UPS a dat startul celei de-a zecea ediții a “Lunii Voluntariatului Global”
În ceea ce privește activitățile de voluntariat derulate de angajații UPS România în acest an, prima acțiune a avut loc în luna iunie, sub denumirea "Plantăm fapte bune în România", realizată împreună cu organizația non-profit pentru protecția mediului Ecoassist. Aceasta a constat în derularea activităților necesare întreținerii unui hectar de plopi albi, plantați anul trecut.
A doua activitate de voluntariat, "Mare cât zambetul unui copil!", s-a desfășurat în luna septembrie 2012. Mai exact, 44 de voluntari UPS, alături de familii și prieteni, s-au întâlnit cu copii din cadrul "Asociațiie Ana și Copiii" şi i-au ajutat să își amenajeze spațiile de studiu, să zugrăvească, să modeleze, să pună murături pentru iarna şi să facă dulceață. Mai mult, voluntarii UPS au adunat nu mai puțin de 233 de ore de voluntariat pentru a ajuta Asociația să depună la Fundatia UPS o cerere de finanțare pentru achiziționarea unui microbuz cu care copiii să poată merge în excursii, la teatru, la medic și care să-i ajute la aprovizionarea centrului cu cele necesare pentru mesele zilnice ale copiilor.
În 2011, UPS a lansat o nouă inițiativă ecologică prin care acordă finanțare pentru a ajuta la plantarea, protejarea și conservarea copacilor în zonele urbane și rurale din întreaga lume. Una dintre componentele-cheie ale acestei iniţiative constă în susţinerea anumitor proiecte prin oferirea de subvenţii financiare și sprijin din partea angajaților voluntari.
În luna octombrie, Fundația UPS susține această initiațivă de împădurire oferind subvenții de 2,2 milioane dolari către mai multe organizații, printre care DonorsChoose.org, Earth Day Network, Keep America Beautiful, Inc., Fundația Naţionala Arbor Day, Consiliul National pentru Știință și Mediu, Fundația pentru Parcuri Naționale, Conservarea Naturii, Asociația Studențească de Conservare, Institutul Resurselor Globale și World Wildlife Fund Inc. De la începutul anului și până în prezent, Fundația UPS a contribuit cu aproape 700.000 dolari în cadrul a 38 de programe ecologice derulate în comunități din întreaga lume, susținute totodată și de angajații UPS.
"Compania noastra este formata din persoane care recunosc obligatia personala si colectiva de a-i ajuta pe ceilalti prin munca. Fie ca este vorba de o activitate de plantare de copaci, de predare a abilitatilor de a conduce autovehicule in siguranta sau de voluntariat pentru salvarea comunitaţilor devastate de calamitati, Fundatia UPS s-a angajat sa ofere oamenilor nostri posibilitatea de a transforma lumea intr-o comunitate mai buna si durabila pentru toti", a declarat Eduardo Martinez, presedintele Fundatiei UPS.
"Luna Voluntariatului Global" este promovată de Fundația UPS, care se ocupă de programe de responsabilitate socială și filantropice pentru companie și mobilizează mii de angajați UPS din fiecare emisferă în cadrul unor evenimente și activități de voluntariat cât mai diversificate. Pentru campania din 2012, angajații vor fi încurajați să-și împărtășească din experiențele de voluntariat pe Twitter și Facebook, pentru a ajuta la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța implicării concrete în comunitate.