EXCLUSIV. Tânărul inventator român care vrea să ajute nevăzătorii să „vadă”

Cel mai important proiect al său a fost realizat împreună cu Cristian Dragomir, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Decebal din Deva şi urmează să fie lansat oficial şi vândut pe piaţa internaţională. Este vorba despre Lumen, o pereche de ochelari inovativă pentru persoanele nevăzătoare, cu ajutorul cărora se vor putea deplasa cu mai multă uşurinţă. Proiectul lor a câştigat etapa naţională a concursului Imagine Cup, cea mai populară competiţie internaţională adresată tinerilor pasionaţi de tehnologie, organizată de Microsoft. Cornel şi Cristian vor reprezenta România la faza europeană a competiţiei.

Cum aţi ajuns la idee?

Acum ceva ani nu ştiam dacă va ieşi ceva din ea. Colegul meu de proiect şi-a amintit că am discutat despre asta şi am reluat documentarea pe subiect. În ianuarie anul acesta am conturat-o mai bine. Am testat ceea ce am gândit noi pe o persoană nevăzătoare, de la care am primit informaţii foarte valoroase despre cum ar trebui să arate invenţia noastră şi ce funcţionalităţi ar fi bine să aibă. Am avut astfel siguranţa că n-o dăm în bară.

Cum funcţionează Lumen?
Principala funcţie este un senzor tridimensional ce poate să perceapă distanţele, într-o modalitate asemănătoare văzului uman. Noi am utilizat o tehnologie care măsoară distanţele din faţa ta, faţă de obiecte aflate la stânga, la dreapta. Informaţia ajunge la persoana nevăzătoare prin nişte mici motoraşe care vibrează mai intens sau mai puţin intens, în funcţie de distanţa faţă de obiect sau obstacol. Aceste motoraşe mici sunt încorporate în ochelari, sunt aşezate pe frunte şi vibrează în funcţie de informaţia primită de la acest senzor.

Nu este o problemă dacă persoana nevăzătoare este, de exemplu, înconjurată de oameni care trec pe stradă şi vin din toate direcţiile?
Distanţa maximă la care emit pentru a anunţa obstacolul este de cinci metri. Persoana va fi informată că se apropie ceva din faţă, din stânga sau din dreapta, iar după câteva zile se obişnuieşte cu sistemul şi înţelege mai bine lumea din jur şi se deplasează mai eficient. De exemplu, senzorul poate detecta o uşă deschisă. Sau scări.

Cum a fost să asamblaţi toată partea asta de inginerie?
Robotica este un hobby pentru noi şi ne ocupăm cu asta de ceva vreme.

Şi unde aţi învăţat robotică? Nu prea se găseşte în programa şcolară…
Tot ceea ce facem este în afara şcolii. Învăţăm singuri, în timpul liber, de pe net… Am acasă un fel de laborator tehnic, extins prin bucătărie, cămară şi aşa mai departe. În clasa a X-a am fondat primul Club de Robotică Liceală din România, la Liceul Internaţional de Informatică, unde au venit aproximativ 50 de elevi în primul an. I-am ales pe cei mai buni şi împreună am participat la concursuri de robotică în toată lumea. S-au strâns nenumărate medalii internaţionale.

De ce ai ales să îţi faci studiile în afara ţării?
Nu intenţionam să îmi fac studiile superioare aici, dar intenţionez să mă întorc. În orice caz, nu sunt interesat să fondez proiectul Lumen în România.

De ce?
Am primit oferte foarte bune din Germania, Marea Britanie şi Elveţia, unde am avut ocazia să prezint invenţia noastră, la unele competiţii.

Cum aţi decis să vă parteneriaţi în proiecte, tu în Germania, Cristian la Deva?
Lucrăm de câţiva ani buni împreună, şi ne sfătuim prin Skype, Facebook..

Înţeleg că tu mai ai câteva start up-uri sau proiecte de care te ocupi…
Activitatea mea antreprenorială a început din liceu, în clasa a XI-a, când am avut primul start up: aveam acasă foarte multe discuri de vinil, aşa că mi-a venit ideea să aplic un mecanism de ceas în el şi să îl transform în ceas de perete. Apoi le-am colorat şi am făcut diferite modele.

Şi a mers?
Da, am vândut câteva sute de bucăţi. Apoi am ajuns şi în Elveţia cu proiectul, la un târg de business, unde au avut foarte mare succes discurile noastre ceas, pe care scria Electrecord. A fost lovitura mea de business, la acea vârstă. Al doilea proiect a fost o aplicaţie pentru iPhone în domeniul chimiei. L-am făcut pentru că domnul profesor de chimie din liceu ne-a spus că dacă nu facem un proiect bun nu trecem clasa. Aşa că după ce l-am prezentat la clasă și l-am portat pe iPhone, l-am vândut. Era tabelul lui Mendeleev într-o variantă estetizată, o variantă optimizată pentru telefon. Au cumpărat aplicaţia câteva mii de oameni. Apoi, primul meu proiect major este un start up în domeniul printării tridimensionale, mă pregătesc să îl lansez. Acum, a apărut şi Lumen.

Care sunt paşii următori cu Lumen?
Trebuie să îl fondăm, să obţinem fonduri, şi să îl scoatem pe piaţă cât mai curând.

Spune-mi puţin despre tine şi viaţa ta. Pe cine crezi că moşteneşti cu această aplecare spre IT şi tehnologie? Tatăl tău poate?
Pot spune că greutăţile prin care a trecut familia mea mi-au dat enorm de multă ambiţie, iar asta m-a condus ani de zile prin proiectele pe care le-am făcut. Cât priveşte inspiraţia, m-am născut în aceeaşi perioadă în care ai mei au adus un calculator acasă. La un an şi câteva luni mă jucam pe calculator, în braţele surorii mele, cu 16 ani mai mare ca mine. Aşa că eu şi calculatorul am fost parteneri naturali. Şi nu ne despărţeam decât rar, în ciuda interdicţiilor venite de la părinţi.

Iar robotică ai început să studiezi singur?
Prin clasa a şasea a început să mă preocupe electronica, pe care am învăţat-o singur. În clasa a VIII-a am câştigat prima medalie internaţională cu un proiect de software. Asta mi-a asigurat un loc la liceu, ca bursier, unde am început să aduc medalii pe bandă rulantă, de la diverse concursuri. Prezentam diverse proiecte – roboţi, sisteme software…

Cum ai ajuns să studiezi la universitate în Germania?
Am fost admis la diverse facultăţi din lume, inclusiv în America. Dar am decis că voi rămâne în Europa, mai precis în Germania. Este vorba de modul de viaţă de aici, care cred că mi se potriveşte. Atmosfera este mult mai potrivită stilului meu decât ce este peste Ocean sau aici în ţară. Sunt foarte ok acum, în anul al doilea din trei, la Jacobs University din Bremen, la Facultatea de inginerie electrică şi ştiinţa calculatorului. Sunt de fapt două facultăţi cumulate într-una, este enorm de greu, iar timpul pe care mi-l mănâncă este uriaş. Fac mari sacrificii ca să menţin şi facultatea şi proiectele din afara spaţiului de studiu.