Fiecare popor rezistă, depășește obstacole și evoluează „pe mâna lui”
Deși istoria se repetă constant, viitorul este mereu imprevizibil. Umanitatea are ritmul și tiparele ei, are caracteristici care ne dau speranță. Una dintre acestea este capacitatea noastră de a trece peste provocări dificile, fie ele războaie, pandemii, crize financiare sau acte de terorism. Creativitatea și inventivitatea sunt parte din natura fiecăruia dintre noi și, într-un fel sau altul, ne ajută să trecem prin furtunile care ne apar în viață.
Ca să amintesc doar de câteva șocuri mondiale recente, am revenit, încă și mai puternici, după Al Doilea Război Mondial, după Războiul Rece, după criza rachetelor cubaneze sau după Criza Financiară din 2008 – 2010. Momentele de presiune ne remodelează atunci când le lăsăm suficient de mult să-și facă misiunea pentru care au apărut, iar pandemia actuală nu face excepție. Suntem în momentul de vârf al negocierilor cu criza sanitară. Așa cum sunt și piețele globale, această criză este un adversar rece, nu are milă și nu iartă, este pragmatică și clară în misiunea ei de a se face auzită, este un adevărat animal de pradă care atacă pe neașteptate. Reconcilierea se va întâmpla când începem să învățăm să-i arătăm respectul cuvenit și când vom recunoaște și accepta felul în care am contribuit la răspândirea ei: negare și sfidare, insensibilitate față de alții, pasivitate și lipsă de acțiune, învinovățirea altora, agresivitate și auto-distrugere.
Remodelarea noastră socială, organizațională, individuală va veni după ce vom accepta și recunoaște toate aceste lucruri, iar cum va arata societatea în viitor e greu de previzionat. Acolo unde criza își va lăsa o amprentă reală, vom fi cu siguranță mai atenți la ceea ce se întâmplă și mai conștienți, mai sensibili la nevoile celor de lângă noi, mai prezenți față de cei din jurul nostru, mai capabili de cooperare și solidaritate, mai dornici de a avea dialoguri prin care să co-creăm soluții reale pentru ziua de mâine. Dacă nu îi vom acorda respectul cuvenit, o vom resimți încă și mai puternică și mai agresivă, poate în alte forme, nu peste mult timp.
Unii dintre noi vor învăța să acționeze cu mai multă modestie în fața forței naturii, alții – indivizi, organizații și societăți – cu mai multă aroganță. Ne vom stabili prioritățile în funcție de felul în care acest șoc remodelează convingerile și atitudinile fiecăruia dintre noi. Compasul moral este clar și puternic pentru cei care își propun să facă ceva pentru a limita răspândirea pandemiei, este dereglat pentru cei care o tratează cu aroganță, desconsiderare și excese de bravură.
Oportunități sunt peste tot în jurul nostru, și în vremuri bune, și în vremuri rele! Unii oameni cu inițiativă știu cum „să pescuiască în ape tulburi” (acționează fără etică în împrejurări tulburi pentru un profit strict personal), alții în „ape repezi” sau „adânci”. Spiritul de inițiativă e o monedă cu două fețe, iar compasul moral personal ne așază pe una sau alta dintre ele. Trăim vremuri de presiune care ne dau în primul rând ocazia să ni-l verificăm și să ni-l reglăm frecvent. Așa cum face orice căpitan de corabie în vremuri de furtună. Unii o vor face, alții nu, iar prioritățile fiecăruia dintre noi vor decurge din importanța pe care o dăm eticii atunci când acționăm.
Cei care au ales să aibă o etică mai înaltă, care își reglează constant compasul moral, vor adopta și vor avea încă și mai clare priorități precum atenție reală la ceea ce se întâmplă, cooperare și răbdare pentru construirea încrederii reciproce, compasiune, transparență și dialog cu adversarii, angajament pentru agenda comună a comunității din care fac parte.
Distanța socială este o unitate de măsură care are norme specifice culturii fiecărui popor. Circulă de la începutul pandemiei o glumă prin care un elvețian întreabă contrariat atunci când i se recomandă să stea la o distanță de 1,5 – 2 m față de ceilalți: „De ce trebuie să stăm atât de aproape unul de altul?”.
