În SUA, candidaţii cu studii superioare sunt angajaţi în joburi care înainte erau ocupate de angajaţii „cu liceu”

(În sistemul de învăţământ din SUA, un colegiu este diferit din punct de vedere tehnic de o universitate, deşi ambele oferă o formă de învăţământ superior, urmată după absolvirea liceului – denumit high school. În general, colegiile sunt nişte instituţii de învăţământ superior mai mici şi mai puţin costisitoare decât universităţile şi oferă doar programe de studiu încadrate în categoria „undergraduate” – de 2 ani, încheiate cu o diplomă de „associate”, sau de 4 ani, încheiate cu o diplomă de „bachelor”, echivalentul diplomei de licenţă din România. Universităţile sunt compuse din mai multe colegii şi şcoli superioare cu programe de studii de nivel „graduate”, deci au ofertă mult mai largă de programe şi niveluri de studii, inclusiv specializări în urma cărora se obţine aşa-numita diplomă de „Major” într-un anumit domeniu şi programe de studii avansate „post-graduate”, încheiate cu gradul de master sau doctorat, n.tr.)

Conform acestui sondaj, 3 din 10 companii americane spun că recrutează angajaţi care au absolvit un colegiu pentru joburi care înainte erau deţinute de angajaţi care au absolvit doar liceul – o tendinţă care traversează toate industriile. Companiile sunt, de asemenea, interesate să angajeze oameni cu studii avansate, precum doctoratul sau masterul.

În noua sa carte, „The Talent Equation”, pe care CEO-ul CareerBuilder, Matt Ferguson, a scris-o împreună cu Lorin Hitt de la Wharton School – University of Pennsylvania şi cu Prasanna Tambe de la Stern School of Business – New York University, este prezentat un set suplimentar de studii care arată că aceşti angajaţi care au un nivel mai înalt de educaţie dau şi rezultate pe măsură, aşa cum sunt măsurate prin scăderea costurilor din totalul vânzărilor şi împărţirea acestei cifre la numărul de angajaţi.

Şi totuşi, în condiţiile în care costul urmării cursurilor unui colegiu a crescut vertiginos în Statele Unite în ultimii ani, oare concluziile de mai sus sunt cu adevărat nişte veşti bune pentru forţa de muncă? Mai sunt şi implicaţiile din punctul de vedere al inegalităţii veniturilor: dacă absolvenţii de colegiu iau joburile pe care, altfel, le-ar fi primit cei care au absolvit doar liceul, ce se întâmplă cu cei care nu îşi permit să plătească taxele necesare pentru a urma un colegiu?

Am vorbit cu Ferguson pentru a afla. Mai jos sunt câteva extrase din conversaţia noastră, prezentate într-o formă sintetizată.

Întrebare: Dat fiind costul în creştere al colegiului – în SUA, datoria totală contractată de studenţi pentru a-şi plăti studiile superioare a depăşit datoria totală contractată de populaţie pentru împrumuturile luate prin carduri de credit, iar acum a ajuns la peste o mie de miliarde de dolari – este oare tendinţa aceasta un lucru bun?

Răspuns: Cred că trebuie să ne dăm seama cum am putea să scădem costurile educaţiei. Sunt îngrijorat şi de faptul că nu măsurăm rezultatele pe care le obţin studenţii în schimbul datoriei pe care trebuie să o suporte pentru a-şi finanţa studiile. Nu putem continua să avem nişte costuri ale educaţiei care cresc atât de rapid în comparaţie cu inflaţia sau să avem o educaţie care nu dă rezultate şi îi lasă pe studenţi cu o datorie atât de mare. Guvernatori din cele două mari partide politice din SUA au făcut, la nivel statelor pe care le reprezintă, propuneri de măsuri pentru reducerea costului educaţiei sau pentru finanţarea studenţilor care studiază în domenii ştiinţifice sau tehnice. Cred că aceste propuneri sunt un indicator al ceea ce se întâmplă în domeniul educaţiei şi al nivelului pe care l-a atins această problemă.

