul și somnolența socială:

”Sigur că da: mediul de afaceri și societatea nu sunt complet disjunse – mediul de business trebuie să atragă de undeva forța de muncă. Iar businessul a știut întotdeauna să își atragă talentele de care a avut nevoie, atunci când a avut cu adevărat nevoie. Din fericire, România are în continuare un rezervor bun de talente care ar intra în joc dacă aceste schimbări s-ar accelera”.

Dincolo de stereotipurile profesionale

Dar, apasă butonul roșu Dragoș, în condițiile în care astăzi tehnologia este omniprezentă, competențele digitale sunt esențiale oriunde și oricând și, din păcate, nu avem destule oportunități  de învățare. Asta și pentru că aceste competențe asociate cu tehnologiile avansate nu sunt de regulă asimilate în programe formale:

”Sigur, avem programe universitare dedicate tehnologiei, în marile universități generaliste sau în domeniul ingineresc. Dar acestea au existat dintotdeauna și nu despre ele vorbim, nu despre ingineri, programatori etc. Vorbim mai degrabă despre faptul că e nevoie de competențe digitale (sau în sens mai larg asociate cu tehnologia) ca parte integrantă a repertoriului de competențe pe care trebuie să îl aibă meseriile care nu sunt în primul rând «inginerești». Competențele digitale sunt competențe transversale: nu se învață ca atare în școală sau în facultate, se deprind mai degrabă în alte modalități decât prin educație formală”.

De exemplu, cei mai mulți dintre noi nu asociem profesoratul cu ingineria. Cel puțin stereotipul acesta este: profesorii nu prea au nevoie de competențe tehnice. Și totuși, ne-a provocat Dragoș să gândim mai profund: ”Vă puteți imagina un profesor bun astăzi – nu, un profesor măcar decent – fără competențe digitale? Cum pregătește o lecție, cum o face atractivă pentru o generație de nativi digitali, cum utilizează aceste tehnologii moderne în documentare, predare, evaluare, interacțiune cu elevii și părinții?”. Răspunsul este simplu – prin competențe digitale, dobândite însă prin  resurse și experiențe ce țin mai degrabă de propriile proiecte de dezvoltare personală și profesională.

Școala nu-i capabilă să dezvolte un rezervor de talente

Temelia în dezvoltarea capitalului uman rămâne însă educația formală. Care sunt deficiențele cu care se confruntă în prezent sistemul de învățământ în ceea ce privește furnizarea unei educații care să sprijine integrarea în piața muncii?

”Eu cred că sistemul de învățământ este unul dintre cele mai puțin permeabile la schimbare din toate sistemele pe care ni le putem imagina”, susține Dragoș Iliescu, iar asta e valabil nu doar în România, e valabil în toată lumea. Dar în România ”parcă e mai acut, sau poate doar ne doare pe noi mai tare”.

Iată și de ce: ”Sistemul preuniversitar este aproape complet pierdut din acest punct de vedere (în România la fel ca prin alte părți), iar în zona universitară, în general, lucrurile nu stau foarte diferit. Sigur, există în anumite (nu multe) universități dorință și putere de flexibilitate și de evoluție accelerată și există, de asemenea, mici enclave de specialiști care împing schimbarea. Dar, comparativ cu ce vedem în alte țări (și, ca să fiu mai clar, nu ne interesează «alte țări», ci țările cu care ne comparăm direct, în a căror ligă vrem să jucăm!), în România, în general, nu se furnizează educație care să dezvolte un rezervor de talente în acest domeniu”.

O opinie asumată, care explică, dintr-un anumit punct de vedere, și ultimele statistici ale Organizației Mondiale a Muncii (OIM), conform cărora numărul tinerilor din întreaga lume care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ sau o formare profesională se află, în prezent, la cel mai ridicat nivel din 2005.

O forță de muncă ignorată, potențial neexploatat

În România, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică, rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este de aproape 22%. Dacă adăugăm și acel 40%, rata tinerilor absolvenți care lucrează în alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit, avem imaginea perfectă a prăpastiei dintre educație și piața muncii și a modului haotic în care este dirijat învățământul românesc. Tinerii aceștia sunt forță de muncă ignorată, potențial  neexploatat, deci capital uman risipit. Cauzele le știm. Dar îi putem recupera, reabilita (măcar parte dintre ei)? Practic, poate afecta tehnologia modul în care ne raportăm la educație și la creșterea capitalului uman?

Tinerii NEET (Not in Education, Employment, or Training), adică cei care nu au un loc de muncă, dar nici nu urmează o formă de învățământ sau o formare, sunt o problemă generalizată pe mapamond, confirmă Dragoș Iliescu, și sunt o problemă mai mare în țările mai dezvoltate decât în cele în curs de dezvoltare. ”Deci, ca să fac haz de necaz, e un indicator al faptului că suntem în lumea bună”.

Acum, cu seriozitate despre o problemă serioasă: ”da, acești tineri – și chiar compatrioți mai puțin tineri – pot fi recuperați din perspectiva competențelor transversale, cele legate de digitalizare și tehnologie printre ele. Dar nu uitați că impactul în astfel de situații în care avem o resursă umană fundamental inertă, ține exclusiv de efortul financiar care este alocat și de înțelepciunea cu care acest efort financiar este utilizat pentru a avea impact. Ce încerc să spun este că da, eu cred că alocând bani în programe bine gândite, această bucată de capital uman poate fi recuperată. O să îmi comunic însă explicit scepticismul că România va face așa ceva: nu văd nici resursele și nici programele bine gândite și nu văd nici posibilitatea ca ele să apară la orizont în viitorul apropiat”.

Probabil tot mediul de afaceri va interveni, crede Dragoș, și atunci doar punctual pentru a rezolva propria problema, adică lipsa de angajați cu o anumită competență de acest tip: ”Într-un fel e bine, că există această co-interesare. Pe de altă parte, o companie privată are o misiune pentru propriul acționariat și nu pentru toată România. Nu e realist să așteptăm de la mediul de afaceri rezolvarea unei probleme care este generalizată în România!”.

O zonă dureroasă pentru România

Și atunci, un proces de alfabetizare tehnologică ar putea fi o soluție?

”Alfabetizarea tehnologică este absolut critică și aș face tot posibilul ca programele de acest fel să devină realitate în România. Zona aceasta de alfabetizare funcțională (”literație” îi spunem de regulă, chiar dacă da, știu, acest cuvânt nu există [încă] în DEX) este o zonă dureroasă pentru România. Facem abstracție de alfabetizarea lingvistică și de cea numerică și ne concentrăm pe cea științifică – iar aici studiul PISA al OECD ne arată cât de slab este pregătită societatea românească pentru a înțelege cum funcționează lucrurile din jurul nostru: o civilizație tehnologică pe care mai puțin de 20% dintre români o înțeleg la nivel bazal și sub 1% o înțeleg ceva mai profund – aceasta este o rețetă pentru dezastru”.

***

În ediția de mâine, continuăm discuția cu Dragoș, de această dată aplicat strict pe subiectul STEM, un tip relativ nou de educație care se concentrează pe patru domenii principale: Știință (Science), Tehnologie (Technology), Inginerie (Engineering) și Matematică (Mathematics) și care oferă o abordare holistică a învățării.

NU rata mâine, așadar – Dragoș Iliescu (II): STEM, o rețetă pentru succes în viață, o ușă către oportunități extraordinare în carieră