Topul celor mai bune AFACERI din România. Companiile de stat, pe primele locuri
Pe primul loc în clasamentul KeysFin, potrivit cifrei de afaceri, se află Dacia. Pe fondul unor exporturi în creştere, producătorul Loganului şi Duster-ului a încheiat primul semestru din acest an cu afaceri de 9,8 miliarde de lei, în creştere cu 1,7% faţă de perioada similară din anul trecut.
A doua mare companie din România, după cifra de afaceri, este OMV Petrom, cu un rezultat, după primele şase luni de 6,4 miliarde de lei, în scădere cu 3,4% faţă de S1 2013.
Pe locul 3 în "Top 5 – cele mai mari afaceri din România" găsim un alt producător din industria petrolului, Rompetrol, care a încheiat primele şase luni din 2014 cu un rezultat în creştere cu 23,3%, de 4,2 miliarde de lei, avansul semnificativ fiind influenţat de reducerea costurilor de operare şi de creşterea preţurilor carburanţilor.
Locul 4 este ocupat de unul dintre cei mai importanţi retaileri din sectorul alimentar din România, Kaufland, firmă care, pe fondul extinderii agresive din ultima perioadă, şi-a crescut afacerile cu 10,5%, la 3,7 miliarde de lei.
Ultimul loc în clasamentul realizat de KeysFin este ocupat de Petrotel Lukoil, o companie despre care s-a scris în multe rânduri că ar putea să se retragă din România. Datele financiare arată că, în primele şase luni din acest an, compania şi-a crescut afacerile de la noi din ţară cu 43,5%, la 3,2 miliarde de lei.
Interesant este şi faptul că afacerile în creştere au fost însoţite de o creştere a datoriilor companiei, de aproape 10 procente, până la nivelul de 3,7 miliarde de lei. Petrotel Lukoil a ajuns să aibă datorii mai mari decât cifra de afaceri, fapt care, potrivit analiştilor de la KeysFin, va influenţa semnificativ evoluţia business-ului companiei în următoarea perioadă.
Energia, cel mai profitabil sector
Datele statistice centralizate de KeysFin arată că cea mai profitabilă afacere din România este cea din domeniul energetic. Hidroelectrica are cel mai important câştig, de 409 milioane de lei, în creştere cu 7,1% faţă de perioada similară din anul trecut.
Locul secund este ocupat de CNADNR, cu 370,4 milioane lei, iar pe trei găsim Electrocentrale Bucureşti şi Continental Automotive, cu 314 milioane lei respectiv 310 milioane de lei.
Producătorul de anvelope a înregistrat cea mai semnificativă creştere de profit în 2014, de 46%, cu 4 procente peste al doilea performer al clasamentului, Kaufland, companie care a raportat un profit in creştere cu 40%, de 249,3 milioane de lei.