Cum recunoaștem și gestionăm abuzul la locul de muncă?
Abuzul la locul de muncă nu ar trebui sa mai fie azi un subiect tabu ci, dimpotrivă, este esențial să vorbim despre el și să-l recunoaștem. E nevoie de curaj pentru a depăși frica de a spune că am fost victima abuzului unui coleg sau șef – teama că voi fi judecat, că voi fi exclus, că îmi voi pierde locul de muncă. Dar abuzul nu se rezolvă de la sine niciodată. Companiile au făcut pași, însă mai au drum lung de parcurs până să ajungă să trateze obiectiv acuzațiile de abuz și să creeze culturi organizaționale bazate pe siguranță psihologică, acel element care le dă oamenilor încrederea că pot adresa probleme spinoase fara consecinte negative. Mai multe detalii despre cele de mai sus avem de la Matei Stănculescu, psihoterapeut și mental fitness coach.
Care sunt tipurile de abuz la locul de muncă?
Ca să vorbim despre abuz trebuie să știm ce e abuzul, și există multe tipuri: verbal, fizic, psihologic, și sexual. Putem vorbi și de sabotaj profesional, de marginalizare, dar ne putem simți abuzați și de anumite tipare de personalitate, spre exemplu de persoanele care au nevoie de control excesiv sau care suferă de sindromul narcisic, de psihopatie. Abuzul poate veni din partea colegilor (prin bârfe, excludere socială sau dintr-un grup, transmiterea de taskuri care de fapt nu ne aparțin) sau din partea șefului – un tip de abuz mult mai intens, pentru că vine cu știrbirea autonomiei; un micromanagement toxic, excesiv, care ne face să ne simțim mici, incapabili, lipsiți de libertate și de posibilitatea de a ne dezvolta profesional.
Deseori, un superior poate abuza prin denigrare în public, prin critică de față cu ceilalți, ridicând vocea, prin reproșuri constante, prin sabotarea parcursului în companie sau când vrea să ne determine să părăsim echipa, locul de muncă, să ne dăm demisia și face presiuni verbale sau prin sarcini imposibil de dus.
Primele lucruri pe care le facem când suntem victimele unui abuz la locul de muncă
Trebuie să reacționăm – atât ca victime, cât și ca martori ai abuzului (dacă îl observăm în echipă, în companie) – și să nu considerăm că trece de la sine. Important e să documentăm abuzurile, să păstrăm dovezi ale existenței lor – mailuri, discuții, mesaje. E esențial ca, în cazul unui abuz la locul de muncă, să luăm atitudine și să nu rămânem blocați în situație, sperând că se va rezolva. Ar trebui să privim abuzul ca pe o durere. E un semnal de alarmă că trebuie să fugim de acolo, să plecăm din zona aceea de durere.
Odată ce avem dovezi clare ale unui abuz, mai ales în formă repetată, e important să facem o plângere către departamentul de HR, să vorbim cu prietenii, familia, colegii, să căutăm un psihoterapeut, un grup de sprijin. Dar să vorbim, să scoatem din noi toate frustrările și nedreptatea pe care le trăim. Ce ne oprește e teama că vom rămâne fără serviciu, că vor exista repercusiuni dacă vorbim, că ni se va tăia din salariu. Foarte rar însă aceste temeri sunt reale. Este greu să dai afară un angajat, să-i reduci venitul, să continui un comportament de abuzator dacă există plângeri, reclamații și dovezi.
Citește și: Cum să recrutezi angajați loiali și proactivi
Exista uneori tendința de a considera că am ajuns să fim abuzați din vina noastră. E greșit și extrem de periculos. De cele mai multe ori victima nu are nicio parte din vină iar, dacă nu ieșim la timp din situație, aceasta va avea un efect nociv asupra întregului corp și a vieții noastre. Ne alegem cu insomnii, probleme de digestie, palpitații, anxietate, atacuri de panică, dureri de cap, dar chiar și somatizări grave care pot provoca diabet, boli de piele sau digestive, cu efecte pe termen lung.
Și totuși, pot fi prevenite abuzurile la locul de muncă?
Un aspect esențial îl reprezintă granițele pe care le trasăm la începutul colaborării, cum ne comportăm de la început în relație cu un superior sau colegii de echipă. Dacă acceptăm orice pentru a-l impresiona pe team leader, o luăm pe un drum riscant. Dacă nu vom spune niciodată nu pentru a nu dezamăgi și pentru a face pe plac colegilor, atunci când o vom face, comportamentul lor va fi nedrept. Și, totuși, aceste granițe ne pot proteja doar până la un punct. Contează mult și „bagajul” psihologic, istoricul colegilor, al liderului de echipă, traumele pe care le au ei, rănile și frustrările, poate chiar abuzuri la care au fost supuși la rândul lor și pe care acum le perpetuează.
Care e rolul terapeutului în viața unui om care a fost abuzat la job?
În majoritatea cazurilor, victimele vin la terapeut pentru a rezolva alte aspecte din viața lor, pentru că mulți tind să-și asume o vină pe care nu au avut-o în situația de abuz. E un proces foarte delicat dar, pe parcurs, ușor și cu tact, prin întrebări potrivite la momentul potrivit, clientul începe să mărturisească abuzurile pe care le-a trăit. Rolul terapeutului e esențial, de suport: explorează problema din diferite perspective, vine din exterior și vede lucruri pe care poate nu le-ai conștientizat, din frică sau subiectivism. Concret, persoanele care trăiesc abuzuri, în urma unui proces terapeutic bun capătă noi lentile prin care se privesc în oglindă, descoperă o nouă încredere în forțele proprii, găsesc combustibilul necesar pentru a trece la acțiune și curajul de a face o schimbare importantă în viața lor, de a conștientiza abuzul, de a se vindeca și de a nu mai permite să se repete.
Matei Stănculescu este psihoterapeut, trainer și mental fitness coach, cofondator al EKA – Centrul stării de bine. Lucrează cu lideri din tech, audit, consulting, automotive, farma, retail, media etc. și creează programe de creștere a performanței pentru top management și echipe. Alături de Sandra Jitianu, a adus în premieră în România programul de mental fitness dezvoltat de Shirzad Chamine, profesor la Stanford și fondator al Positive Intelligence.
Foto: freepik.com