David Popovici: „Prea puțină lume vorbește despre momentele dificile”
Când își expun cu curaj trăirile interioare și vulnerabilitățile, sportivii contribuie la normalizarea unui subiect despre care abia începem să învățăm cum să vorbim și în societate, nu doar în sport. Cu trei zile înainte să înceapă Campionatul Mondial de Înot din iulie de la Singapore, David Popovici a vrut să se întoarcă acasă. A căutat bilete de avion și a vrut să anunțe că nu poate concura. Pentru prima oară, i‑a fost teamă și s‑a gândit să renunțe.
Revista CARIERE a lansat rubrica Leadership sportiv, care își propune să aducă în fața dumneavoastră povești despre demnitate și curaj, despre cum să găsești puterea de a renaște și a merge mai departe, chiar din mijlocul celor mai dificile momente de schimbare.
Noua rubrică este susținută de DAAS EPTA România, lider în commercial refrigeration în România și în piața echipamentelor HoReCa.
Venea după o vară în care se antrenase bine și se apropiase de timpi pe care nu‑i mai înotase până atunci. Posibilitatea de a‑și împinge limitele și mai mult, de a atinge un teritoriu necunoscut l‑a făcut să ezite. „În momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să‑l văd de atât de aproape, m‑a cuprins o frică incredibilă”, a spus la Singapore pentru Gazeta Sporturilor și Radio România Actualități. „Nu a avut nicio legătură cu frica de a pierde. Niciuna. Sincer, nu m‑a interesat. Dar, în schimb, a avut toată legătura cu faptul că, nu știu, a‑ți descoperi potențialul și a tinde către el e o chestie foarte, foarte înfricoșătoare. Nu numai în sport, în viață.”
E o nuanță importantă în declarațiile sale, pentru că nu vorbește nici de teama de eșec, nici de cea de succes. În scurta, dar impresionanta sa carieră, a cunoscut deja ambele ipostaze: de la vara în care a devenit dublu campion mondial și erou național la doar 17 ani, la neputința de a‑și apăra titlurile anul următor, când n‑a urcat pe podiumul Mondial, iar presa a scris despre „rezultatul șocant”, „cursa de coșmar” și „drama infernală” prin care trece. El însă s‑a întors la antrenamente și s‑a pregătit ca un spartan pentru Jocurile Olimpice de la Paris, unde și‑a împlinit un mare vis al copilăriei, acela de a fi campion olimpic. Cu toate obiectivele atinse la 20 de ani, simțind golul de motivație despre care vorbesc toți marii campioni după ce ajung în vârful lumii, nu‑i rămânea decât să‑și propună să se autodepășească. Dar foarte puțini pot înțelege ce trece prin mintea cuiva care se pregătește să facă ceva ce n‑a mai făcut nimeni înainte, care se apropie de limita a ce e cunoscut a fi posibil.
Cu sprijinul familiei și al echipei sale, a depășit acel moment de blocaj. Și‑a spus că nu îi stă în fire să renunțe și că nu ar fi putut să trăiască cu el dacă nu ar fi încercat. S‑a prezentat la prima probă, 200 de metri liber, a trecut prin calificări, semifinale și finală și a devenit campion mondial. Două zile mai târziu, a câștigat și proba de 100 de metri liber, reușind al doilea cel mai bun timp din istorie (46,51), foarte aproape de recordul mondial deținut de înotătorul chinez Pan Zhanle.
Iar la final, mai mândru decât de medalii și timpi a fost de faptul că a triumfat în lupta cea mai dificilă: cu el însuși, cu propriile gânduri, frici și vulnerabilități. E lupta ascunsă pe care o ducem cu toții, chiar și campionii pe care îi credem invincibili, și e important când aceștia aleg să o împărtășească cu restul lumii, când ridică cortina și ne dezvăluie puțin din culisele acestor frământări interioare. „Cred că lumea, sportivii nu vorbesc suficient de mult despre asta și simt că am responsabilitatea de a o face, pentru că e frumos să‑ți cânte imnul, e frumos să iei o medalie strălucitoare, gloria de la aeroport, când toată lumea te așteaptă. Dar prea puțină lume vorbește despre momentele astea dificile și, într‑adevăr, au fost niște momente foarte dificile”, a mai spus David, subliniind cât de importantă a fost siguranța psihologică pe care i‑au oferit‑o cei apropiați în acele clipe.
„Sănătatea mintală nu este un subiect foarte ușor de abordat în lumea sportului”, scria fostul jucător american de tenis Mardy Fish într‑un eseu publicat în The Players’ Tribune în 2015. „Nu este perceput ca fiind foarte masculin. În sport, suntem atât de antrenați să fim puternici mental. Să arăți slăbiciune, ni se spune de atâtea ori, e ceva rușinos.”
