Cum să pui mâna pe un job acum!
„Întotdeauna vara e un sezon mai slab pentru că e perioada concediilor, dar asta nu înseamnă că pozițiile sunt înghețate până în toamnă. De obicei, în septembrie reîncep proiectele și, de aceea, sunt mulți angajatori care recrutează acum. Aceștia vor să aibă un timp minim în care să-i formeze pe noii angajați, să-i introducă în echipă, până încep proiectele. Prin urmare, dacă august este o perioadă într-adevăr mai slabă, iunie și iulie, sunt luni în care, cu un pic de străduință și stăruință, ai putea să-ți găsești un loc de muncă″, spune Ioana Mucenic.
Se inventează joburi noi
În general, vara este perioada schimbărilor în companie. Tocmai pentru că sunt luni mai liniștite și companiile au timp să-și găsească oameni buni, să-i pregătească și să le dea de lucru până intră cu adevărat în pâine. „Sunt puse la bătaie numeroase joburi în IT, dar sunt și destul de multe posturi scoase la concurs în zona de inovație. Am văzut că apar foarte multe joburi noi, numeroase titulaturi interesante pe care nu le vedeam acum câțiva ani. De exemplu, avem clienți care angajează specialiști în inovație ceea ce mi se pare foarte interesant. Sunt poziții dedicate oamenilor deschiși, care vor să caute și să găsească soluții. Trebuie să propună noi soluții de dezvoltare pentru clienți, fie că este vorba despre inovație în produs sau în business. Inovația a devenit un nou cuvânt cheie. În momentul în care ajungi să inovezi înseamnă că ai o anumită bază de cunoștințe și ceva experiență, astfel că și salariul este pe măsură”, afirmă Ioana.
Ce înseamnă cu adevărat un CV bun
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, în primul rând ar trebui să te gândești cum să faci un CV astfel încât să se deosebească de toate celelalte și să ai o șansă la o discuție față în față cu angajatorul. Știm foarte bine că pentru un singur post se depun și peste 1.000 de candidaturi și e nerealist să te gândești că recrutorul le va citi pe toate. Aș îndrăzni să spun că e aproape ca la loterie: poți spune că ai avut un noroc incredibil să-ți citească cineva CV-ul, dacă a fost unul banal. Nu din rea-voință nu sunt citite, dar timpul este limitat pentru toată lumea. Ce fac practic recrutorii? Le scanează! Și tocmai de aceea sunt câteva lucruri care, făcute bine, le vor atrage atenția angajatorilor. „În ultimii opt ani, de când am pus bazele Pastel, am angajat câțiva zeci de oameni și am citit mii de CV-uri, am văzut foarte mulți oameni și am avut numeroase probe de lucru. Partea de scanare a CV-urilor e foarte importantă pentru că practic împarți CV-urile în oameni pe care vrei să-i vezi și oameni pe care-i lași deoparte… de tot”.
De aceea, chiar dacă din punct de vedere al conținutului putem să spunem că CV-ul, de foarte multe ori, nu este atât de important, când ne referim la felul în care arată, lucrurile stau fix pe dos. „E foarte importantă poza. Așa că, fără poză de la nuntă, fără poză de pe plajă, fără poze de la meciuri de fotbal. Este important să fii sportiv, să fii atletic, dar e mai important să vedem toată fața candidatului. În momentul în care te uiți la o poză, chiar și o poză de CV, omul respectiv transmite ceva. Dacă ai o poză frumoasă, în care zâmbești, ai deja un plus. Nu trebuie neapărat să fie gen poză de buletin, așa cum am văzut că fac toți. Poți să ai una plan american, astfel încât să înțelegem puțin din privirea și din zâmbetul persoanei”. De asemenea, e important ca înainte să începi să povestești prin ce joburi ai trecut să ai o mică descriere a ta. Acea bucată e una pe care angajatorul o citește. În plus, este bine să povestești doar lucrurile importante pe care le-ai făcut la locul de muncă anterior și nu să copiezi ce scria în fișa postului. „Când văd o pagină întreagă de descrieri cu ce a făcut cineva la locul de muncă anterior, închid CV-ul. Înseamnă că ai copiat pur și simplu, iar în fișa de post sunt lucruri formale pe care le-ai făcut sau nu. Nu au o relevanță directă și, prin urmare, pentru angajatori înseamnă că nu acorzi importanță prezentării tale”.
