Tinerii angajaţi nu rămân mai mult de 3 ani într-un loc de muncă. Cum îi pot reţine companiile
Învaţă repede lucruri noi, pot inova cu ajutorul tehnologiei, sunt curioşi şi creativi, însă în acelaşi timp sunt caracterizaţi că fiind mai superficiali, mai nerăbdători şi mai nestatornici. Este vorba despre angajaţii din generaţia Y, iar comparaţiile sunt făcute cu seniori din generaţiile anterioare. Mădălina Bălan, managing partner Hart, a declarat pentru WALL-STREET.RO că angajatorii sunt cei care trebuie să se adapteze stilului angajaţilor tineri şi oferă câteva soluţii pentru a-i reţine cât mai mult timp în companii.
"O realitate la generaţie millenials (născuţi între 1980-2000 – n.red) este că timpul pe care ei îl petrec într-un anumit job de debut este sub trei ani. Acest lucru se întâmplă pentru că au unde să plece. Este posibil că şi generaţia anterioară să fi avut acelaşi profil, însă pentru că nu aveau unde să plece rămâneau până se crea o oportunitate, chiar dacă însemna mai mult timp", a declarat pentru wall-street.ro reprezentantul companiei de resurse umane Hart Consulting.
Un studiu realizat de SNSPA şi Hart Consulting a identificat o serie de calităţi, dar şi de puncte slabe ale tinerilor angajaţi, reprezentanţi ai generaţiei Y, care în curând vor reprezenta cea mai mare parte a personalului din companii.
Citește mai multe pe WALL-STREET.RO