Întrebare: Constatările acestea ridică o întrebare: oare companiile angajează mai mulţi absolvenţi de colegiu fiindcă îndeplinirea responsabilităţilor joburilor impune acum un nivel mai înalt de educaţie, sau este vorba, pur şi simplu, de faptul că acum piaţa muncii este foarte dură – poate că absolvenţii de colegiu sunt nevoiţi acum să accepte joburi pe care nu le-ar fi luat în considerare acum 10 ani. Managerii care au răspuns la sondajul vostru de opinie au fost împărţiţi în mod egal din punctul de vedere al indicării unuia sau altuia dintre cele două motive drept explicaţie principală. Ce credeţi?

Răspuns: Cred că ambele motive sunt nişte factori de influenţă majori. Dar mi-aş dori ca motivul real să fie acela că oamenii cu un nivel mai înalt de educaţie sunt angajaţi fiindcă pregătirea lor le permite să contribuie la creşterea productivităţii de pe piaţă. În cazul în care companiile angajează oameni cu o educaţie superioară din celălalt motiv, adică o piaţă a muncii dură şi în care joburile disponibile sunt mult prea puţine faţă de numărul de candidaţi, atunci companiile nu vor reuşi să îi păstreze. Dacă nu li se oferă nişte oportunităţi pe măsura studiilor lor, ei vor pleca atunci când vor primi o ofertă mai bună. Orice companie care procedează aşa îşi creează condiţiile pentru a avea o problemă. Dar celălalt motiv, şi anume faptul că nişte angajaţi care au o educaţie superioară sunt capabili să îmbunătăţească gradul de inovare şi productivitatea, este mai sustenabil.

Întrebare: Studiile voastre chiar au arătat că, dacă angajează oameni cu un nivel mai înalt de educaţie, companiile ajung să obţină nişte rezultate exprimate cu două cifre de pe urma acestei „investiţii”. Aţi aflat că, în cazul angajaţilor din Customer Service, care se ocupă de serviciile oferite pentru clienţi, o creştere cu 10% a numărului de angajaţi care au o diplomă de „bachelor” a fost asociată cu obţinerea de către companie a unei valori nete suplimentare de 26.000 $ per angajat. Cifra aceasta s-a ridicat la 31.000 $ pentru angajaţii din vânzări şi la uluitoarea cifră de 63.000 $ pentru angajaţii cu funcţii de conducere. De ce a fost câştigul raportat la investiţie cu mult mai mare în cazul oamenilor din management?

Răspuns: În cazul în care angajezi manageri cu o educaţie mai înaltă, chiar obţii o „pârghie” – în sensul că obţii o persoană care, pe baza performanţelor sale, poate avea un impact asupra întregului grup de companii. Angajaţii din vânzări şi cei din Customer Service sunt nişte „jucători” mai individuali.

Întrebare: Am remarcat un lucru interesant, şi anume că din datele voastre nu a rezultat că ar exista o corelaţie similară în cazul angajaţilor din IT. De ce?

Răspuns: Am avut câteva ipoteze. În primul rând, angajaţii din IT au deja – într-un procentaj ridicat – studii superioare, aşa că este, probabil, mai greu să arăţi vreun impact în acest caz. Iar în al doilea rând, cei care nu au o educaţie superioară şi sunt autodidacţi sunt, de felul lor, nişte oameni care învaţă rapid lucruri noi. Oricine a intrat în acea industrie a făcut-o în urma faptului că s-a auto-selectat prin pasiunea pentru IT şi, în plus, este vorba de o industrie în care, pe măsură ce avansezi pe calea pe care ţi-ai ales-o, trebuie să continui să înveţi singur lucruri noi, cum ar fi noile limbaje de programare.

Întrebare: În acelaşi timp, aţi aflat că în domeniile denumite prin acronimul STEM – ştiinţe, tehnologie, inginerie (engineering – în originalul din limba engleză) şi matematică – tendinţa de a angaja absolvenţi de colegiu este şi mai pregnantă: din totalul angajatorilor, 27% au spus că cerinţele lor privitoare la nivelul de educaţie al candidaţilor au crescut, iar 30% au spus că angajează un număr mai mare de oameni care au absolvit colegiul pentru poziţii care înainte fuseseră deţinute de angajaţi care absolviseră doar liceul. În domeniile STEM, aceste procentaje sunt de 46 şi 43 la sută. Ce anume se întâmplă în domeniile STEM, ca să exacerbeze aceste tendinţe?

