Învață să fii un manager adaptabil!
În perioada iunie-august 2013, în România, Spania şi Italia, în cadrul proiectului european de cercetare “Decide-IT”, Siveco va coordona derularea a 3 teste pilot pentru noul joc dezvoltat de "Instituto di Scienze e Tecnologie della Cognizione – Consiglio Nazionale delle Ricerche" ISTC-CNR, partenerul italian coordonator. La dezvoltarea jocului, alături de ISTC-CNR, au contribuit şi SIveco România, Engineering (Italia) şi Everis (Spania).
Scopul proiectului este de a realiza o metodologie bazată pe un joc de computer pentru formarea managerilor cu privire la luarea deciziilor în condiţii de stres. Acesta va reproduce o mică simulare de afaceri prin care jucătorii vor fi implicaţi în activităţi de grup de luare a deciziilor într-un context dinamic. Instruirea va fi efectuată într-un proces mixt, cu un trainer care supraveghează fiecare şedinţă de formare. Interfaţa extrem de personalizabilă a jocului va permite managerilor să îşi exerseze abilităţile referitoare la luarea de decizii, de la dinamica de grup la managementul complex al problemelor.
Proiectul se bazează pe cadrul teoretic referitor la luarea deciziilor într-un mediu dinamic şi complex, generat de interacţionarea mai multor variabile.
Prima sesiune se va desfăşura în perioada 04 -14.06.2013 sub coordonarea Siveco România. Fiecare sesiune va consta în organizarea de focus grupuri cu câte 20 manageri din fiecare companie parteneră: Siveco, Engineering şi Everis. Feedbackul primit va fi centralizat de Siveco şi raportat coordonatorului, în vederea obţinerii unei noi versiuni de joc.
La finalul acestui proiect va fi realizat un kit de instruire care le va oferi trainerilor instrucţiunile necesare pentru implementarea metodologiei, o soluţie tehnologică integrată, şi un raport în care vor fi descrise rezultatele proceselor.
Perioadele de desfăşurare pentru celelalte 2 sesiuni vor fi comunicate ulterior.