Tu esti “la fel” sau “altfel”? Despre batalia pentru a fi diferit si victoria de a fi tu insuti

Pentru a exemplifica pe scurt ce inteleg prin aceasta ultima intrebare, haideti sa ne gandim un pic la perioada adolescentei, care este poate varsta cand lupta pentru diferentiere, pentru a fi „altfel”, pentru a gasi si exprima propria identitate, este mai evidenta decat oricand. Emo, Punk, Rock, Hip-Hop, blugi decolorati si rupti, tinute „all-black”, piercing-uri, tatuaje – toate sunt semnale ale diferentierii, care par sa strige: „Eu apartin acestui grup!” sau „Asta e tribul meu!”. Paradoxal insa, cand toata lumea se straduieste sa fie „altfel”, multi sfarsesc prin a fi „la fel” – nu intamplator membrii „tribului” se imbraca asemanator, asculta aceeasi muzica, isi petrec timpul in aceleasi baruri.

In caz ca va intrebati ce legatura exista intre „tribul” Emo si business, imediat voi face lumina. Tocmai am terminat de citit o carte scrisa de unul din cei mai iubiti profesori de marketing de la Harvard, Youngme Moon. Cartea se numeste, surpriza…”Different”, si propune o serie de idei extrem de interesante despre acest paradox al goanei dupa „altfel”, care pare sa ne conduca vietile si carierele si care, ca nu degeaba se numeste paradox, ajunge sa ne arunce mult prea des in bratele lui „la fel”.

„Different” este o carte despre branduri si „turma competitiva” („competitive herd” suna cam urat in romaneste, ce-i drept, dar totusi extrem de plastic) in care fiecare brand se straduieste sa tina pasul cu competitorii sai. Aceasta cursa obsedeaza companiile in asa masura, incat toate incep sa ofere beneficii din ce in ce mai asemanatoare clientilor, pana cand acestia ajung intr-o stare de plictiseala vecina cu exasperarea si isi pierd orice urma de loialitate fata de vreun brand din categoria respectiva.

Cel mai simplu exemplu in acest sens in constituie piata produselor de ingrijire a parului. In orice zi avem de ales din zeci de varietati de sampon care promit sa „creasca volumul”, „iti faca parul matasos”, „ofere o formula noua si imbunatatita”, „elimine matreata” si lista poate continua. In goana dupa „augmentare” (adaugarea tot mai multor caracteristici unui produs, in linie cu miscarile similare ale concurentilor din piata), companiile sfarsesc prin a crea ceea ce Moon numeste „ceata in categorie” („category blur”) – o situatie in care clientul nu mai poate distinge cu adevarat intre diferitele branduri si sfarseste prin a nu fi loial nici unuia. Apropo, care dintre voi este profund loial unui anume brand de sampon? Si daca da, va invit sa impartasiti in sectiunea „comentarii” cum ati reusit sa scapati din „ceata” care invaluie aceasta categorie de produse, unde, dincolo de etichete, toate brandurile ne ofera cam acelasi lucru.

Moon spune si povestea unor branduri care au reusit sa se desprinda de „turma”, si da exemplul Apple, Google sau IKEA care si-au gasit propria identitate si s-au separat de „categorie”, grupul de produse din care in mod normal faceau parte, reusind chiar sa creeze noi categorii. Cu totii suntem de acord probabil ca Google nu este orice motor de cautare iar IKEA nu este orice magazin de mobila. Dar, pentru ca sunt departe de a avea pretentia ca ma pricep la marketing, nu o sa insist in a va povesti cum anume au reusit aceste 3 branduri sa se diferentieze. Youngme Moon face o treaba mult mai buna decat as putea face eu, si nici nu as vrea sa stric placerea lecturii pentru cei care veti dori sa cititi cartea.

Ceea ce totusi mi-as dori sa va impartasesc, este modul in care aceasta carte despre branduri a rezonat cu gandirea mea despre oameni si modul in care ei se diferentiaza. Argumentele lui Youngme Moon m-au facut sa ma gandesc la toti oamenii care se lupta sa isi lase amprenta unica asupra lumii si care sfarsesc prin a fi socant de asemanatori cu acele companii care, toate, produc sampon pentru par fara volum.

Desi toti aspiram catre a ne diferentia de ceilalti, prea des alegem sa ne exprimam unicitatea imitandu-i pe altii care par sa fi reusit sa isi creeze un „brand personal”. Pe nesimtite, parem sa cadem prada acestui sindrom al „copiatorului” in multe zone ale vietii noastre.

