Ai căzut? Nu-i nimic, dar nu uita să te ridici!
Viața este un șir de întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, momentele de speranță alternează cu cele de deznădejde, reușitele sunt, deseori, urmate de eșecuri. Pentru că toți știm să sărbătorim un succes și să trăim un moment de bucurie, aș vrea să discutăm aici despre neîmplinirile și blocajele noastre.
Știți de altfel că unii dintre cei mai influenți oameni din lume spun că ascensiunea lor se datorează felului în care au știut să treacă peste un eșec sau peste o mare dezamăgire. La urma urmei, în toate marile povești ale literaturii, eroul principal este confruntat cu o serie de întâmplări nefericite, iar deznodământul marchează triumful său asupra propriilor slăbiciuni sau pierderi. Tuturor ni se întâmplă să trecem prin clipe grele, așa încât dacă eroul nostru preferat n-ar trece printr-o tragedie, probabil că nici nu ne-am identifica într-o mare măsură cu el.
Obstacolele fac parte din viață, de cele mai multe ori ne modelează și ne dau tăria de caracter. Totuși când prea mult e prea mult, cum facem să nu ne lăsăm copleșiți?
Primul lucru ar fi acceptarea. E bine să ne recunoaștem înfrânți, să admitem că trecem printr-o perioadă grea, dar și mai important, să nu plasăm vina asupra altcuiva. Tendința noastră inițială este de a da vina pe alții sau pe factorii externi, de necontrolat, pentru ceva ce nu merge. Dar, rareori obstacolele din viața noastră sunt în întregime responsabilitatea altcuiva. Renunțarea sinceră la aroganță și asumarea unui eșec ajută mult în procesul de recuperare morală. Înțelegerea și acceptarea motivelor care te-au purtat pe un drum greșit sunt lecții importante care te pregătesc să ieși din impas. Și, așa cum a renunța la a-i acuza pe alții ajută la asumare, a te ierta pe tine, în final, e parte din procesul de recuperare.
Puterea de a renunța la pretenția de a deține controlul asupra lucrurilor pe care nu le putem controla clarifică mintea și eliberează spiritul. E drept că trăim într-o societate care sancționează nereușitele, dar pentru succesul de durată, răbdarea și perseverența sunt necesare, iar ele nu pot fi dobândite dacă nu te-ai lovit de ce era mai greu la timpul potrivit.
Dacă singuri nu reușiți să vă regăsiți motivația de a merge mai departe, apelați la cei din jur. Nimeni nu navighează cu succes în viață de unul singur. În cazul în care speranța și entuziasmul vostru par să se fi estompat, căutați-le în alții. Sfătuiți-vă cu cei din familie. Dacă familia nu e în măsură să vă ajute, apelați la prieteni. Dacă prietenii nu sunt disponibili, sfătuiți-vă direct cu cei care trec prin aceleași experiențe ca și voi, cei care lucrează în același domeniu, care desfășoară același tip de activitate. Întrebați-i pe ei cum fac să meargă mai departe.
Iar dacă veți reuși să depășiți momentul, nu uitați să împărtășiți și altora experiența voastră. Nu ezitați să vă spuneți povestea pentru a oferi speranță, tărie și încurajare și altor oameni. Nu uitați că binele se propagă întotdeauna din om în om. Și nici de vorbele lui Garcia Marquez:,„ viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.”