Dragoș Iliescu: Paradoxurile inteligenței poporului român
Despre educație și exodul creierelor, dar și legătura dintre școală, IQ și reacția în fața crizelor
”România a atins nivelul maxim în IQ în 1988-1989. Astăzi, am revenit aproape de nivelul de după Al Doilea Război Mondial. Nu iau apărarea acelui sistem, dimpotrivă. De aceea, nu ne-a venit să credem cât de groaznică a fost căderea. Revoluția și toate reformele de după au fost similare unui război”.
Declarația îi aparține psihologului Dragoș Iliescu și, în urmă cu câteva săptămâni, toată mass media i-a alocat spații generoase. Preluată de pe site-ul edupedu.ro, informația a suscitat cu atât mai mult interesul cititorilor, cu cât venea într-un moment critic, în care opinia publică punea serios la îndoială inteligența poporului român. Pentru că, fix în acea perioadă, ne confruntam cu apogeul pandemiei, iar evoluția galopantă a numărului cazurilor de îmbolnăviri cu Covid (pusă pe seama refuzului unei părți importante a populației de a respecta regulile de protecție sanitară), generase deja adevărate campanii pe rețelele de socializare. Campanii care sugerau o legătură directă între atitudinea față de aceste reguli și gradul de inteligență și educație.
Am trece mai ușor prin pandemie, dacă am fi un popor mai educat
Curioasă să aflu de unde îndârjirea aceasta a unor cetățeni de a sfida pericolul și dacă, într-adevăr, există o legătură reală, demonstrată științific, între IQ-ul unei persoane și reacțiile ei în fața unei crize sau, mai degrabă, comportamentul ține de valori, de educație, de influențe ori de nivelul de încredere în autorități, l-am contactat pe autorul declarației.
În mod cert există o legătură, mi-a confirmat psihologul, iar această legătură a fost stabilită în mod coerent prin date empirice, de câteva decenii. ”Există o legătură directă și cauzală între inteligență și comportamentele legate de sănătate și accidente. În sensul că persoanele cu inteligență mai ridicată au comportamente mai <corecte> legate de propria sănătate: se informează din surse cu autoritate și trag concluziile corecte din aceste informații, modificându-și apoi comportamentul în mod rațional în consonanță cu aceste informații. În consecință, au, de exemplu, un comportament alimentar mai adecvat, sunt mai activi din punct de vedere fizic (fac mai mult sport), au o mai bună aderență la tratament etc etc. Sunt mai puțin susceptibili față de accidente – rata de accidente de muncă sau de accidente cotidiene este mai redusă, ceea ce putem pune atât pe baza unei mai bune planificări, cât și a unei identificări mai rapide și mai corecte a circumstanțelor care pot duce la accidente, atunci când se întâlnesc cu acestea. Și aș putea continua în acest ton, însă, în principiu, tabloul care se conturează este că DA, inteligența unei persoane este un bun predictor al aderenței la preceptele legate de protecția sa și a celorlalți, în contextul epidemic prin care trecem”, a explicat Dragoș Iliescu.
În același timp, a adăugat el, decizia de a purta sau nu mască – sau alte decizii asociate cu propriul comportament în pandemie – sunt și rezultatul altor aspecte: valori personale, atitudini, convingeri, comportamente anterioare, presiune socială etc. ”Deci nu aș vrea să consacrăm ideea că doar inteligența este importantă aici!”, dar…Cât ar trebui să ne îngrijoreze aceste concluzii, mai ales că realitatea de zi cu zi confirmă cu vârf și îndesat că, la modul general, suntem tot mai grosolani – educațional, etic și moral? Am trece mai ușor prin pandemie, dacă am fi un popor mai educat?
