Vicomte A. Paris – povestea unui brand de succes
Stilul unic și îndrăzneț ce caracterizează brandul a cucerit-o repede pe Luiza Hudea, cea care a adus Vicomte A. Paris în România în toamna anului trecut. „Ideea a venit din partea unui prieten foarte bun, actualul meu partener de business, față de care mă leagă o prietenie de 20 de ani. La sugestia lui, am mers la Paris să aflu mai multe despre Vicomte A. și recunosc că mi-a făcut o impresie puternică. Cred că piața de fashion din România avea nevoie de acea ținută «altfel», atât pentru bărbați, cât și pentru femei”, spune Ana Maria Luiza Hudea, General Manager Vicomte A.
În doar 10 zile, un spațiu gol a fost transformat într-un boutique șic, cald și cochet, tipic franțuzesc. „Decizia de a aduce un brand premium într-o perioadă de criză nu a fost luată strict privind aspectele financiare. M-a fascinat ce oferă brandul. Eu mă consider un om altfel, care se îmbracă altfel… îmi place tot ce nu este banal, tot ce e îndrăznețși are atitudine. Vicomte A. Paris oferă toate acestea”, spune Luiza Hudea.
În prezent, preocuparea tânărului antreprenor este să contureze o imagine puternică a brandului, astfel încât clienții săînțeleagă ce reprezintă Vicomte A. și de ce Vicomte A. poate deveni stilul lor, așa cum, la nivel internațional, a devenit un stil vestimentar pentru foarte multe femei și bărbați.
„Vicomte A. Paris își propune să aducă un nou standard în vestimentație, atât în ceea ce privește calitatea materialelor, cât și stilul și designul inconfundabil. Stilul preppy și culorile îndrăznețe oferă clienților oportunitatea de a fi eleganți și creativi în același timp. Mă bucur când văd pe stradă oameni care poartă haine și accesorii Vicomte A., când primesc apeluri telefonice de la clienți care spun că vin din Iași sau Cluj să cumpere anumite produse din colecția noastră. Este o confirmare a faptului că am intrat pe o nișă bine conturatăși o validare a deciziei de a ne extinde.” Următorii pași pentru dezvoltarea business-ului din România sunt deschiderea unui magazin online și inaugurarea a două noi locații în București și una în țară.
Vicomte A. Paris este un brand cu o istorie bogată, în ciuda faptului că a apărut pe piaţă abia în anul 2005, la iniţiativa vicontelui Arthur de Soultrait. Tânărul de doar 22 de ani și-a găsit inspirația în cadrul familiei, care era pasionată de sporturile ecvestre. Vestele jocheilor devin astfel șevaletul tânărului artist antreprenor, care adaugă culoare, elemente originale și creeazăstilul Vicomte A. Astăzi, brandul este prezent în peste 400 de magazine din Europa, Asia, America de Nord şi Africa.