Credeaţi că beneficiile manipulării sunt inexistente?

De ce era nevoie de cartea aceasta?

Nu ştiu să mai existe niciuna scrisă în limba română, cu practici din România. Cu experienţă şi exemple date chiar de pe plaiul în care trăim, uşor atipic în Europa. (Noi nu semănăm cu celelalte naţii, chiar dacă și acolo se întâmplă manipularea, e în alt fel.) Publicul românesc merita o deconspirare a tehnicilor care li se par oculte oamenilor din afara profesiei. Nu e vorba de vrăjitorie, e vorba de nişte tehnici relativ uşor de înţeles şi de aplicat care au ca efect schimbarea atitudinii celui din faţă. Este un motiv pentru care cred că merita să apară în momentul acesta. Al doilea, este pentru că e an electoral. M-a amuzat că va apărea într-un an electoral, pentru că electoratul va vedea de ce trebuie să se ferească.

Eşti convins că există beneficii într-un proces de manipulare?

Depinde cum interpretăm termenul. Dacă e să ne referim la definiţia pe care o folosim în jurnalistică, manipulare înseamnă capacitatea de a schimba modul de a gândi şi de a acţiona al interlocutorilor. Poate fi un sinonim perfect al persuasiunii consensuale sau al influenţei. În niciuna dintre acestea nu vedem lucruri rele, ci doar în „manipulare“, pentru că în vocabularul larg, al celor din afara profesiei, asupra acestui cuvânt s-a aşternut o umbră de malefic. Dacă ne întoarcem la definiţia din textele de specialitate, cuvântul nu e nici malefic, nici benefic. El reprezintă capacitatea cuiva de a schimba decizia interlocutorului. Dacă scopul e bun, evident că manipularea e bună. Dacă scopul e rău, e rea. Nu tehnica e malefică, oamenii care o folosesc pot fi malefici sau benefici.

Nu suntem destul de manipulaţi mediatic în prezent? Chiar mai era nevoie de o pledoarie în favoarea „beneficiilor“ manipulării?

Evident, da. Din două motive: Primul e că suntem manipulaţi de dimineaţa până seara. Manipularea din publicitate ne învaţă că apar tot soiul de lucruri despre care nu ştiam nimic, şi pe care, după ce le avem, constatăm că ne fac viaţa mai frumoasă, mai plină, mai simplu de trăit. Manipulare, deci, e şi când un publicitar încearcă să îmi schimbe comportamentul de consumator. Pe de altă parte, tot prin intermediul manipulării ne alegem candidaţii cu care vrem să votăm. Când ei împlinesc ceea ce ne dorim de la ei, atunci efectele manipulării au fost bune. Când ei nu se ţin de cuvânt şi nu fac ceea ce ne-au promis în timpul operaţiunii de influenţare şi manipulare, atunci rezultatul e rău, pentru că premiza a fost mincinoasă. Dar tehnica în sine nu e rea, e bună. Ne ajută să asimilăm mai repede, mai bine, informaţii.

Cartea are exemple de manipulare pozitivă?

Da, mai multe. De altfel, foarte rar pomenesc în carte de manipulare în sens negativ, pentru că bănuiesc că oamenii care vor să facă rău nu au nevoie de ajutorul meu, se pot descurca şi singuri. Însă, începând cu medicul care trebuie să îşi manipuleze pacienţii, pentru ca ei să-şi schimbe modul de viaţă –o manipulare eminamente benefică din acest punct de vedere, pentru că dacă nu reuşeşte, oamenii aceia mor– până la preot care ne manipulează cu alt tip de argumente ca să ne schimbăm viaţa morală, până la oamenii luminaţi din jurul nostru, care ne schimbă modul de gândi şi de a vedea viaţa, toţi folosesc tehnici de manipulare, şi constituie exemple de cum e bine. Sunt bucăţi din carte care au legătură cu influenţa din business. De exemplu, despre capacitatea de a scrie un email care invită oamenii la o şedinţă şi care, dacă este scris corect îi va face pe oamenii aceia conştienţi de ce să fie prezenţi la şedinţa aceea şi când trebuie să fie acolo şi ce pierd dacă nu vor fi acolo. Asta, spre deosebire de un mail scris ca o compunere de clasa a IV-a, care nu are caracter de influenţă şi manipulare. Oamenii vor rata o şedinţă bună pentru ei, doar pentru că textul din invitaţie a fost prost scris.