Cu siguranță că ar fi ajutat, a confirmat, din nou, psihologul. De fapt, a ținut el să sublinieze, ”unul din aspectele îngrijorătoare pentru mine este ușurința cu care sunt receptate la noi mesajele anti-știință, împroșcate de regulă ca fake news/fake communication, sub umbrela unor teorii conspiraționiste. Segmente deloc neglijabile din populație aderă astăzi la astfel de opinii, în legătură cu Covid-19. Susceptibilitatea unei persoane de a accepta astfel de mesaje este în directă legătură cu nivelul său de educație (spun din nou: nu doar cu inteligența sau cu educația, dar cu siguranță corelează semnificativ și cu acestea). Deci măcar acest fenomen ar fi fost mai puțin îngrijorător”.
Cred că suntem una dintre ultimele țări europene care continuă să arate Efect Flynn pozitiv
Revenind la declarația de început, trebuie să facem precizarea că reprezintă, de fapt, una dintre concluziile Studiului despre Efectul Flynn în țara noastră, ”Schimbările generaționale și în timp ale performanței cognitive în România”, realizat de Dragoș Iliescu, profesor în Departamentul de Psihologie al Universității din București, și George Gunnesch-Luca, profesor la School of Business, Economics and Society, Friedrich-Alexander University Erlangen-Nürnberg, Germania.
Studiul a fost realizat cu ajutorul unor date culese din teste aplicare în ultimii 16 ani, pe 12.000 de români, născuți de-a lungul a 80 de ani și 7 generații (cel mai bătrân om cuprins în acest studiu a fost născut în 1928).
Conform studiului, România a avut cea mai mare creștere a nivelului de inteligență, una imensă, în perioada 1967-1977. Prima generație după Revoluție a înregistrat însă o prăbușire, după care, din 1995, a început o recuperare, dar foarte lentă.
Oricât ar părea de ciudat însă, România nu e un caz particular. În realitate, la nivel global, inteligența umană este în regres, asta după ce, pe tot parcursul secolului trecut, a avut un trend ascendent.
Nu mai puțin de 73 de studii, publicate începând cu anul 1932 și până la sfârșitul anilor ’90, arată că scorurile obținute la testele de inteligență (IQ) în 25 de țări au avut creșteri constante. Evident, avansul cognitiv a variat de la țară la țară, de la 1,65 puncte pe deceniu în Estonia, de exemplu, la un impresionant scor de 7,7 în Japonia. Studiile recente arată însă că în anii 2000, într-un număr semnificativ de ţări, coeficientul de inteligenţă era în scădere, tendință ce se menține și astăzi. De exemplu, țările scandinave au început să raporteze scăderi, tendințe similare se observă și în Franța. Pentru Germania, rezultatele sunt mixte, crescute pe abilitățile de citire și scriere, dar în scădere pe abilitățile matematice. Statele Unite și Marea Britanie se bucură în continuare de rezultate bune.
Fenomenul este cunoscut drept Efectul Flynn (un indicator al evoluției scorului de inteligență), numit după numele cercetătorului James Flynn, profesor, specialist în ştiinţe politice la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, autorul mai multor studii privind evoluția performanței cognitive, respectiv a felului în care s-au produs modificări la nivelul inteligenţei umane, în epoca modernă.
”Pe datele acestor ultimi 80 de ani, media creșterii nivelului de IQ în România este de 3.4 puncte pe deceniu. Media internațională este de 3 puncte pe deceniu. Cred că suntem una dintre ultimele țări europene care continuă să arate Efect Flynn pozitiv”, explică Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, cu o solidă activitate academică și experiență practică, precum și cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate.
Constatarea nu ar trebui însă să ne ”mângâie” orgoliul, pentru că suntem într-un real pericol să pierdem toată această ”superioritate”. Autorii cercetării estimează că România ar putea raporta în studiile viitoare un Efect Flynn negativ, declin ușor explicabil din cauza interminabilelor provocări societale la care e supus poporul român. În plus, vârful scorului IQ coincide cu perioada în care guvernul a alocat sume consistente pentru educație (adică 1978 -1989), cu un declin constant după aceea. Acest rezultat oferă, apreciază ei, sprijin pentru ipoteza că educația ar putea fi o cauză determinantă a antecedentelor pentru Efectul Flynn. Dacă acest lucru este adevărat, atunci estimările sumbre pentru viitor sunt și mai aproape de realitate, pentru că, de la Revoluție încoace, sistemul educațional a trecut permanent prin reforme prost concepute și slab finanțate, cu consecințe vizibile: performanțe academice scăzute în ultimii 20 de ani.