Răspuns: Este posibil ca multe dintre lucrurile clasificate ca aparţinând domeniilor STEM să fi fost, în mod istoric, de natură mai tehnică, aşa cum este cazul maşinistului sau al mecanicului care a urmat nişte cursuri de specializare în meseria lui. Liceele obişnuiau să ofere mult mai mult din acest tip de instruire şi pregătire, iar companiile şi fabricile îi „absorbeau” pe acei muncitori şi le ofereau orice instruire suplimentară de care aveau nevoie. Şi îi vedeam pe acei oameni că rămâneau toată viaţa în joburile acelea. Nu plecau niciodată în altă parte sau în alt domeniu. Nu au urmat un colegiu; nu au fost niciodată nevoiţi să-şi continue studiile la un nivel superior. Eu am crescut în statul Indiana, iar pe vremea aceea liceele reflectau foarte bine abilităţile şi cunoştinţele de care aveau nevoie companiile locale. Dar acum acele companii se închid, iar liceele nu mai asigură acelaşi tip de instruire.

În ziua de azi, STEM – aşa cum ne gândim la acest mare domeniu – înseamnă nişte activităţi care sunt de un nivel foarte înalt şi pentru care este necesară o educaţie la nivel de „bachelor” sau chiar de doctorat sau master. Iar aceşti factori sunt cei care vor reprezenta „motorul” pentru joburile viitorului.

Întrebare: Într-un fel, unele dintre concluziile voastre par să fie contrare celor rezultate din alte studii – din care a rezultat că angajatorii cred că, de fapt, colegiile nu le conferă studenţilor abilităţile necesare – precum şi dintr-un studiu despre care s-a scris şi s-a vorbit foarte mult şi care a arătat că mulţi absolvenţi de colegiu nu au învăţat, de fapt, vreun lucru nou în timpul studiilor. De ce credeţi că din studiul vostru a rezultat o concluzie care este mai favorabilă unui nivel superior de educaţie?

Răspuns: Universitatea Harvard ar spune că nu le predă abilităţi tehnice studenţilor săi ce urmează programe de studii din categoria „undergraduate”, ci îi învaţă cum să aibă o gândire critică – în sensul de a fi capabili să aibă o asemenea înţelegere asupra lumii, încât să fie capabili să se adapteze pe parcursul vieţii lor. Multe şcoli fac lucrul acesta în ziua de azi; este foarte important. Trebuie să avem grijă să nu descriem lucrurile în termeni prea generali şi să nu mergem prea departe cu alternativa în care tot ceea ce ne dorim este să le oferim studenţilor nişte abilităţi tehnice. Unele dintre propunerile [avansate la nivelul statelor americane] „aflate acum pe masă” înclină mult prea mult în acea direcţie.

Dacă, după doi ani de acum încolo, acea abilitate devine un lucru depăşit, asta înseamnă că nu le-ai dat studenţilor metodele şi instrumentele de care ar avea nevoie pentru a învăţa nişte abilităţi noi şi a se adapta la o economie care se schimbă într-un ritm din ce în ce mai rapid. Cred că motivul pentru care companiile din studiul nostru au văzut un beneficiu în angajarea unor candidaţi cu studii superioarea fost faptul că în felul acesta capătă câte puţin din ambele – şi abilităţi tehnice, şi gândire critică.

Întrebare: Ne îndreptăm oare spre un viitor în care „inflaţia educaţiei” ajunge să capete o asemenea amploare, încât oamenii care au doar o diplomă de „bachelor” sunt văzuţi ca fiind „subeducaţi”?

Răspuns: Lucrul care mă îngrijorează nu este ceea ce descrieţi, ci faptul că astăzi avem oameni fără joburi şi joburi fără oameni. Rata actuală a şomajului nu reflectă cu acurateţe sănătatea pieţei forţei de muncă, fiindcă oamenii au ieşit din categoria forţei de muncă active – gradul general de participare la piaţa forţei de muncă este în scădere. Aşa că, dacă ar fi să ajungem ca toată lumea să aibă o diplomă de „bachelor”, ar fi bine să avem o astfel de problemă, fiindcă nu am mai avea joburi fără oameni.

Sarah Green este Senior Associate Editor la Harvard Business Review