Primele impresii contează. Fă o impresie bună!
În cartea „Prezentarea în business. Cum să-ţi prezinţi cu succes compania şi oferta”, Angela Hatton abordează problema esenţială a convingerii clientului că soluţia dumneavoastră este cea mai bună pentru problema sa. Indiferent dacă faceţi o prezentare verbală sau susţineţi un document scris, aceasta presupune captarea atenţiei auditoriului încă de la început, prin abordarea necesităţilor şi cerinţelor sale, în primul rând, şi demonstraţia clară a ceea ce puteţi face pentru acesta.
Stăpanirea câtorva tehnici simple şi probate deja poate fi cea care face diferenţa, iar această carte se bazează pe principiile probate, respectiv testate ale marketingului şi vânzărilor, pentru a vă permite să faceţi ca mesajul dumneavoastră să fie memorabil şi pentru a face ca oferta proprie să patrundă într-un mod eficient, impresionant şi convingator. Indiferent ce doriţi să câştigaţi, indicaţiile şi tehnicile Angelei Hatton pentru realizarea unor expuneri, propuneri şi prezentări perfecte vă vor asigura calea spre vârf. Puteţi să vă permiteţi să nu citiţi această carte? Ce se întamplă însă dacă o face concurenţa? Cartea este un adevărat manual de comunicare, un ghid pentru a maximiza impactul prezentărilor de afaceri, al conferinţelor, seminariilor etc. Ea se adresează managerilor de la orice nivel organizaţional, mai ales celor din vânzări şi marketing, profesorilor şi studenţilor de la facultăţile economice şi cele de comunicare, dar este utilă şi tuturor acelora care utilizează diverse tipuri de prezentări: pentru a obţine o finanţare, pentru a susţine o lucrare ştiinţifică sau oricare alta.
Cartea a apărut la editura All.