Influența școlii e covârșitoare în obținerea acestor rezultate
”Am construit aceste ipoteze pe baza modelelor științifice care descriu efectul Flynn în general, precum și pe baza istoriei României de-a lungul ultimilor 80 de ani. Și da, dincolo de toate celelalte schimbări societale prin care am trecut în orânduire socială, model al statului, avans tehnologic etc etc., schimbarea care descrie cel mai mult acest efect de cădere este accentul pus pe educație, importanța acordată în societate educației și investiția făcută în educație”.
Că există într-adevăr o problemă și nu doar defilăm cu ipoteze și concluzii, o demonstrează clar rezultatele testelor internaționale, topuri în care România se plasează constant pe ultimele locuri. De aici și eticheta tot mai des folosită ”analfabeți funcțional”. Sunt aceste rezultate efecte ale deficiențelor din sistemul de învățământ sau ale scăderii nivelului de inteligență?, l-am întrebat pe co-autorul studiului.
”Aici răspunsul e simplu: în cea mai mare măsură, rezultatele foarte slabe ale copiilor din România la testările educaționale comparative, precum PISA, TIMSS, PIRLS, sunt efectul disfuncționalităților cronicizate din educația românească – nu cred că există vreun dubiu aici. Aceasta a fost de fapt concluzia noastră principală: credem că efectele observate de noi pot fi prescrise în foarte mare măsură (dacă nu chiar aproape integral) influenței școlii”.
Din păcate, trage încă un semnal de alarmă expertul, pe copii nici nu îi mai stimulează școala, ei își rafinează mecanismele de abstractizare în altă zonă. Școala, care era principala sursă de provocare cognitivă acum 70-80 de ani, acum nu mai este. Deci școala trebuie să facă ceva să îi atragă. De exemplu, își arată temerile psihologul, cea mai greșită abordare ar fi ca, după ce se termină criza, să revenim cu nonșalanță la tot ce era înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar dascălii să uite cât de mult le-a plăcut copiilor să folosească resursele digitale.
Mi-e greu să identific acel <ceva> pe care l-am fi făcut atât de pozitiv în educație sau societate
Și totuși, revenind la Efectul Flynn, studiul arată că, de câțiva ani, traversăm o perioadă de recuperare, cu o creștere lentă ce-i drept, dar, totuși, creștere. Stă în puterea noastră, să grăbim puțin ritmul?
”Cred că prin natura lucrurilor, căderile sunt mai abrupte și mai bruște decât recuperările. Lucrurile se clădesc cu greu și se dărâmă foarte ușor. Într-o criză se destructurează relații, instituțiile nu mai funcționează, totul se prăbușește. Ai nevoie de un context foarte special pentru a avea recuperări sau evoluții pozitive la fel de bruște precum sunt căderile – asta e valabil în orice aspect. Deci e normal ca recuperarea să fie lentă”, e convins psihologul. Apoi, adaugă el, nu știm din ce motiv avem acest trend ascendent. E oare el doar o reflecție a trendului universal prin care trece omenirea în lumina evoluției tehnologice pe care o parcurgem? Sau e un trend real, autohton, care e o reflecție a vreunui lucru pe care l-am făcut în ultimii ani sau îl facem acum în educație? ”Mi-e greu să identific acel <ceva> pe care l-am fi făcut noi în ultimii 10 ani atât de pozitiv în educație sau societate. Poate am eu orbul găinilor, dar nu îl văd. Nu știu ce am putea face pentru a grăbi lucrurile. Ca om de știință, refuz să funcționez pe bază de opinii. Pentru a lua decizii sau a face predicții, un om de știință sau cercetător construiește un model al realității – pe baza teoriilor și a datelor empirice. Când acest model este suficient de bine definit și descrie cu o acuratețe suficient de mare realitatea, acest model poate fi apoi utilizat pentru a face predicții. Noi nu avem un astfel de model cu privire la educația din România – generarea lui nu e neapărat dificilă, adică știm cum să îl realizăm, dar e un efort care cere resurse (și de timp, și financiare, și de competență) și dorința cuiva de a ridica această mănușă. Nu am avut până acum nici resursele, nici acel campion vizionar”.
