Proiectul „Adoptă un râu de la izvoare până la vărsare”, câștigător la European CSR Award
„Adoptă un râu de la izvoare până la vărsare” este platforma de CSR dezvoltată de Sistemul Coca-Cola România începând cu anul 2008, cu scopul de a proteja resursele de apă în zone-cheie, ca prioritate strategică pentru companie. Platforma se focusează pe 3 mari direcții – cea educațională, cea practică și de advocacy – propunând și implementând, timp de 5 ani, soluții fezabile pentru probleme locale de mediu, identificate pe cursul râului Siret, de la izvoare (zona Vatra Dornei – zonă strategică pentru operațiunile Sistemului) și până la vărsare, în zona Deltei Dunării.
Încă de la început, proiectul s-a bucurat de suportul unor parteneri strategici, atât ONG-uri locale – Tășuleasa Social, organizație care acționează în zona Vatra Dornei, cât și naționale – Salvați Dunărea și Delta (SDD) sau MaiMultVerde (MMV). Având suportul Sistemului Coca-Cola România, împreună au dezvoltat numeroase proiecte de mediu cu impact pe termen scurt, dar mai ales mediu și lung: de la acțiuni de curățare a râurilor, plantări sau colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje, la donații în produse, educarea și implicarea pe termen lung a comunităților locale sau proiecte de lobby care au condus la schimbări legislative în probleme legate de Delta Dunării.
Procesul de jurizare a competiției s-a desfășurat în perioada 1 Martie – 20 Aprilie 2013, pe baza criteriilor de performanță ale organizației britanice Business in the Community (BITC). Conform acestor criterii, au fost punctate proiectele care se detașează prin inovație, leadership și care reușesc să dezvolte relații consistente și durabile de parteneriat cu cel puțin un stakeholder din afara sferei de afaceri.