Vedem asta tot timpul in alegerile pe care oamenii le fac – la ce cafenele este „trendy” sa mergi, care club e mai in voga, ce branduri de haine e bine sa porti. Uneori „trend-urile” ne influenteaza si alegeri mult mai importante –ce facultate alegem sau pentru ce companie lucram. Daca am face un studiu in randul tinerilor in ultimul an de liceu, am descoperi probabil rapid care este „moda” momentului in materie de alegeri pentru facultate. Acum ceva ani era la moda sa dai la drept si multi isi doreau sa fie avocati sau notari, apoi a devenit la moda sa faci studii economice si o multime de tineri isi doreau sa lucreze in banci, apoi a aparut curentul stiintelor sociale/jurnalism/comunicare si iarasi foarte multi aspirau catre o cariera in publicitate.

In nici un caz nu sugerez ca multi dintre acesti tineri nu ar fi realmente pasionati de drept, economie sau comunicare, insa cu certitudine exista cel putin la fel de multi care au facut o alegere academica pentru ca era „trend-ul” perioadei si nu pentru ca simteau o chemare reala pentru domeniul respectiv. Cu siguranta sunt multe alte cauze decat „moda” pentru aceasta deruta in alegerile importante legate de viitorul nostru, dar o sa ma opresc doar asupra acestui element si implicatiilor lui.

Lucrand cu oameni aflati in diferite etape ale carierei, nu pot sa nu observ ca un numar ingrijorator sunt profund nemultumiti de cariera pe care si-au ales-o si sunt bantuiti de un sentiment ca nu au gasit inca calea de a-si exprima cu adevarat unicitatea, in ciuda faptului ca au mare succes in munca lor de zi cu zi.

Singura solutie de a iesi din „turma” si a ne gasi propria voce si identitate pare sa fie o introspectie onesta si profunda. Iar in caz ca va veti rezerva timp pentru a va gandi un pic la cine sunteti si ce va face unici, exista un exercitiu pe care il propun participantilor la cursurile mele si pe care il puteti parcurge la voi acasa, intr-un moment de reflectie. Exercitiul se numeste „Esti CEO-ul propriei vieti” si este inspirat din cartea „The Inner Game of Work” a unuia din parintii coaching-ului, Timothy Gallwey.

Imaginati-va ca tocmai ati fost numit CEO-ul celei mai uimitoare companii din lume. E un noroc incredibil ca ati fost ales sa conduceti aceasta extraordinara companie, plina de potential pentru a realiza lucruri marete. Care ar fi prima voastra actiune in calitate de CEO? Ce v-ati dori sa stiti despre noua voastra companie? Cat de important ar fi sa cunoasteti industria, clientii, angajatii, strategia?

Dar daca compania asta ati fi chiar voi? Daca v-ati comporta ca si cum ati fi CEO-ul propriei vieti? Care ar fi viziunea si misiunea voastra? Dar valorile voastre? In ce credeti? Cum va diferentiati? La ce va pricepeti cel mai bine? Ce aveti de oferit lumii? Cum se iau deciziile in compania voastra? Luati deciziile bazandu-va pe propriile credinte si valori sau pe ceea ce altii asteapta de la voi? Cine sunt acei oameni care au un cuvant greu de spus in viata si deciziile voastre – cine va sunt actionarii? Din totalul de 100% actiuni in companie, cate actiuni ati oferit altora, si ce ati primit in schimb – dragoste, prietenie, companie, sau ce altceva? Exista armonie in randul actionariatului vostru? Daca nu, cum ati putea sa va aliniati actionarii in jurul strategiei companiei?

Iata o multime de intrebari deloc usoare pe care vi le-ati putea adresa si care v-ar putea oferi raspunsuri surprinzatoare (chiar si pentru voi insiva).

Inchei invitatia mea la reflectie cu o constatare. Nu cred ca intrebarea fundamentala este: Tu esti „la fel” sau „altfel”? Cred ca toti suntem „la fel” in anumite privinte si „altfel” in altele. Si, desi ar trebui sa pretuim toate lucrurile pe care le avem in comun, suntem in mod incontestabil unici. In acelasi timp insa, suntem supusi unor presiuni continue – sociale, financiare, culturale – de a concura unii cu altii, de a ne imita unii pe altii in goana dupa „mai mult” si „mai repede”, pierzandu-ne uneori pe drum propria identitate. Si poate ca, in toata aceasta batalie pentru „a fi diferiti”, vom constata ca „a fi noi insine” constituie adevarata victorie.