În concluzie, ce vedem acum pe stradă (stradă, ipotetic, pentru că ne lovim de această realitate peste tot) este efectul carențelor intelectuale sau educaționale?
”Nu știu dacă aș fraza lucrurile chiar așa – adică nu neapărat cu accentul acesta pus pe carențe intelectuale. Cu siguranță însă pe carențe educaționale. Nu ar trebui să uităm niciodată că educație nu înseamnă doar transmitere de cunoștințe și de competențe, ci și transmitere de valori, care se răsfrâng în comportamentele manifestate în societate. În fapt, cred că sensul ancestral pe care îl dăm în limba română acesta e de fapt: când spunem <e un copil bine educat> nu ne referim la cantitatea de cunoștințe sau la competențele școlare/academice ale acelui copil, ci la gradul în care a interiorizat normele de interacțiune socială. Ei, mi-e teamă că școala românească se achită chiar mai puțin de această misiune decât de misiunea de a genera cunoaștere în școlari (de care știm că nu se achită grozav în timpurile noastre). Deci, din acest punct de vedere, ce vedem acum pe stradă ține de carențe educaționale”.
Sărăcirea bazinului de talente al unui popor nu are cum să aibă alte efecte decât sever negative
Pe lângă investițiile în educație, o altă variabilă care ar putea juca un rol semnificativ în explicarea diferenței negative între inteligența celor două generații, pre și post decembristă, o reprezintă nivelurile masive de migrație experimentate de România.
Potrivit Eurostat, aproape fiecare al cincilea român cu vârstă de muncă trăiește în Uniunea Europeană. Exodul a început imediat după căderea comunismului și s-a amplificat după integrarea UE. Drept consecință, România are o scădere demografică printre cele mai accentuate din lume. Pe de o parte, vorbim de specialiști cu înaltă calificare, iar pe de alta, de tineri absolvenți de studii superioare, care ies sistematic din eșantion. O astfel de interpretare ar fi și ea în concordanță cu descoperirile recente, care arată o legătură clară între exodul creierelor și scorurile de inteligență naționale.
Am vrut să aflu, însă, dacă și epurarea comunistă poate avea o influență. Și asta deoarece, imediat după Revoluție, mai mulți istorici au tot lansat în spațiul public ipoteze conform cărora nația română are prea mulți inculți și prea mulți needucați și din ”cauze” genetice. Venirea comuniștilor la putere a însemnat, spuneau ei, decimarea elitelor. Emigrarea în masă a aristocraților, apoi uciderea intelectualilor, artiștilor, preoților, profesorilor, a văduvit practic genetic poporul român de o importantă resursă (de inteligență, etică, morală). Științific se poate confirma o astfel de ipoteză?
”Faptul că istoricul exod și decimare fizică a elitelor a influențat masiv România este un fapt istoric. Faptul că exodul actual de creiere face același lucru e din nou un fapt. Nu aș duce însă mai departe efectul către sărăcirea bazinului genetic – genetica populațională (care e un subdomeniu al biologiei evoluționiste) ne învață că lucrurile nu funcționează așa. Asta nu înseamnă că problema nu e reală și teribilă: sărăcirea bazinului de talente al unui popor nu are cum să aibă alte efecte decât sever negative”, afirmă Dragoș Iliescu.
Practic, acum vedem clar ”prețul” emigrării, care, iată, nu mai este o chestiune abstractă, ci ceva concret, demonstrat în scoruri de IQ și rezultate în economie.
Dacă studiul i-ar fi contabilizat și pe tinerii care au emigrat în ultimii 30 de ani, apreciază psihologul, creșterea noastră de 3,4 puncte ar fi probabil mai mare. De aceea, și în viitor, creșterea sau scăderea acestui scor va depinde mult și de decizia de a emigra a noilor generații. Iar astăzi, dacă îi întrebi, toți vor să plece, a avertizat el.
