Leadership? „«Ia Angela, să nu mai zici că nu îți dau niciodată nimic»”
Scena deloc diplomatică s-a desfășurat la reuniunea liderilor mondiali – capturată în fotografia publicată de The Sun și care îl arată pe președintele american, cu brațele încrucișate, privind-o sfidător pe Angela Merkel.
Președintele Grupului Eurasia, Ian Bremmer, în vârstă de 48 de ani, a spus la TBS Morning că „Trump stătea acolo cu brațele încrucișate, fără să-i placă faptul că ceilalți lideri se luptau cu el”.
„În cele din urmă a fost de acord și a spus OK, o voi semna. Și, în acel moment, s-a ridicat în picioare, a băgat mâna în buzunarul costumului său, a luat două bomboane le-a aruncat pe masă și i-a spus lui Merkel: «Ia Angela, să nu mai zici că nu îți dau niciodată nimic»”.
Bremmer a adăugat că relațiile dintre liderii europeni și cel american nu au mai fost atât de tensionate de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Incidentul cu caramele a avut loc chiar înainte ca Trump să părăsească summitul G7 – anterior întâlnirii de la Singapore cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Liderul republican a reușit să-i enerveze pe ceilalți lideri ajungând târziu la eveniment și plecând mai devreme. El a decis să nu semneze declarația comună, parafată de obicei de întregul grup în fiecare an.
Merkel a numit decizia lui Trump "stânjenitoare și puțin deprimantă", în timp ce președintele francez Emmanuel Macron s-a referit la "furia furiei" atunci când a descris întâlnirea cu Trump.
De la comerţ până la reintegrarea Rusiei în clubul G7, Donald Trump s-a arătat sfidător faţă de aliaţii săi din G7 reuniţi în Canada. Trump a pus la îndoială și viitorul NATO și a atacat țările europene pentru că nu și-au plătit cotele care le revin pentru apărarea continentului.
***
Americanii sărbătoresc azi Ziua Independenţei, cunoscută şi ca 4 iulie, comemorând adoptarea Declaraţiei din 1776, un document prin care 13 colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente față de Regatul Unit.