Ce să nu întrebi niciodată la un interviu de angajare

Interviul de angajare este, fără îndoială, una dintre cele mai importante etape ale procesului de selecție. Nu este doar momentul în care angajatorul evaluează competențele candidatului, ci și ocazia în care acesta are posibilitatea să facă o impresie bună, nu doar prin răspunsurile sale, ci și prin întrebările pe care le adresează. În acest context, nu doar ce spui, ci și ce alegi să întrebi (sau să nu întrebi) poate să te propulseze pe lista scurtă – sau să te elimine discret, dar definitiv, din cursă.
Angajatorii caută nu doar competențe, ci și atitudine, capacitate de adaptare și curiozitate reală, iar întrebările nepotrivite pot semnala lipsa de pregătire, superficialitate sau, și mai grav, un interes centrat exclusiv pe beneficii imediate. Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane, atrage atenția asupra celor mai frecvente greșeli comise de candidați în acest sens:
„Întrebarea «Ce face compania voastră?» este un semnal clar că nu te-ai documentat. E esențial să arăți că știi unde ai venit și de ce ești interesat de acel angajator. La fel, dacă prima ta întrebare este «Care sunt beneficiile și salariul?», comunici că motivația ta este financiară, nu profesională. Iar întrebarea «Cât de repede pot fi promovat?» e prematură, mai ales dacă nu ai demonstrat încă valoarea pe care o poți aduce”, spune Corina Neagu.
De ce contează ce întrebi
Întrebările formulate de un candidat sunt o extensie a modului în care gândește, prioritizează și înțelege dinamica profesională. Ele pot evidenția maturitatea profesională, interesul real față de rolul vizat sau înțelegerea strategiei companiei. În egală măsură, pot trăda o abordare superficială, centrată doar pe câștigul personal, nu pe contribuția în cadrul unei echipe.
Mai mult, în ochii unui recrutor experimentat, întrebările nepotrivite nu sunt doar o gafă socială – sunt indicii clare despre cum ai putea funcționa, pe termen lung, într-un mediu de lucru structurat. Așadar, interviul nu este doar un test al competenței, ci și al conștiinței profesionale.
Trei întrebări pe care e mai bine să NU le adresezi
- „Ce face compania voastră?”. Această întrebare demonstrează lipsa unui minim efort de cercetare. În era digitală, când aproape orice companie are o prezență online bine conturată, o astfel de întrebare poate anula instant orice impresie favorabilă creată până atunci.
- „Care sunt beneficiile și salariul?” – dacă e prima întrebare. Desigur, pachetul de compensații este important, dar dacă este primul lucru pe care îl întrebi, transmiți că acest aspect te interesează mai mult decât misiunea organizației, responsabilitățile postului sau cultura companiei. Este recomandabil să adresezi această întrebare într-un moment ulterior, într-un cadru potrivit, și într-o manieră matură.
- „Cât de repede pot fi promovat?” – înainte să demonstrezi valoare. Ambiția este, fără îndoială, un atu în carieră, însă dacă este exprimată prematur, poate părea arogantă sau ruptă de realitate. Promovarea este, în mod firesc, rezultatul performanței, al asumării și al contribuției pe termen mediu. O astfel de întrebare, pusă înainte să fi început activitatea, arată că te gândești mai mult la scurtături decât la implicare reală.
Ce poți întreba, în schimb
Ca să lași o impresie puternică și matură, poți adresa întrebări care reflectă interesul tău pentru învățare, integrare și impact:
- Cum arată o zi obișnuită în acest rol?
- Ce așteptări are echipa de la noul coleg în primele 3 luni?
- Cum sunt măsurate performanțele în acest departament?
- Ce tip de cultură organizațională promovați și cum se reflectă aceasta în viața de zi cu zi?
Astfel de întrebări trimit un mesaj clar: nu cauți doar un loc de muncă, ci o oportunitate reală de contribuție, creștere și implicare.
Interviul este un schimb bidirecțional de informații, dar și de valori. Nu este o negociere, ci o conversație cu miză dublă: angajatorul vrea să descopere potențialul, iar candidatul vrea să înțeleagă dacă locul respectiv i se potrivește cu adevărat. Când întrebările tale sunt centrate exclusiv pe câștiguri rapide, pe statut sau pe aspecte logistice, ratezi șansa să arăți cine ești cu adevărat și ce poți oferi.
CITEȘTE ȘI: Brandul personal: util sau doar un buzzword?
Foto: ID 83845335 | Job ©Antonio Guillem | Dreamstime.com