Românii preferă gadget-urile noi
Preferinţa pentru „nou” este susţinută în mare parte de ofertele avantajoase ale operatorilor de telefonie la aparatele noi, dar şi de dorinţa de a deţine un telefon proaspăt ieşit din fabrică, ca o garanţie a unei utilizări cât mai îndelungate şi fără probleme.
Conform datelor din cercetarea GfK Temax, valoarea totală a pieței de telefoane mobile și smartphone-uri noi a crescut cu 18% în primul trimestru al lui 2013 față de aceeași perioadă a anului trecut, însumând 88 de milioane de euro, valoare estimată nesubvenționată.
Noile modele de smartphone-uri lansate în ultima perioadă au contribuit la creșterea acestui segment cu 58%, în timp ce o scădere a cererii pentru telefoane mobile a produs o rată de creștere negativă de -29% pentru aceste produse.
Există însă şi o categorie de utilizatori cu o sensibilitate crescută la preţ care preferă device-urile la mâna a doua, achiziţionate în special de la alte persoane, evitând interacţiunea cu canalele oficiale (magazine online sau offline). 81% dintre cei care au un telefon mobil clasic cumpărat la mâna a doua, au avut drept furnizor o altă persoană. Când vine vorba de smartphone-uri, 75% dintre proprietari au achiziţionat un astfel de telefon la mâna a doua, în vreme ce doar 10% s-au orientat spre site-uri de vânzare-cumpărare. Dorinţa de a fi în pas cu tehnologia avansată se confruntă cu constrângerile de buget, la final beneficiul de a avea un gadget nou nemaifiind relevant.
Cei care deţin cartele telefonice sunt în cea mai mare măsură orientaţi către achiziţionarea unui telefon obişnuit la mâna a doua. Aceasta reprezintă o soluţie la îndemână care nu necesită o investiţie financiară foarte mare în contextul în care probabil nici valoarea lunară a cheltuielilor cu numărul respectiv nu este una considerabilă. La polul opus se situează bucureştenii (96%), dar şi abonaţii (95%) care preferă telefoanele noi.
Tendinţa este similară şi pentru produsele IT, 83% dintre românii care deţin un computer (desktop sau laptop) spun că l-au achiziţionat nou, o alegere influenţată de dorinţa de a beneficia de garanţie, evitând astfel eventuale probleme care pot apărea în cazul produselor IT second hand.