51% dintre manageri nu se mai implică la locul de muncă. Care sunt consecințele?
Studiul Gallup, publicat în primăvara acestui an, arată că 35% dintre manageri se implică în activitățile legate de job, 51% nu se implică și 14% nu se implică deloc.
Specialiștii Gallup estimează că managerii care nu se implică costă Statele Unite ale Americii 77 de miliarde de dolari anual din cauza impactului negativ pe care îl au asupra celor pe care îi conduc. În ceea ce-i privește pe managerii care nu se implică deloc, Gallup estimează că lipsa de implicare a acestora ajunge la un cost de peste 319 miliarde de dolari anual.
Citește și Secretul succesului obţinut cu o echipă de categoria B
Datele scot la iveală și că unul din doi angajați au preferat (la un moment dat, în întrega lor carieră) să plece de la un loc de muncă ca să scape de managerul pe care îl aveau. Aceste date nu fac decât să demonstreze, încă o dată, că angajații își părăsesc managerii și nu compania.
Conform estimărilor Gallup, doar 18% dintre managerii chestionați sunt potriviți pentru poziția pe care o ocupă și au calitățile manageriale necesare, în timp ce 82% nu sunt oamenii potriviți la locul potrivit, ci joacă un rol pentru care nu sunt pregătiți.
Lipsa de implicare și efectul de cascadare
Studiul, citat de Business Insider, atrage atenția că această atitudine a managerilor are consecințe serioase asupra echipelor pe care le conduc și, în final, asupra produsului final pe care îl livrează companiei pentru care lucrează.
Citește și „Liderii sunt distribuitori de speranță”
„Implicarea unui manager – sau lipsa ei, cum este cazul aici – afectează și implicarea oamenilor pe care acest manager îi are în subordine”, ceea ce, potrivit studiului Gallup, duce la existența efectului de cascadare. De ce? Pentru că implicarea angajaților este influențată direct de implicarea managerilor, iar implicarea managerilor este influențată, la rândul ei, de implicarea șefilor acestor manageri.
În concluzie, așa cum este de așteptat, o atitudine managerială care lasă de dorit are efecte multiple și, din cauza efectului de cascadare, are repercusiuni și asupra celor aflați pe poziții ierarhice inferioare. La urma urmei, dacă managementul nu este implicat și nu este motivat, atunci cine să fie?