„Culture eats strategy for breakfast” (cultura e mai puternică decât orice strategie), spune Peter Drucker. Cred că popoarele latine, mai degrabă gregare și colectiviste, popoarele mediteraneene, cu o cultură a clanului care ne cere să fim aproape unii de ceilalți, resimt poate cel mai mult recomandările și restricțiile (strategiile) privind creșterea distanței sociale. Cred că popoarele cu o cultură bazată pe autonomie (ex țările nordice, germanice) resimt mai puțin distanțarea socială (vezi gluma de mai sus).
În același timp, natura descurcăreață și de supraviețuitor a poporului nostru, cu creativitatea specifică acestor caracteristici, ne oferă la pachet și mijloacele pentru a reface și menține echilibrul relațiilor noastre interumane, pentru a ne regla gândurile și sentimentele în perioada distanțării sociale. Nu-mi fac griji pentru asta, cine caută mijloace de sprijin găsește negreșit. Fiecare popor rezistă, depășește obstacole și evoluează „pe mâna lui”, nu poate să copieze ce fac alte popoare, se poate cel mult inspira.
Fiecare dintre noi găsește deja soluții proprii de a-și cultiva relațiile relevante, de a avea sentimente pozitive și de satisfacție, de a-și regla gândurile și emoțiile în perioada distanțării sociale. Unii pot face mai multe plimbări de seară în familie sau mai mult sport, alții pot alege să facă pace cu vecini sau cu rudele apropiate, o altă categorie poate alege să-și stabilească un cerc mai restrâns de prieteni, cu care să aibă interacțiuni de calitate superioară. În plus, în mediul rural, distanța socială este mai mare decât în mediul urban.
Aceste câteva exemple de strategii ne pun în valoare natura noastră colectivistă, ne ajută să rămânem echilibrați mental și emoțional, dar păstrează și restricțiile de distanțare socială.
Ne putem uita la mediul virtual ca la un refugiu sau ne putem uita la el ca la un mijloc prin care putem fi mult mai mobili decât până acum. Fiecare dintre noi, fiecare organizație se uită diferit la noua filozofie „work-from-anywhere” („muncă de oriunde”, așa cum va fi adoptată în curând și în legislația noastră). Unii vom vedea mai multe costuri, alții mai multe beneficii.
Eu cred că e responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne implicăm și să propunem soluții organizațiilor cu care lucrăm, astfel încât mediul virtual să nu fie doar un refugiu, ci să fie în slujba noastră, o reală opțiune și un mijloc de a obține ceea ce dorim. Când realizez că am prea multe video-call-uri, propun ca parte din ele să fie discuții pe telefon. Când vreau să lucrez față-în-față cu un coleg, îi propun o întâlnire la birou, într-un hub sau la o terasă. În ceea ce privește activitatea noastră de consultanță în leadership, prin mediul virtual avem acces la resurse și clienți la care nu aveam înainte de pandemie.
Cu cât facem mai puține comparații cu vechiul context de lucru, cu cât ne agățăm mai puțin de trecut, de ceea ce nu mai există, cu atât vom fi mai deschiși, mai proaspeți, mai creativi și mai mult orientați cu fața la viitor. Felul în care învățăm să ne uităm la mediul virtual determină calitatea energiei și autonomia pe care le avem în această perioadă.
Umanitatea a demonstrat până acum că are în natura sa mijloacele pentru a se adapta și pentru a supraviețui marilor încercări cu care s-a confruntat. De fiecare dată, cel puțin până acum. Umanitatea este intrinsec agilă și rezilientă. Asta face, cred eu, ca fiecare om să aibă în natura sa ingredientele necesare pentru a putea fi încă și mai agil, și mai rezilient. Însă rețetele pentru agilitate și reziliența nu sunt universal valabile.
Deși fiecare dintre noi trebuie să facă lucruri diferite pentru a-și întări capacitatea de adaptare, pentru a fi mai agil și mai rezilient, avem nevoie ca mai întâi să adopăm și să punem în practică convingeri și valori constructive. Persoanele cu convingeri și valori defensive depășesc mai greu încercările, le depășesc cu costuri personale mai mari, trebuie să facă un efort mult mai mare și, la final, progresează mai puțin.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 268
Pentru abonare, click aici
