Nu alunga talentele generaţiei X
Un anumit grup demografic care este gata să “sară din barcă” este Generaţia X. Fiind doar 46 de milioane în SUA, membrii Generaţiei X sunt relativ puţini faţă de cei 78 milioane de “baby boomer-i” şi 70 de milioane de reprezentanţi ai Generaţiei Mileniului, numai că cei din Generaţia X au o influenţă disproporţionat de mare comparativ cu ceilalţi. Născuţi între anii 1965 şi 1978, ei sunt reperul de leadership, purtătorii de abilităţi dezvoltate şi experţii în informaţie pe care corporaţiile se vor baza pentru a câştiga un avantaj competitiv în următoarele decenii. Fiind aproape de apogeul carierei sau chiar ajunşi acolo, ei sunt pregătiţi şi dornici să deţină poziţii de conducere.
Progresul lor în carieră a fost ameninţat de job hopper-ii din Generaţia Mileniului şi blocat de “boomer-i”, care au fost nevoiţi să îşi amâne retragerea din activitate pentru a-şi reface fondul de pensii în care recesiunea a făcut ravagii. Li s-a promis că vor primi “cheile împărăţiei”, dar acum membrii Generaţiei X sunt în pericol să devină “veşnicii potenţiali moştenitori la tron” – un fel de prinţul Charles al forţei de muncă americane.
Numai că, spre deosebire de prinţul Charles, ei nu au de gând să stea şi să aştepte că într-o bună zi vor primi coroana. Un sondaj de opinie recent al Centrului pentru Inovaţie în domeniul Talentelor (CIT) arată că 37% dintre ei “sunt cu un picior pe uşă” şi intenţionează să plece de la actualul lor angajator în următorii trei ani.
Dincolo de faptul că tu, ca angajator, ar trebui să le oferi şansa de a promova – ceea ce acum în multe organizaţii nu este posibil – se pune întrebarea ce poţi face ca să îi păstrezi “în barcă” pe aceşti oameni talentaţi şi pasionaţi de ceea ce fac? Iată mai jos cinci opţiuni:
Creează manageri cameleoni
“Odată ce am învăţat tot ce se poate învăţa în jobul pe care-l am, vreau să plec în altul”, spune un membru al Generaţiei X care a fost intervievat pentru studiul CIT, adăugând: “Mie îmi place să menţin lucrurile proaspete”. Pentru ca asemenea angajaţi să nu ajungă în stadiul în care simt că nu mai progresează şi “s-au blocat”, companiile obişnuiesc să îi mute regulat, prin rotaţie, în diferite funcţii. Un sondaj de opinie făcut de firma Sibson Consulting arată că peste jumătate din companiile aflate în topul Fortune 500 spun că au început să îi mute pe liderii potenţiali de pe o funcţie pe alta, pentru a le permite să câştige o experienţă cât mai largă.
Dacă le place să înveţe mereu lucruri noi, ajută-i să înveţe
“Mie chiar îmi place compania. Ne potrivim foarte bine”, spune un alt respondent al sondajului realizat de CIT, dar adaugă: “Cu toate acestea, dacă apare pe piaţă un job care-mi place şi mi se potriveşte, plec din companie. Nu am de gând să mă opresc din învăţat lucruri noi sau din dezvoltarea mea profesională doar ca să am un job”. Acesta este motivul pentru care, chiar în mijlocul recesiunii, companiile deştepte îşi menţin programele care le permit angajaţilor tineri să îşi ramburseze creditele pe care le luaseră pentru a urma facultatea şi, de asemenea, instituie programe de mentorship şi de sponsorship (prin care un senior garantează şi oferă sprijin pentru evoluţia în carieră a unui angajat mai tânăr) prin care îi pun pe managerii din Generaţia X să colaboreze cu angajaţii din generaţia boomer-ilor.
Scoate-i din umbră
Programele de mentorship şi sponsorship servesc şi altui scop: îi “cuplează” pe liderii din middle management cu executivii de la nivel de senior, care le pot oferi oportunităţi pentru a-şi îmbogăţi experienţa în carieră. O altă metodă prin care poţi scoate în evidenţă abilităţile angajaţilor din Generaţia X este să îi pui să conducă proiecte care sunt de mare vizibilitate în companie.
Ajută-i “să-şi testeze aripile”
Oamenii din Generaţia X au crescut în ideea că trebuie să fie independenţi şi s-au bazat pe propriile puteri pentru a atinge succesul; 70% din respondenţii la sondajul CIT preferă să lucreze independent, iar 34% aspiră să devină întreprinzători. De ce să nu-i laşi “să îşi testeze aripile” într-o firmă mixtă pe care să o înfiinţezi cu finanţarea companiei, în loc să rişti ca ei “să zboare din cuib”?.
Promovează parteneriatele între generaţii
Pentru Generatia X e uşor să îi eticheteze pe managerii din generaţia boomer-ilor drept nişte dinozauri intransigenţi, iar pe subordonaţii din Generaţia Y drept nişte puşti teribilişti. Numai că poţi să spargi barierele dintre ei, formând parteneriate şi echipe inter-generaţionale. Fiecare “gaşcă” are propriile sale puncte forte şi daruri aparte; dacă sunt puse în comun, iar ei învaţă unii de la alţii, vor avea toţi de câştigat, fiindcă îşi vor dezvolta mult abilităţile.
Deşi membrii Generaţiei X au fost eclipsaţi numeric de celelalte două generaţii-“mamut demografic”, care îi încadrează cronologic, nici o companie nu îşi poate permite să-i ignore. Până de curând, restricţiile economice i-au menţinut în joburile în care se află. Numai că, pe măsură ce recesiunea îşi va slăbi strânsoarea, aceşti angajaţi foarte calificaţi vor avea în curând mulţi pretendenţi care se vor lupta pentru abilităţile şi ambiţia lor. Organizaţiile deştepte vor încerca să înţeleagă ce anume îi motivează, astfel încât să le susţină, păstreze, realizeze şi maximizeze potenţialul.
Sylvia Ann Hewlett este preşedintele Centrului pentru Inovaţie in domeniul Talentelor – CIT şi al firmei Sylvia Ann Hewlett Associates. Este autoarea a 11 cărţi, printre care se numără “Cum câştigi războiul pentru oameni talentaţi pe pieţele aflate în dezvoltare“.