Se caută: oameni capabili să jongleze cu idei

Şi, chiar dacă nu produc întotdeauna o revoluţie pe piaţa pe care sunt lansate, multe inovaţii apar din fuziunea a două modele de business. Gândiţi-vă la Rent the Runway, un fel de Netflix cu produse lansate pe podiumurile de modă haute couture, pe care clienţii le închiriază la un preţ rezonabil ca să le poarte pe termen scurt. Uneori fuziunea a două lucruri obişnuite creează un al treilea foarte interesant, chiar dacă nu e neapărat şi frumos: Kristen Murdock antreprenor şi co-proprietar al Utah Blaze face ceasuri din bălegar pe care le dă cu lac şi, din câte se pare, se vând ca … plăcintele calde.

Aşa cum au observat Hal Gregerson şi Jeffrey Dyer, autorii cărţii “ADN-ul inovatorilor: Cum stăpâneşti cele cinci abilităţi ale inovatorilor revoluţionari”, capacitatea de a asocia idei aparent contrastante este fundamentală pentru inovaţie: “În general, asocierea ideilor improbabile este abilitatea (inovatoare) cu un rol-cheie, fiindcă ideile noi nu apar fără a conecta probleme sau idei în moduri în care nu au mai fost conectate înainte”.

Managerii care preţuiesc numai abordarea lor angajează oameni care sunt propriile lor clone

Mă întreb: “Oare de ce le este atât de greu companiilor să angajeze şi să promoveze oameni buni în materie de gândire asociativă?”. Mi se pare chiar ciudat. La urma urmei, multe corporaţii plătesc bani buni unor companii de consultanţă precum IDEO şi Jump Associates –care angajează oameni care provin din domenii foarte diverse şi care sunt specializaţi în genul acesta de gândire asociativă – ca să le ajute să inoveze. Atunci de ce nu fac acelaşi lucru şi marile companii? Haideţi să ne întoarcem în 1997, când Dorothy Leonard şi Susaan Straus au identificat o parte a problemei într-un articol din Harvard Business Review intitulat “Cum să pui la treabă întreg creierul companiei tale”.

Ele au arătat că managerii care urăsc conflictele – sau preţuiesc numai propria lor abordare – evită în mod activ confruntarea de idei, aşa că le place să angajeze oameni care sunt propriile lor “clone, cu care se simt în largul lor”.

Ele au mai remarcat că managerilor le este greu să îi facă pe “oamenii detaliilor” să îl aprecieze pe “omul conceptelor” si viceversa, iar din asta rezultă dispute ne-constructive şi proiecte împotmolite. Şi, bineînţeles, prea multe companii sunt încă organizate în aşa-numitele “silos”(n.tr.: care, la fel ca silozurile în care sunt depozitate cereale, izolează un departament de altul, astfel încât informaţia nu circulă bine între departamente şi, prin extensie, nu circulă în întreaga companie). Dar eu cred că există şi un alt motiv, mai profund, pentru care este atât de greu să găseşti pe cineva cu o gândire creativă, iar asta are legătură cu educaţia.

Absolvenţii facultăţilor de business nu ştiu cum să alăture două idei diferite

Societatea noastră pune mare preţ pe specialişti. Dacă vrei să ajungi undeva, li se spune tinerilor, trebuie să te concentrezi îngust pe o zonă de studiu rarefiată precum, hai să zicem: „analiza proceselor stocastice“ sau „bromhidroza“, apoi să devii foarte, foarte priceput în domeniul acesta. La urma urmei, oamenii cel mai bine plătiţi din lume sunt experţii care cunosc mai bine decât oricine altcineva domeniul pe care au ales să-l studieze. Din nefericire, practicienii, experţi într-un domeniu foarte îngust, ridică garduri de protecţie în jurul expertizei lor şi ajung să îşi consume cea mai mare parte din timp ca să se depăşească unul pe celălalt şi să arate cine e mai priceput. Cu siguranţă nu petrec prea mult timp ca să colaboreze cu oameni care nu sunt ca ei. S-ar putea ca genul acesta de expertiză să producă “foraje mai adânci”, dar rareori va produce ceva genial.

În ultimii 30 şi ceva de ani a avut loc un imens declin în domeniul ştiinţelor umaniste şi în cel al educaţiei cu profil umanist – care ţin de domeniul culturii generale şi nu sunt considerate “utile”. Şcolile şi universităţile în care sunt predate ştiinţele umaniste se chinuie să supravieţuiască, iar oamenii care le-au absolvit sunt devalorizaţi de piaţa forţei de muncă. Cei care şi-ar dori să studieze limba engleză sau filosofia aud, de la părinţii sau consilierii care îi îndrumă spre o carieră sau alta, că nu vor avea niciodată un job plătit decent (şi, în cele mai multe cazuri, părinţii şi îndrumătorii lor au dreptate). Devalorizarea umaniştilor a produs o grămadă de absolvenţi de facultăţi de business, care ştiu cum să pună cap la cap un spreadsheet plin de cifre, dar nu au largheţea în gândire necesară pentru a jongla cu ideile.

Există însă câteva companii minunate şi câţiva oameni nemaipomeniţi care se ocupă cu crearea unor fuziuni de idei, astfel încât la final să creeze o a treia idee frumoasă. Noi ceilalţi putem învăţa multe din exemplul lor.

Uită-te bine la genul de oameni pe care-i angajează compania ta. Provin din tot felul de domenii şi au experienţe foarte diferite? Eu bănuiesc că s-ar putea să aveţi o politică de promovare a diversităţii în companie şi că angajaţii sunt de sexe şi rase diferite. Dar e nevoie de ceva mai mult de atât. E nevoie de mult mai multă diversitate intelectuală şi e nevoie de a găsi modalităţiprin care să punem laolaltă, în moduri noi, idei improbabile.

Bronwyn Fryer este editor colaborator al HBR.org.