De ce e aşa de prost exercitată în România profesia de comunicator şi de ofiţer de relaţii publice?

În primul rând pentru că e exercitată de oameni care nu au parcurs şcoli care să te înveţe să faci asta. Şcolile deja există, şi e păcat. Sunt înţesate de oameni care n-au practicat în viaţa lor. Au citit nişte cărţi şi au scris ei înşişi unele, iar acum se chinuie să ne dovedească nouă că am putea să le folosim în practică. Nu prea cred în oamenii care inventează dintr-un turn de fildeş lucruri extrem de pragmatice, care ar trebui testate în primul rând în viaţa socială, ca să vadă că funcţionează, şi apoi să le predea unor studenţi.

Vezi vreo rezolvare pentru ca profesia de comunicator, de ofiţer de realţii publice, să fie practicată cu profesionalism şi, astfel, să fie luată în serios?

Eu am văzut o rezolvare din momentul în care, brusc, a dat criza economică peste noi. Atunci mulţi manageri din multe domenii şi-au dat seama că au nevoie de specialişti în comunicarea în situaţii de criză şi neavând încotro, pe repede înainte, s-au năpustit în micuţa piaţă de comunicatori de la noi pentru a cere consultanţă şi expertiză în domeniu. Eu cred că nevoia o să facă din această profesie una mai cerută şi mai stimată decât e astăzi, aşa cum e firesc să fie în orice business. Atâta timp cât va apărea o cerere serioasă, în mod cert, şi oferta va deveni mai serioasă.

Îţi vine în minte un exemplu marcant de comunicare în criză la noi în ţară?

Fără doar şi poate, discursul fostului director general de la Renault, un francez, este un exemplu relevant pentru mine. Într-un speech de numai 40 de secunde, acesta a înghesuit impecabil trei tehnici de comunicare de criză. Mă refer la atitudinea anunciatorului prin care confirma existenţa crizei, dar arăta că experienţa Renault de a trece peste astfel de evenimente e de zeci de ani, că a făcut faţă de fiecare dată cu succes. Apoi, stabilea o atitudine necesară, şi anume acţiunea comună: dădeau de lucru tuturor celor din jurul lor pe perioada crizei, ca având activitate să nu mai simtă efectele ei. A izbutit să găsească şi „duşmanul comun“ (a treia atitudine eficientă a unui comunicator) arătând că problema Renault în România nu era criza mondială, ci faptul că se redăduse drumul importului de maşini second-hand fără taxă de primă înmatriculare. Lumea avea asupra cui să-şi ţintească atenţia neplăcută, scoţând Renault-ul din acea potenţială cădere de imagine cauzată de faptul că au închis fabrica pentru câteva zile. Mi s-a părut un exemplu spectaculos de om antrenat să comunice în situaţii de criză care a izbutit, repet, să folosească toate cele 3 tehnici posibile în doar 40 de secunde.

Cui se adresează volumul tău?

Cartea se adresează la două categorii de public. Una, formată din profesionişti care, prin natura meseriei lor se ocupă cu influenţă, fie că vorbim de comunicare comercială, sau electorală, fie de alte forme de marketing. Aceştia vor extrage din ea tehnici pe care eu le-am încercat, le-am exersat în vreo douăzeci şi ceva de ani de practică, despre care ştiu că funcţionează. Alta, formată din publicul larg, care poate mai degrabă să înţeleagă din lectura ei cum e manipulat, când e manipulat, într-o manieră care să-i permită să se poată proteja pe sine mai bine când scopul manipulării nu e unul bun, ci e unul rău.

Unde se găseşte cartea pentru cei care vro să o cumpere?

Având în vedere secolul în care trăim, cel mai la îndemână este site-ul editurii Paideia, altminteri în librării, dar nu ştiu oameni care să mai cumpere din librării.

Despre Mihai Dumitrescu

Licenţiat în comunicare şi marketing, Mihai Dumitrescu este unul dintre primii profesionişti de pe piaţa românească în domeniul comunicării. Mihai a făcut creaţie şi producţie ATL şi BTL în 4 dintre cele mai mari agenţii de publicitate din România, a oferit consultanţă în două campanii electorale şi a fost director de marketing şi comunicare în televiziune, definindu-şi competenţele în comunicarea internă de organizaţie. De asemenea a fost consultant în comunicare pentru numeroase companii multinaţionale şi româneşti. Mihai are 5 ani de experienţă ca profesor asociat de comunicare şi 4 ani de experienţă ca trainer.