Selgros transformă angajații în ambasadori ai companiei
www.selgroscautapasiunea.ro este un proiect editorial “martor” care prezintă, într-o notă personală, membrii echipei Selgros din toate departamentele și magazinele din țară. Platforma se înscrie conceptual în direcția de dezvoltare a brandului sub umbrela pasiunii.
“Selgros este locul în care se manifestă energiile echipei, în care fiecare simte să dea mai mult, să contribuie, să lase în fiecare zi o urmă care să fie de folos, clienților sau colegilor. Prin această platformă surprindem un instantaneu a ceea ce există și se manifestă între oameni care și-au găsit sau regăsit locul și rostul la Selgros”, a declarat Antoneta Galeș, Director Comunicare și Dezvoltare Organizațională Selgros, printr-un comunicat transmis redacției.
În prezent, www.selgroscautapasiunea.ro găzduiește povești ale echipelor din magazinele din Pantelimon și Ploiești și centrul de distribuție gastro din București.
Pe platforma cautăpasiunea, directorul magazinului din Pantelimon, Gabriel Tenea povestește că în 2012 a preluat magazinul din Pantelimon și depozitul iar în doi ani a dublat vânzările Depozitul funcționează acum ca centru separat de magazin. Apreciază și susține oamenii cu care lucrează: ”mai întâi încerc să fiu om și abia apoi să fiu șef.”
Selgros Cash&Carry România şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în cele mai importante orașe din țară. Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.