Cum îți sabotezi performanța prin perfecționism tăcut: semnele care nu se văd în raportări, dar se simt în minte

Există un tip de perfecționism care nu face zgomot. Nu vine cu drame vizibile, nici cu refuzuri flagrante. La exterior, pare doar o muncă riguroasă, o obsesie pentru calitate sau o disciplină exemplară. Dar în interior, roade constant: dubii, amânări, auto-critică și o presiune care nu se oprește nici după ce ai închis laptopul.

Perfecționismul tăcut este greu de detectat pentru că, la nivel de rezultate, totul pare în regulă. Uneori chiar peste medie. Excel-ul arată bine, rapoartele sunt corecte, prezentările sunt impecabile. Și totuși, costul real nu apare în tabele, apare în mintea celui care muncește: epuizare, anxietate, lipsa mulțumirii și o senzație cronică de „nu e suficient”.

„Perfecționismul este un mecanism de apărare, e un mecanism de coping. Deși sună bine, să zicem, pozitiv, are rezonanțe pozitive, e bine să faci lucrurile perfect, este totuși un mecanism de coping din categoria celor negative, disfuncționale, pentru că, pe termen lung, el nu ne aduce într-o zonă de sănătate emoțională, de bine, ci, dimpotrivă, în epuizare psihică. În spatele acțiunilor, rutinelor unui perfecționist, se ascunde, desigur, un sentiment de insuficiență, poate că nu sunt suficient de bun, suficient de educat, suficient de pregătit, și pentru asta trebuie să muncesc foarte mult. Individul va pierde foarte mult timp în amănunte, va căuta, din punctul său de vedere, să livreze un material impecabil, iar lucrul acesta nu se referă doar la job, se referă și la activitățile din familia sa, din relațiile sale, din gospodăria sa, din modul în care își ordonează dieta și își organizează timpul liber”, explică psihologul Graziella Dan pentru Revista CARIERE.

Perfecționismul nu înseamnă performanță

Mulți confundă perfecționismul cu standardele înalte. Diferența e subtilă, ce e drept: când ai standarde sănătoase, ești ghidat de dorința ca totul să fie făcut bine. Când ești perfecționist, ești condus de frica unei greșeli. În primul caz, munca energizează. În al doilea, munca consumă.

În antreprenoriat sau în roluri de leadership, perfecționismul e adesea lăudat, dar rareori înțeles în profunzime. Pentru că nu e despre „vreau mai mult”, ci despre ”nu-mi permit să greșesc deloc”. Asta duce la ore în plus pentru detalii nesemnificative, la decizii amânate „până e totul clar” și, în final, la proiecte care merg mai greu decât ar trebui.

Semnele invizibile, dar epuizante

Perfecționismul tăcut nu vine cu erori mari, ci cu micro-blocaje zilnice. O prezentare reluată obsesiv. Un e-mail rescris de patru ori. Feedback-ul pe care nu îl dai încă, pentru că nu e formulat „ideal”. Pauzele care nu există, pentru că simți că nu ai făcut „destul” ca să le meriți.

În paralel, apare o tensiune constantă: chiar și când reușești, te întrebi dacă nu se putea și mai bine. Iar când primești apreciere, nu o crezi pe deplin, pentru că știi cât ai ajustat în spate ca lucrurile să iasă „corect”. Mintea devine teren de control, nu de creație.

Cum afectează echipa

Dacă ești lider și perfecționismul te definește, echipa simte, chiar dacă nu spui nimic. Tendința corectărilor constante, a deciziilor amânate sau a evitării delegărilor transmite un mesaj clar: „nu am încredere că va ieși bine fără mine”. Pe termen lung, oamenii se demotivează, devin pasivi sau intră ei înșiși într-o spirală similară de perfecționism.

Astfel, cultura organizațională se încarcă de presiune invizibilă. Nimeni nu greșește, dar nimeni nu inovează. Toată lumea e atentă, dar nimeni nu e relaxat. Se livrează, dar se face cu uzură. Și într-un astfel de climat, performanța reală, cea susținută, cu energie și claritate, devine imposibil de atins.

Cum ieși din cercul perfecțiunii silențioase

Primul pas e recunoașterea. Perfecționismul nu se oprește din impuls, ci din conștientizare. Apoi vine decizia: să înlocuiești controlul absolut cu încredere progresivă. Să accepți că o decizie „bună la timp” e mai valoroasă decât una „perfectă prea târziu”. Să-ți dai voie să finalizezi un task fără să-l șlefuiești la infinit.

„Din nefericire, perfecționismul va duce invariabil din aceste motive la burnout, epuizare și depresie, pentru că nimeni nu poate să facă totul perfect și să mulțumescă pe toată lumea”, atrage atenția psihologul.

În fond, liderii eficienți nu sunt cei care livrează perfect, ci cei care știu când e „destul de bine” ca să meargă mai departe. Și mai ales, sunt cei care înțeleg că performanța nu înseamnă doar rezultate vizibile, ci și starea din care ele sunt obținute.

CITEȘTE ȘI: Echilibru în mișcare: de cât sport ai nevoie ca să nu te pierzi în muncă

Foto: ID 23798654 @ Joanne Zhe | Dreamstime.com