Pe de altă parte, foarte mulți trec în CV doar ceea ce au făcut, nu și ceea ce au obținut. Rezultatele capătă o importanță din ce în ce mai mare în CV. „E mai important să scrii câteva proiecte la care ai lucrat și rezultatele pe care le-ai obținut decât să ai o pagină întreagă cu liniuțe în care să spui am făcut…, am făcut…, am făcut… Neapărat, la final e bine să adaugi dacă ai făcut anumite cursuri, dacă te-ai implicat în voluntariat, dacă ai anumite pasiuni care ar putea să fie mai specifice. Dacă nu ești un om care a dezvoltat o anumită pasiune e bine să nu scrii nimic. Nu spune că-ți place să călătorești dacă te duci în vacanța o dată pe an pentru că în momentul în care angajatorul stă de vorbă cu tine și a ajuns într-o etapă finală, o să te întrebe diferite lucruri. Este foarte dezamăgitor și e un mare dezavantaj pe care ți-l faci în momentul în care recrutorul te întreabă diferite aspecte specificate din CV și constată că nu sunt adevărate. Acest lucru te va face cu siguranță să pierzi postul oricât de aproape ai fi fost de el”, spune specialista.
Dacă spui că ai făcut un lucru și de fapt tu doar l-ai supervizat sau acel „task” l-a făcut colegul de birou, și nu poți să dai detalii, faptul că l-ai pus în CV fără să poți să-l susții, ridică un semn de întrebare legate de atitudinea și caracterul tău. „Nu trebuie să avem un CV stufos, e suficient să aibă două pagini, cu buleturi, să fie clar ce am făcut, clar ce am obținut, 2-3 proiecte importante, pasiuni, dacă sunt autentice, cursuri, dacă sunt relevante. Și o poză cu zâmbet. Să nu mai zic că încă mai primim CV-uri de la adrese de email precum gogoș[email protected], cățeluș[email protected], etc”.
Interviul telefonic
Din ce în ce mai des întâlnit este și interviul telefonic. Pregătește-te așa cum se cuvine pentru el. „Interviul telefonic este o ocazie bună să-ți dai puțin seama, ca angajator, cine e omul pe care vrei să-l chemi la interviu. Acest interviu nu este o modalitate prin care angajatorul își arată lenea, pentru că am auzit această părere. Este un respect pe care ți-l acorzi ție, dar și pentru timpul potențialului angajat. Nu-l pui pe drumuri din partea cealaltă a orașului să discuți 15 minute cu el și să-ți dai seama că nu este candidatul potrivit”. În cadrul interviului telefonic este important să nu-ți vorbești de rău fostul sau actualul angajator. „Întrebăm care este motivul pentru care candidatul vrea să își schimbe jobul și auzim un tăvălug de plângeri și de reclamații. Un pic de diplomație nu o să omoare pe nimeni. Când noi ca angajatori vedem că un potențial viitor coleg vorbește de rău compania din care vrea să plece ne imaginăm că așa o să se vorbească și despre noi și acolo e caz închis. E ultima întrebare”.
Prin urmare, la interviul telefonic e bine să fii diplomat și să nu încerci să impresionezi mai mult decât e cazul. Informația trebuie să fie scurtă, pentru că la telefon e mai greu ca angajatorul să perceapă toată informația. Așa că, nu-l ține o jumătate de oră la telefon povestindu-i ce ai făcut la locul de muncă anterior, cât de grozav ai fost și cât de nedreptățit ai fost – așa se termină de obicei discuția. Încearcă să răspunzi punctual la întrebările venite din partea angajatorului. Poți să pui și tu câteva întrebări și, foarte important, încearcă să găsești un răspuns relevant la întrebarea „Și de ce ai aplicat la noi?” .
Prezentare video- ajută la ceva?
CV-ul video îl ajută pe angajator să vadă mai mult din omul respectiv, mai mult decât o voce sau o fotografie din CV. Recomandarea este ca această prezentare să nu aibă mai mult de trei minute și încearcă să fii cât mai natural. „Asta înseamnă să nu citești un text, să nu fii panicat și să eviți să te uiti fix în cameră cu niște ochi de broscuță, evident crispat. Acestă prezentare e bine să fie filmată profesionist. Dacă nu într-un studio, măcar în fața unui perete alb sau colorat. Nu în bucătărie cu toate oalele în spate… E bine să incluzi în filmare câteva informații despre experiența pe care o ai și despre lucrurile care-ți plac la jobul pe care-l soliciți. Nu în ultimul rând, prezintă, în ordine cronologică și extrem de succint informațiile prezente în CV: am început făcând …, am evoluat prin… și acum îmi doresc…”
O scrisoarea de intenție bine scrisă
„Sunt atât de multe scrisori de intenție scrise prost, de aceea sunt luate atât de puțin în considerare. De exemplu, în cultura vestică această scrisoare este într-adevăr una reprezentativă. E un rezumat al CV-ului și a intereselor pe care un candidat le are. În schimb, la noi sunt foarte generale, doar despre angajat, se laudă în toate modalitățile cu putință, formatarea e greșită, nu respectă paragrafe, prezintă greșeli de scriere și arată atât de rău încât nu se justifică să o citești”, mai spune Ioana.
