Șezătoare rustică pentru timpuri moderne
„Aproape adulții” comunității „Hey Mărie!” declară că în loc de întâlnit la tors lâna, ei se întâlnesc să discute despre căutările pe care le au tinerii zilei de azi. Dilemele generației crescute pe net, cu pașaport european și zboruri low cost dar intrată pe piața muncii în plină criză economică.
Plecând de la această premisă, duminică după amiază, la Roaba de Cultură, din parcul Herăstrău, din București, Hey Mărie face cinste cu pepene, limonadă și perne moi, pe care doritorii să stea și să asculte povești reale despre freelancing și joburile viitorului.
„Pentru că ce-ai găsit pe piața muncii te-a dezamăgit, plictisit sau enervat. Pentru că școala și facultatea nu te-au pregătit pentru ce ai găsit în lumea profesională. Pentru că ți-ai dezvoltat abilități care sunt irosite în joburi rigide, birocratice, corporatiste. Duminică seară punem de-o șezătoare la iarbă verde la Roaba de Cultură unde vorbim despre joburile viitorului, adică cele pe care începem să ni le construim singuri. Flexibile, cu rost, dar și cu riscuri pe care abia învățăm să le navigăm”, se arată într-un manifest postat pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/951135464929922/