Daniel Babii, DSV Road: În vânzări, cel mai provocator este să gestionezi fluctuațiile de moral, pentru că profesia vine la pachet cu succese, dar și cu refuzuri în lanț

În vânzări, fiecare „da” vine adesea după o serie lungă de „nu”-uri. Dincolo de strategii, obiective și indicatori de performanță, adevărata provocare pentru un lider este să mențină moralul unei echipe care trăiește zilnic între reușită și refuz. Iar în industria logisticii și transporturilor, unde ritmul este alert și competiția acerbă, echilibrul emoțional devine un atu esențial.
Daniel Babii, Country Sales Director al DSV ROAD, vorbește despre ceea ce înseamnă cu adevărat să conduci o echipă de vânzări într-un domeniu provocator, unde presiunea cifrelor se întâlnește cu nevoia profundă de leadership autentic.
„Poate cel mai provocator este să gestionezi fluctuațiile de moral – vânzările vin la pachet cu succese, dar și cu refuzuri, uneori în lanț. Ca lider, trebuie să menții echilibrul și direcția chiar și în perioadele mai dificile. Am învățat că e important să fii alături de echipă nu doar când lucrurile merg bine, ci mai ales atunci când apar provocări. În astfel de momente, prezența și sprijinul autentic contează enorm”, spune Daniel Babii, care conturează una dintre cele mai importante lecții din cariera sa.
Ce este leadershipul pentru el
Pentru el, leadershipul nu este un concept teoretic, ci o practică zilnică bazată pe integritate, responsabilitate și respect. „Cred foarte mult că un lider trebuie să fie consecvent în ceea ce spune și ceea ce face. O echipă simte foarte repede dacă valorile sunt doar pe pereți sau chiar trăite în fiecare zi”. A condus echipe prin provocări și transformări, dar mereu a rămas fidel unui principiu de bază: să fii un exemplu.
Într-un domeniu în care rezultatele se măsoară în livrări exacte și parteneriate solide, motivarea echipei de vânzări nu se reduce la stimulente financiare sau bonusuri. Este, mai degrabă, despre viziune, autonomie și recunoaștere: „Secretul este să construiești un cadru în care oamenii înțeleg clar obiectivele, au autonomie în acțiune și primesc recunoaștere pentru efortul lor. Într-un domeniu cu ritm intens cum e cel al logisticii, motivația nu vine doar din targete, ci mai ales din sentimentul că faci parte dintr-o echipă în care contezi”.
Momentul de cotitură care l-a reinventat ca lider
De-a lungul carierei, Daniel Babii a trecut printr-un moment de cotitură care l-a forțat să se reinventeze ca lider – trecerea de la un rol operațional la unul strategic. „A trebuit să învăț să am încredere deplină în echipă. Mi-am schimbat perspectiva, nu mai era vorba despre ce pot face eu singur, ci despre cum pot crește alți lideri care, la rândul lor, pot duce mai departe misiunea noastră”.
Formarea liderilor de mâine este o altă preocupare majoră pentru Daniel. În DSV Road, oamenii cu potențial nu sunt neapărat cei mai vizibili, ci cei care știu să-i ajute pe alții să devină mai buni: „Cred că un viitor lider nu trebuie să fie «cel mai bun din cameră», ci acela care ajută toată camera să devină mai bună”. De aceea, organizația oferă context, oportunități reale de creștere și susținere constantă.
Pledează pentru echilibru între tehnologie și factorul uman
Într-o eră a digitalizării, unde automatizarea schimbă fundamental felul în care se desfășoară activitatea comercială, Daniel pledează pentru un echilibru între tehnologie și factorul uman: „Softurile pot automatiza procese, dar încrederea dintre oameni rămâne esențială. Un leadership bun rămâne profund uman, indiferent de cât de digitală devine lumea în jur”, este de părere Daniel Babii.
Totul pornește însă de la inteligența emoțională, capacitatea de a înțelege, adapta și construi punți între oameni și obiective. „Este instrumentul care te ajută să asculți cu adevărat, nu doar să auzi”. Iar în luarea deciziilor strategice, acest filtru devine crucial – pentru că, dincolo de procese și cifre, rămân întotdeauna oamenii.
Pentru tinerii aflați la început de drum, Daniel Babii are un singur sfat, dar unul esențial: „Fii autentic. Nu încerca să fii o copie a altcuiva. Într-o lume plină de modele și comparații, autenticitatea este ceea ce te face cu adevărat un lider”.
Foto: Daniel Babii, Country Sales Director, DSV ROAD

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 297 | Mai 2025