Studiu Deloitte: Romania iese din recesiune abia in 2011, spun directorii executivi
Doar 1% dintre liderii in afaceri anticipeaza iesirea din criza a Romaniei in primul semestru din 2010, fata de 39%, anul trecut. Asteptarile sunt impartite in mod egal intre al doilea semestru al acestui an si prima jumatate a anului 2011 (cate 32 de procente), iar 24% cred ca recesiunea se va incheia abia in al doilea semestru din 2011.
Cu toate acestea, 34% dintre participantii la studiu mizeaza pe o crestere economica in urmatoarele 12 luni, in timp ce 50% se asteapta la o stagnare in aceeasi perioada. Institutiile financiare sunt mai optimiste cu privire la o revenire economica in a doua jumatate a anului curent, astfel se confirma teoriile conform carora serviciile financiare se vor afla in linia intai in momentul reluarii cresterii, stimuland relansarea celorlalte industrii.
Daca anul trecut 19% dintre companii au decis reducerea costurilor de personal, 13% vor opta pentru astfel de masuri in 2010. De notat ca 26% dintre participanti analizeaza solutii inovative de dezvoltare a capitalului uman si/sau retentia celor mai talentati angajati.
Lipsesc competentele de leadership
Potrivit directorilor executivi, principalele provocari cu care se confrunta organizatiile pe care le conduc in privinta resurselor umane sunt corelarea compensatiei cu performanta angajaților (20%), raritatea competentelor de leadership (19%), motivarea angajatilor (16%), raritatea competentelor de management (14%) sau lipsa de specialisti (10%). 19% dintre directorii executivi cred ca avantajul competitiv al companiilor pe care le conduc e reprezentat de angajatii foarte bine pregatiti.
Peste o treime dintre directorii executivi chestionati considera acum ca stimulentele guvernamentale sunt cel mai important catalizator care poate relansa economia (34%, fata de 21%, anul trecut).
Reducerea costurilor, care au fost la ordinea zilei anul trecut, nu mai reprezinta o prioritate in 2010. 31% dintre directorii executivi plaseaza cresterea pe locul 1 in lista de prioritati din acest an. Pentru o parte importanta a mediului de afaceri (21%), profitabilitatea detine in continuare intaietate.
Sondajul reflecta opiniile a peste 150 de directori executivi din Romania care conduc afaceri de top raportate la rezultatele financiare din 2008/2009.