Piața muncii este cea mai importantă zonă de întâlnire intergenerațională
În perioada la care se referă studiul, societatea românească a trecut prin mai multe răsturnări majore: a cunoscut sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, apoi schimbările radicale induse de regimul comunist, înlăturarea lui în Revoluția Română din 1989 și, odată cu aceasta, reintroducerea unei societăți libere, democratice. Astfel de schimbări sociale și politice complet diferite de evoluțiile societăților occidentale, se precizează în studiu, pot provoca diferențe între generații în ceea ce privește IQ. Categoric, cognitiv, dar și comportamental, există diferențe evidente între generații. Cum piața muncii este cea mai importantă zonă de întâlnire intergenerațională, cum se resimt toate aceste probleme în organizații? Poate suplini cultura organizațională aceste lipsuri educative?
Conflictul intergenerațional a fost prezent în societate și în organizații de când lumea, nu ascunde realitatea Dragoș Iliescu. Deci nu cred că s-a schimbat ceva aici – decât poate că s-a accelerat, în sensul în care, la acest moment, vorbim de organizații în care interacționează 4 generații – cu diferențe destul de marcante între ele, ”dar nu aș numi aceste diferențe <lipsuri>. Da, știu că avem tendința de a aloca valențe pozitive caracteristicilor generației din care noi facem parte și valențe negative caracteristicilor altor generații. Totuși, aceste diferențe nu sunt <bune> și <rele> – generațiile sunt doar diferite între ele. Și da, sigur, cultura organizațională este una din modalitățile prin care organizațiile asigură socializarea tuturor membrilor lor spre un set de norme și valori critice – în acest fel se asigură o oarecare omogenitate, cel puțin în aspectele critice pentru funcționarea organizației. Pe scurt, da: cultura organizațională este un instrument puternic în repertoriul organizațiilor”.
Aș paria mai degrabă pe potențialul de trezire adus de această criză
Viitorul înseamnă inteligență, înseamnă educație, abilități superioare. De aceea am și ales ca titlu pentru această ediție PROVOCAREA 4.0. Va putea fi, deci, criza imboldul de care România avea nevoie pentru a răspunde acestei provocări?
Crizele sunt momente importante de cotitură, pentru cei care le utilizează ca atare, e de părere psihologul. E foarte posibil ca această criză să treacă peste noi și să ne lase practic neschimbați – sigur, mai săraci, că așa te lasă orice criză, cu încă un număr de ani pierduți din evoluția noastră etc. Dar crizele sunt și momente în care să dezvoltăm noi viziuni despre cine suntem și unde vrem să ajungem. Și sunt momente excelente de a schimba instituții – oricum, prin definiție, în criză instituțiile se destructurează și încetează să mai funcționeze coerent, deci e ușor de argumentat de ce e nevoie să dăm molozul la o parte și să începem cu o nouă construcție: ”Eu nu cred că România a demonstrat în ultimii 30 de ani teribil de multă capacitate de planificare strategică a propriei evoluții – deci aș paria mai degrabă pe potențialul de trezire adus de această criză, decât pe o capacitate pe care deja am văzut că nu o avem”.
Iar potențialul acesta nu e de neglijat, deoarece, în ciuda a tot ce am scris mai sus, țara încă mai dispune de suficientă resursă umană, capabilă să se mobilizeze.
”România are în continuare teribil de multe talente – poate nu știe să le identifice și să le recruteze spre un scop comun, dar le are. Despre resursa financiară: sunt mai degrabă sceptic. Problema endemică a României este sărăcia și ea este pervazivă, se reflectă în toate aspectele societății și statalității. Sunt state care își permit să arunce cu bani în această problemă până se rezolvă. România nu este printre ele și de aici rezultă nevoia chiar mai stringentă de a investi puținele noastre resurse, acolo unde produc un efect mai puternic și mai de durată”, a încheiat Dragoș Iliescu, sugerând că Educația ar fi principalul candidat.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 267
Pentru abonare, click aici