Sportivii din noile generații vorbesc însă cu tot mai mult curaj despre trăirile lor, despre momentele de cumpănă și despre presiunea psihică cerută de performanța susținută la un astfel de nivel. Ne arată, astfel, că puterea nu înseamnă să‑ți ascunzi greutățile, ci tocmai să ai curajul să le înfrunți, și contribuie la demistificarea și normalizarea unui subiect despre care abia începem să învățăm cum să vorbim și în societate, nu doar în sport.
Să‑ți protejezi și mintea, nu doar corpul
Înotători legendari ca Michael Phelps și Ian Thorpe au fost printre primii care și‑au împărtășit experiențele cu depresia. Mai recent, americanul Caeleb Dressel și britanicul Adam Peaty au vorbit și ei despre burnout, pierderea motivației, povara perfecționismului, ce înseamnă să cauți excelența într‑un domeniu atât de competitiv și cum puțini oameni pot înțelege ce face performanța înaltă cu sănătatea mintală a cuiva. „Atunci când porți pe umeri nu doar greutatea propriilor obiective, dar și așteptările celorlalți, e epuizant”, a spus Dressel într‑un podcast. „Uitasem că intram în apă pentru a mă distra, nu pentru rezultate.”
Jucătoarea de tenis Naomi Osaka a vorbit și ea în trecut despre anxietatea care a împiedicat‑o să joace tenis o perioadă. Simone Biles, cea mai decorată gimnastă din istorie, s‑a retras din mai multe finale de la Jocurile Olimpice din 2021 ca să‑și prioritizeze sănătatea psihică și să nu riște o accidentare gravă: „La finalul zilei, suntem oameni și trebuie să ne protejăm mintea și corpul, nu doar să facem ceea ce lumea așteaptă de la noi”, a spus ea.
Experiențele lor sunt valoroase și dincolo de sport, pentru oricine trece prin lucruri asemănătoare și are nevoie să știe că nu e singur, are nevoie să vadă că și campionii pe care‑i idolatrizează și‑i consideră poate infailibili au crăpături. „Scriu asta ca să le spun oamenilor că e OK să arăți vulnerabilitate. Și că puterea se manifestă în multe forme. Să‑ți tratezi sănătatea mintală înseamnă putere. Să vorbești despre ea înseamnă putere. Să cauți informații, ajutor și tratament înseamnă putere”, mai scrie Mardy Fish.
Aceeași dorință de a le arăta celorlalți că nu sunt singuri în momentele lor cele mai vulnerabile l‑a convins și pe înotătorul român Robert Glință să vorbească, cu un curaj rar întâlnit în sportul românesc, despre experiența sa cu depresia, anxietatea și epuizarea psihică ce l‑au determinat să se retragă la 25 de ani. „Poate povestea mea o să ajute pe cineva, pentru că toți suferim în tăcere. Toate lucrurile prin care am trecut eu, cine le știa? Erau doar în mine, erau doar în capul meu, în inima mea, în sufletul meu, și ce s‑a creat? O grămadă de durere, care pe mine m‑a afectat teribil”, mi‑a spus dublul finalist olimpic într‑un articol publicat în seria Neînvinșii de pe Lead.ro. „A fost important pentru mine să‑mi dau seama când să spun stop și să mă pun pe mine pe primul loc. (…) Nu știm prin ce trec cei de lângă noi, și ar fi frumos să ținem cont de asta, să fim mai rezervați în a critica sau a judeca, sau a trage concluzii pripite.”
Avem o înțelegere greșită a ce înseamnă să fii puternic, spune antrenorul de performanță Steve Magness, în The New York Times. „Nu înseamnă să strângi din dinți prin orice, ci să ai spațiu să faci alegerea bună, în ciuda presiunii, a stresului și a oboselii.” Uneori, asta înseamnă să‑ți oferi o pauză sau să te oprești de tot și să cauți alt drum. Alteori, să‑ți iei fricile de mână și să te întorci cu ele în bazin. Important e să fie răspunsul potrivit pentru fiecare, să‑l căutăm cu blândețe și înțelegere și să nu ne izolăm de cei din jur, cum ne învață și sportivii care‑și deschid inimile în fața lumii.
CITEȘTE ȘI: Performanța e o alegere zilnică și alte principii despre managementul carierei din povestea Cristinei Neagu
Foto: ID 329071388 © LCVA | Dreamstime.com
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 300 | Septembrie 2025