Prof. univ. Mihaela Miroiu: „Femeile vin dintr-o istorie încărcată de înaintașe anonime cărora nu li s-a îngăduit să aleagă orice domeniu și orice carieră”

Dacă dai o simplă căutare pe Google, după expresii precum „listă directori/manageri de spitale din România” sau „listă rectori universități din România”, rezultatele vor contura o realitate care nu lasă loc de interpretări. Deși femeile domină ca număr în rândul angajaților din aceste sectoare, prezența lor în funcțiile de conducere pare o cu totul altă poveste. Pe listele cu sute de poziții, numele lor apar rar – aproape o excepție, ca o picătură într-un vast ocean de autoritate masculină.

Mihaela Miroiu este profesor universitar și membră a Academiei Europaea, una dintre cele mai prestigioase academii din lume. Cu o viață dedicată promovării drepturilor femeilor și studiilor de gen, inițiatoare a mișcării feministe din România, Mihaela Miroiu este cea mai autoritară și influentă voce în domeniul egalității de gen și în redefinirea rolului femeilor în societate.

Q&A: Dublul standard și suspiciunile tăcute

Pornid de la realitatea greu de ignorat că, deși îndeplinesc cele mai importante sarcini sociale, educația și sănătatea, femeile sunt excluse din procesele decizionale, am invitat-o pe Mihaela Miroiu să analizăm în profunzime impactul acestor excluderi, dar și modul în care ele sunt percepute și perpetuate.

Cât de mult influențează stereotipurile și normele socio-culturale accesul femeilor la poziții de putere și decizie în mediul universitar?

Cred că noi toți ne naștem din femei și din culturi misogine. Prin urmare, nu este de mirare că stereotipurile (negative sau pozitive) există și nici că ele sunt acceptate nereflectiv chiar și de către femeile însele. În plus, în afara prejudecăților misogine, avem de-a face și cu situații diferite legate de experiențe și interese de gen.

Ca să intre în mediul universitar în sensul carierei, femeile depind preponderent de decizia unor bărbați (decani, șefi de departament, rectori, conducători de doctorate, profesori din comisiile de concurs) în privința scoaterii posturilor la concurs. Comisiile de concurs au, în cele mai multe cazuri, evaluatori bărbați. Conducătorii de doctorate sunt predilect bărbați. Tendința tacită este să își selecteze urmași de același sex. De ce cred că se întâmplă asta?

În primul rând pentru că autoritatea epistemică este saturată de bărbați care au construit cunoașterea în domeniul respectiv de studiu. Firește! Femeile au avut acces la orice fel de studii și cariere abia în ultimele decenii. Ele vin dintr-o istorie încărcată de înaintașe anonime cărora nu li s-a îngăduit să aleagă orice domeniu și orice carieră. Prin urmare, da, autoritatea este saturată cu nume masculine și funcționează ca un stereotip: dacă are nume și chip  bărbătesc, cineva are șanse mai bune să devină “un nume” în domeniu.

Cum influențează stereotipurile legate de gen performanța?

De la bun început funcționează suspiciunea de performanță mai scăzută în privința femeilor. Lor li se adaugă suspiciunea că familia și maternitatea le vor consuma atât de mult timp și minte încât nu se vor dedica total muncii academice și sarcinilor administrative și de leadership. Desigur, presupoziția este că bărbații nu sunt părinți activi și fie nu au pe nimeni în grijă, fie se află în grija femeilor.

O altă suspiciune, tăcută, dar răspândită, este aceea că selectarea și promovarea unei femei tinere depinde și de cât de mult o place, nu neapărat în sens intelectual, conducătorul de doctorat sau cineva din conducere. Uneori (rar, e drept) se întâmplă ca aceste suspiciuni să se adeverească, să devină profeții care se autorealizează. După cum se întâmplă ca bărbații tineri să fie aleși fiindcă sunt yesmeni, țin trena șefilor și lucrează în locul lor pentru diverse sarcini mai mici, sau fac diverse servicii care nu sunt tocmai academice. Sau au pile mari. Problema este că suspiciunile despre practici neetice nu prea intervin în cazul bărbaților. În cazul femeilor însă intervin frecvent. Dublul standard este comun în tratarea femeilor și bărbaților. Și mereu defavorabil femeilor.

În aceste vremuri lucrurile se mai echilibrează, mai ales în domeniile noi și mai ales în științe sociale, economice, medicină, umanioare. Sunt domenii puternic feminizate. Nu neapărat la vârf, respectiv la nivel de conducere.

Cota de gen, destul de controversată în această perioadă, ar putea asigura o echilibrare?

În privința cotei de gen, eu cred că depinde de context și de proporția femeilor care alcătuiesc corpul profesoral. În plus, această politică de reprezentare pe sexe ar trebui să fie rezultatul unei cereri interne care este propusă senatului universității și care se reflectă apoi în Carta Universitară. Ține de o cultură organizațională democratică și echitabilă.

Mihaela Miroiu despre controversa DEI

SUA sunt un role model pentru lumea occidentală. Și pentru cea care vrea să se occidentalizeze. Politicile nediscriminării și egalității de șanse, incluziunea socială au fost promovate sistematic de către democrați și detestate de republicani (cu mici excepții).

Aceste politici sunt o componentă a democrațiilor liberale în cadrul cărora nediscriminarea și egalitatea de șanse sunt menite să corecteze nedreptățile la care au fost supuse istoric mari categorii de oameni, mai ales pe bază de sex, de rasă, de etnie și de orientare sexuală. Egalitatea de șanse are ca manifestare politica de includere a oamenilor din grupuri defavorizate. Teoretic, asta înseamnă că la un concurs la care participă un bărbat și o femeie, un caucazian și un afro-american, în condiții de calificări și competențe comparabile este de preferat persoana care aparține unui grup dezavantajat. Aceste politici se încheie când echilibrul este atins.

Desigur că păcatul unor asemenea politici, ca și al multor altora poate să fie lipsa (ignorarea competitorilor non-bărbați albi) sau excesul: selecție mai degrabă politică, cu ignorarea clară a cerințelor profesionale. Ambele produc mari nemulțumiri.

După cum vedem clar ca lumina zilei, politica americană se îndepărtează de democrația liberală, luând-o spre un regim republican de tip dur, cu elemente autoritariste. Se întrevede deja tendința spre o tehno-oligarhie. În aceste condiții, politicile promovate de democrați vor fi dramatic subminate, dacă nu cumva chiar excluse. Acest fapt va conduce, în cazuri semnificative, la pierderea unor importante capacități profesionale, la pierderea diversității de experiențe și perspective, la împuținarea  șanselor oamenilor să își dezvolte capacitățile și talentele și să își exercite drepturile. Mai ales pentru femei.

O vor lua țările UE pe un astfel de drum? Încă nu știu un răspuns. Pot însă deduce că preferința electorală pentru suveraniști și extrema dreaptă este foarte îngrijorătoare pentru drepturile omului, ale femeilor în particular, și ale minorităților. Leagănul acestor drepturi este regimul democratic.

Citește și:

Fracturile puterii. Egalitatea de gen, încă un secol în sala de așteptare

Monica Berescu: „Sunt mama unei fete și îmi doresc o schimbare reală pentru generația ei. Femeile trebuie să fie prezente la masa deciziei”

Ramona Jurubiță, Country Managing Partner KPMG România: „Lipsa diversității în pozițiile decizionale duce la antimodernitate, la viziuni periferice, la marginalizare”

Silvia Sticlea: „Am crescut în carieră în același mod în care au făcut-o mulți lideri din industrie”