Ce îi învăţăm pe lideri

Până acum s-au strâns aproape 200 de răspunsuri. Cele mai multe spun aceleaşi lucruri cu alte cuvinte. Vorbesc despre viziune, valori, eficienţă operaţională, exemplaritate şi nevoia de a-i dezvolta pe cei din jur. Câte un singur concept în fiecare comentariu.

Dar de câte ori ceva poate fi rezumat la un singur lucru? Cu siguranţă unele cunoştiinţe, abilităţi şi atitudini sunt mai importante decât altele. Însă întrebarea lansată către comunitate ascunde o capcană în care intrăm de multe ori : supra-simplificarea. Să reduci leadership-ul la un singur concept este posibil, însă complet ineficient.

Aşadar am refuzat să intru în joc şi în loc îţi propun o reducere, îţi propun o adăugare : trei idei pe care să le incluzi în practica ta de leadership deja existentă.

1. Fii autentic!

La baza leadership-ului stă credibilitatea. Dacă oamenii nu cred în tine nu te vor urma decât forţaţi, nicidecum de bună voie. Există de mult ideea că o persoană este credibilă dacă ceea ce face este acelaşi lucru cu ceea ce spune. Ei bine, a fi autentic mai adaugă un element la această ecuaţie: ceea ce gândeşti şi simţi trebuie să fie egal cu ceea ce spui, iar ceea ce spui trebuie să fie egal cu ceea ce faci.

Aşadar, autenticitatea porneşte de la credinţele tale. Îi considerăm lideri autentici pe acei oameni ale căror acţiuni se potrivesc cu sistemul lor de valori.

Dacă una dintre calităţile tale de lider este autenticitatea, atunci îţi va fi uşor să fii consistent şi consecvent în actele tale de conducere. Iar asta este ceea ce aşteptăm de la un lider.

2. Construieşte comunităţi!

În ultimii 30 de ani a luat amploare ideea că liderii trebuie să creeze echipe performante şi motivate. Ceea ce este minunat, cu siguranţă, însă nu mai este şi suficient. Demonstraţia este simplă: ţi-ar plăcea că oamenii din echipa ta să demonstreze la fel de multă pasiune în cele 8 ore petrecute la birou ca şi în cele 24 de ore petrecute pe Facebook, Twitter sau LinkedIn? (Pare o exagerare, însă atâta timp cât telefonul mobil este conectat non-stop la internet, iar serviciul de notificări este pornit, suntem prezenţi online cât e ziua şi noaptea de lungă).

Diferenţa dintre o echipă performantă şi o comunitate este dată de măsura în care oamenii depun efort discreţionar – acele lucruri pe care angajaţii le fac complet voluntar pentru companie, fără să fie o cerinţă expresă din partea organizaţiei.

O echipă performantă îşi face treaba foarte bine, obţine rezultate notabile şi are un moral ridicat. O comunitate face lucrurile pentru că vrea, aproape că le face în joacă şi nu consideră că organizaţia îi datorează ceva pentru asta.

De câte ori v-a obligat cineva să scrieţi un mesaj pe Facebook? De câte ori aţi fi vrut să vă plătească Facebook pentru că staţi „peste program” pe paginile sale? Sper că niciodată. Ceea ce ne face să depunem efort discreţionar pe reţelele de socializare ne poate convinge să facem acelaşi lucru şi la serviciu: sentimentul că facem parte dintr-o comunitate de oameni care au interese comune cu ale noastre.

Pentru a construi o comunitate liderul trebuie să anime echipa în jurul unui scop comun, atrăgător, şi a unor valori împărtăşite de majoritatea membrilor. Dar înainte să faci asta trebuie mai întâi să descoperi tu care este scopul tău (ceea ce americanii numesc „purpose”) şi care sunt valorile tale. Abia după ce îţi defineşti lucrurile astea vei putea fi autentic în efortul de a crea o comunitate.

3. Lasă-te condus!

Căutarea caracteristicilor care îi fac pe muritori să fie consideraţi lideri a început încă de pe vremea lui Platon, acum mai bine de 2.400 de ani. Ce a învăţat omenirea despre subiect în atâta timp a umplut şi continuă să umple mii de volume.

Majoritatea lecţiilor au în comun un lucru firesc: liderul este cel care, prin calitaţile sale, îi animă pe ceilalţi să lucreze de bună-voie la atingerea unui obiectiv comun. Aşadar, liderul conduce, iar ceilalţi se lasă conduşi. Lucru firesc, având în vedere faptul că liderul are mult mai multe informaţii la dispoziţie decât cei care îl urmează. El are viziunea, el vede oportunităţile, el are expertiza, el gestionează riscul, el este responsabil de atingerea rezultatelor.

În 2013, însă, toate aceste afirmaţii sunt false. De fapt, de cel puţin zece ani nu mai este valabilă la scara largă ideea că liderul este cel care conduce. Astăzi este mai important că el să ştie să urmeze decât să ştie să conducă.

Îmi asum conştient această credinţă. Accesul la informaţii a fost democratizat într-o asemenea măsură încât orice om de pe orice palier al ierarhiei poate vedea oportunităţi şi riscuri pe care un lider ocupat cu viziunea, strategia şi controlul să nu le vadă.

Suntem conectaţi la o mare de informaţii care circulă liber, iar oamenii pe care îi conducem au acces la ele. Avem nevoie să fim deschişi la sugestiile lor, să le sprijinim iniţiativele şi să îi lăsăm să ne conducă. Din ce în ce mai mult rolul liderului se schimbă din omul care stabileşte direcţia în omul care asigură suportul, din omul care cere în omul care dă.

Am convingerea că viitorul aparţine organizaţiilor care înţeleg că au nevoie de lideri autentici, care să creeze comunităţi pe care să le servească. Astfel de lideri nu sunt uşor de găsit şi de format pentru că abilităţile necesare sunt extrem de diferite de ceea ce s-a cerut de la lideri în ultimii 2.400 de ani.

Însă, ca în orice proces de învăţare, cu cât e mai dificil cu atât va fi mai satisfăcător rezultatul final.

Robert Blaga este trainer pasionat de leadership, comunicare și dezvoltare.