Chris Simion: „Sunt mândră că fac parte dintr-o generație care începe să se reîntoarcă la teatru” – Video
Luni, 19 august, am aflat de la regizoarea Chris Simion, la Jurnal de Leadership, dacă românii mai sunt pasionați de teatru. Răspunsul lui Chris a fost unul surprinzător și totodată îmbucurător: „Au fost perioade și perioade. Acum, din fericire, români sunt din nou atrași de această activitate culturală. Sunt mândră că fac parte din această generație care începe să se reîntoarcă la teatru”.
Regizoarea ne-a vorbit și despre dificultățile pe care le întâmpină un realizator de teatru independent, cele mai stringente probleme fiind cele legate de lipsa finanțărilor și a reticenței companiilor de a investi în acest tip de activități culturale.
Chris Simion ne-a oferit și câteva amănunte din culisele festivalului de teatru Undercloud care va avea loc în perioada 20-31 august la Muzeul Țăranului Român. Dacă vreți să aflați ce presupune organizarea unui festival de teatru, dar și ce vă așteaptă la Undercloud, vă invităm să urmăriți înregistrarea emisiunii.