O scrisoare de intenție bună trebuie să fie personalizată. „Trebuie scrisă pentru compania la care aplici, nu face o scrisoare de intenție generală. Tu aplici la firma X, scrie de ce te potrivești tu acolo. Nu scrie cât de minunat ești tu, ci despre cât de bine crezi că te-ai putea potrivi în compania pentru care aplici. Jumătate de pagină, cu formatare corectă, fără greșeli gramaticale, cu diacritice în limba română și vei atrage atenția. Folosește bold pe cuvintele pe care vrei să le scoți în evidență, cu trei buleturi pe avantaje ca și potențial angajat pentru poziția respectivă și te vei diferenția. O astfel de scrisoare va fi citită cu siguranță de angajator și îți va aduce un punct în plus față de ceilalți candidați”, adaugă specialista.
Fă-l pe angajator să spună „pe acest om îl vreau în echipa mea”
Dacă respecți pașii de mai sus, aproape sigur vei ajunge la interviul față în față cu recrutorul. Iată ce trebuie să faci ca să-l determini pe angajator să te vrea neapărat în echipa lui. În primul rând, trebuie să fii punctual. „Dacă nu poți să ajungi la interviu e bine să anunți. Dacă ești blocat în trafic e recomandat să anunți această întârziere și să te prezinți la interviu. Sunt candidați care întârzie și 30-45 de minute la un interviu și apar nervoși că nu au găsit strada. Dacă întârzii 45 de minute, te voi ruga să încerci în altă parte, dacă nu anunți”.
În al doilea rând, este important cum te prezinți din punct de vedere al aspectului. „Nu spune nimeni să te îmbraci la costum, dar nici să vii cu cea mai scurtă fustă și cu cămașa deschisă până la mijloc. Și ideal ar fi să nu mesteci gumă”, subliniaza Ioana.
Cum are loc discuția?
E bine să fii onest, dar diplomat. Fiecare are propriile percepții. E bine să spui lucrurilor pe nume fără să fii foarte tranșant sau răutăcios la adresa celorlalți – nici la adresa fostului loc de muncă, nici la adresa industriei în care vrei să te angajezi. „Spune lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. De exemplu, dacă programul este cu adevărat important pentru tine spune lucrul ăsta și explică de ce. Nu lăsa lucrurile în aer, nu face niște afirmații generale care ar putea fi interpretate greșit. De asemenea, este bine să nu hiperbolizezi lucrurile pe care știi să le faci. Am avut o situație în care o candidată ne-a spus că a făcut câte în lună și în stele. Printre altele, ne-a spus că a obținut partneri media pentru un eveniment și a lucrat foarte mult la asta. Evident, prima întrebare pe care i-am pus-o a fost: ce parteneri media ai găsit? Iar ea mi-a spus că nu-și mai aduce aminte. O minciună gogonată! Sunt mulți oameni care vin la interviu și vor să spună că au făcut multe lucruri, crezând că asta le aduce poziție. Mai bine spui ce ai făcut real, pentru că orice mică minciună , chiar și involuntară, îți atrage un mare NU pe CV. Pentru că nimeni nu vrea să se asocieze cu un mincinos”, spune specialista.
De asemenea, atunci când ești întrebat dacă știi să faci anumite lucruri care se vor număra printre atribuțiile tare ar trebui sa fii sincer. „Dacă nu știi, recunoaște acest lucru, dar spune ești dispus să înveți. Varianta «da, am făcut.., am încercat, nu sunt specialist, dar am ceva experiență» nu ajută pe nimeni. Spune că nu știi, dar că înveți repede. Prin urmare, să fii tu însuți, să fii onest și, în același timp, să arăți respect pentru cel care e în fața ta sunt elemente importante pentru interviul față în față cu angajatorul”, afirmă Ioana.
De asemnenea, este esențial să știi câteva lucruri despre companie. „Am avut un candidat pentru un post de secretară pe care l-am întrebat dacă știe în ce industrie lucrăm noi, însă nu a știut să răspundă. Sunt situații în care vin oameni care ar trebui să lucreze cu noi în publicitate și atunci ar trebui să știe ce proiecte am făcut, care sunt clienții noștri, ce servicii oferim. Astfel de informații publice! Nu vrea nimeni să scormonești în interiorul companiei, dar o căutare pe Google, pe pagina de Facebook a companiei sau pe site-ul acesteia sunt esențiale. În momentul în care vii la un interviu și te vinzi cât de grozav ești, dar tu nici măcar nu știi ce face compania respectivă, atunci se crează o barieră. Nu trebuie să cazi nici în cealaltă și să lauzi companie. Pur și simplu încearcă să găsești explicații reale, concrete pentru care ai vrea să lucrezi în compania respectivă”, conchide Ioana Mucenic.
Dacă vrei să afli și alte informații care te vor aduce cu un pas mai aproape de jobul râvnit, urmărește înregistrarea emisiunii Jurnal de Leadership, care a avut-o ca invitat pe Ioana Mucenic.