SOS! Căutăm talente!
Dacă ne uităm însă puțin la întregul tablou al recrutării, vom înțelege perfect motivele. Salariile continuă să crească, însă, în cele mai multe domenii, suntem încă mult în spatele țărilor vestice, ceea ce se reflectă direct în exodul talentelor spre oportunități din afara granițelor noastre. Tinerii din categoria NEET (Not in Education, Employment or Training) ne plasează pe un fruntaș, dar rușinos loc în Europa, angajatorii părând că nu sunt încă „pregătiți” să le satisfacă așteptările. Și pe bună dreptate. Nu poți intra într-o competiție în care „adversarul” tău este dispus să finanțeze un tânăr fără a primi nimic în schimb. Vorbim, bineînțeles, de acei mulți părinți care, din prea multă grijă, dragoste, spuneți-i cum vreți, ajung să își susțină financiar copiii și până la 30 de ani.
Ca în orice discuție, atunci când apare o problemă, cum e în momentul de față deficitul de talente cu care se confruntă piața de HR, e benefic și recomandat să înțelegi motivele pentru care se întâmplă lucrurile, să ai viziunea de ansamblu, să fii capabil nu doar să empatizezi, ci și să accepți un context, un aspect al realității, cu care nu ești neapărat de acord. Nu e însă suficient. Ceea ce trebuie să înțeleagă în acest moment angajatorii e că această criză nu se va rezolva de la sine. Că e momentul să ia atitudine. O bună parte dintre companii au înțeles și încearcă să răspundă acestor nevoi interminabile pe care le au candidații de pe piața muncii. Însă în continuare mai e un drum lung de parcurs.
Cel mai recent sondaj realizat de eJobs pune față în față, la aceeași masă, ambele părți implicate în discuție. Pe de o parte, 86% dintre angajatorii participanți la studiu recunosc că se confruntă cu o lipsă acută de candidați valoroși atunci când recrutează. La celălalt capăt al mesei, un procent la fel de impresionant dintre angajații intervievați, mai exact 89%, recunoaște că și-ar schimba jobul dacă ar apărea o oportunitate mai bună. Un semnal de alarmă și mai mare pentru angajatori e faptul că 61% dintre angajați ar schimba nu doar jobul, ci și compania, în timp ce 24% ar schimba doar compania. Și numai 8% ar fi dispuși să urmeze acea oportunitate pentru un job mai bun la angajatorul lor actual.
Trăgând linie, putem ajunge la niște concluzii, prima dintre ele fiind faptul că poate nu suficient de multe companii acordă importanța necesară brandului de angajator. În momentul în care reușești să câștigi angajatul, să-l transformi din simplu om care pontează zi de zi și își îndeplinește task-urile într-un ambasador de brand, care e entuziasmat, mândru de compania din care face parte, atunci cu siguranță am vorbi de un procent mai mic de oameni care și-ar schimba angajatorul. Cu atât mai mult cu cât jumătate dintre respondenți recunosc că nu e vorba despre bani, căci nu ar schimba un job care le place și îi face fericiți pentru un salariu mai bun.
E de apreciat însă faptul că angajatorii fac eforturi și în acest sens, 49% dintre companiile participante la sondaj afirmând că oferta salarială a crescut cu 5% în ultimul an, 19% dintre angajatori au crescut salariile cu 10-15%, în timp ce 14% dintre companiile chestionate au avut o creștere a ofertei salariale între 6 și 9%. Mai mult decât atât, companiile vor continua să recruteze la foc continuu și în ultima parte a anului, 84% dintre angajatori preconizând că vor recruta până la 50 de angajați în următoarele două luni.
E clar că ecuația talentelor de pe piața de HR a acestui moment nu e una ușoară. E clar că sunt multe necunoscute. Dar tocmai asta e frumusețea domeniului: faptul că apar zi de zi provocări care să îi determine pe profesioniștii din resurse umane să găsească soluții ingenioase și neconvenționale pentru a-și atinge obiectivele. Vestea bună e că această comunitate efervescentă și creativă are de azi un nou aliat în platforma de conținut We Are HR. Zi de zi, pe WeAreHR.ro, și trimestrial, în revista We Are HR, vom dezbate alături de profesioniștii din HR toate problemele cu care se confruntă piața și vom găsi împreună cele mai bune soluții.