„Ferrari-ul bucătăriilor” a ajuns şi în România
Cu o greutate de 6,3 kilograme, Thermomix TM31 este cel mai mic şi mai compact procesor de alimente ce îndeplineşte 12 funcţii într-unul singur: mixer, maşină de tocat, moară, steamer, malaxor, cântar, timer, maşină de gătit, shaker, zdrobitor de gheaţă, blender, râşniţă.
„Thermomix TM31 este un excelent ajutor, mai ales în perioada sărbătorilor, fiind o a doua pereche de mâini în bucătărie, după cum îl descriu clienţii noştri. Procesorul este adresat atât utilizatorilor casnici care vor să gătească rapid, sănătos şi rafinat pentru întreaga familie, cât şi bucătarilor profesionişti, distinşi cu stele Michelin”, a declarat Hollinek Zsolt, reprezentantul oficial al Thermomix în România.
Thermomix TM 31 poate fi folosit pentru pregătirea unei game variate de preparate, de la cozonac, paste, supe, sucuri, la produse elaborate, rezervate până nu demult doar chef-ilor, precum creme ganache, desert zabaione, emulsii şi pate-uri, într-un timp de până la 10 ori mai scurt. Astfel, aluaturile pentru prăjituri se fac între 1 şi 3 minute, în 3 până la 5 minute sosurile, între 10 până la 20 de minute supele, cremele sau gustările, între 10 şi 15 minute marmelada, gemul sau dulceaţa şi până într-un minut orice suc sau băutură.
Robotul este livrat împreună cu o carte de bucate ce conţine 200 reţete în limba română şi care indică inclusiv timpii de gătire, astfel încât alimentele să nu-şi piardă gustul şi vitaminele prin prepararea termică excesivă. La cerere, sunt disponibile încă trei reţetare internaţionale cu traducere în limba română. Pentru utilizatorii de iPhone, iPad şi iPod, Thermomix a dezvoltat aplicaţia Thermomix App prin care au acces la un reţetar internaţional direct de pe dispozitivul mobil.
Recomandat de bucătari cu stele Michelin
„Thermomix este un multifuncţional de neegalat. Produce o fineţe culinară imposibil de atins cu altceva decât cu Thermomix pentru creme ganache, patiserie, bechamel şi altele”, a declarat Alain Roux, chef cu trei stele în Ghidul Michelin.
Garanţia acordată pentru dispozitiv este de 10 ani pentru utilizatori casnici şi de doi ani pentru restaurante.
Robotul are un motor Vorwerk industrial fără frecare, ceea ce împiedică încălzirea aparatului chiar dacă este utilizat intens pentru o perioadă îndelungată. Instalaţia de încălzire poate fi setată între 37°C (temperatura indicată pentru prepararea hranei bebeluşilor) şi 114°C. Dispozitivul este prevăzut cu un cântar electronic integrat. Bolul de mixare, cu o capacitate de doi litri, este realizat din oţel inoxidabil cu sistem de încălzire şi senzor de temperatură integrat. Thermomix TM31 dispune de un cuţit Solingen, ascuţit pe o parte pentru a tăia, zdrobi şi frământa şi bont pe cealaltă parte pentru a amesteca delicat alimentele. Vasul Varoma este realizat din plastic rezistent la temperaturi ridicate. Thermomix este livrat cu alte două ustensile, spatula şi fluturele, pentru amestecarea sosurilor şi a spumelor, dar şi cu o cupă de măsurare ce poate fi folosită totodată drept capac. Procesorul nu necesită supraveghere şi nici mestecare în timpul preparării alimentelor.
Procesorul Thermomix TM 31 are 23 de brevete pentru tehnologie şi design şi a câştigat în 2009 premiul „Inovaţia culinară a anului”, din partea unui juriu format din consumatori şi experţi independenţi din Germania, iar în 2005 a primit premiul Reddot pentru design.
În România, Thermomix este distribuit printr-o reţea naţională de consultanţi care oferă asistenţă personalizată la instalarea dispozitivului. Produsul poate fi achiziţionat cu plata la livrare sau în 12 rate, cu 0% dobândă prin trei carduri de cumpărături: Card Avantaj (Credit Europe Bank), Cardul de cumpărături (Raiffeisen Bank) şi Bonus Card (Garanti Bank).