„ Un european cu accent francez ”, de 7 ani în România
O bună perioadă a carierei sale profesionale s-a petrecut în cadrul General Electric Health Care, unde timp de 17 ani a fost parte a unui mediu multicultural, în care a coordonat echipe diverse, atât la nivel european, cât şi global. GE Health Care a reprezentat pentru Luc şi o oportunitate de a experi-menta statutul de expat în Statele Unite ale Americii, unde timp de trei ani a lucrat în cadrul centrului din Milwaukee (Wisconsin).
Luc a venit în România în 2007 din dorinţa de a lucra în cadrul GENPACT – unul dintre liderii globali în industria de servicii de externalizare – şi de a dezvolta în cadrul companiei exper-tiza pe partea de management şi tranziţie de procese. Decizia de a veni în ţara noastră a fost pe plan secund la momentul respectiv, însă ulterior a ajuns să aprecieze faptul că lucrează cu angajaţi români. În opinia lui, cea mai mare calitate pe care o apreciază la oamenii alături de care lucrează este atitudinea pozitivă şi disponibilitatea de a învăţa şi pentru a se dezvolta.
În trecut a mai experimentat statutul de expat, iar lucrul cu echipe multinaţionale şi coordonarea unor departamente de pe mai multe continente nu îi sunt străine. „Ceea ce îmi place cel mai mult este atitudinea deschisă a oamenilor, de a nu spune „nu” unei sarcini, precum şi dorinţa lor de a ieşi din zona de confort, dacă este necesar. Pentru că astfel se poate învăţa şi se pot dobândi noi cunoştinţe”, spune Luc Mauvarin. De altfel, şi în ceea ce priveşte modul în care fac business românii, francezul de la GENPACT spune că principala diferenţă sesizată de el până acum este implicarea oameni-lor pentru a creşte afaceri de succes, dar şi pentru propria educare în acest sens. El spune că a remarcat un real interes şi o dorinţă puternică a oamenilor de a încerca şi de a învăţa din aceste încercări. De asemenea, Luc Mauvarin este mulţumit că aici poate primi feedback de la oamenii cu care lucrează sau interacţionează.
Tot ceea ce trebuie să facă este să ştie să asculte. Din acest punct de vedere, el spune că nu i-a fost deloc greu să se adapteze unei noi ţări şi unui nou mediu de lucru. De altfel, a constatat că francezii sunt foarte bine primiţi în România, iar în cazul în care se rătăceşte prin Bucureşti, găseşte imediat pe cineva dispus să îl ajute. Unul dintre dezavantajele pe care le-a subliniat este faptul că nu poate să meargă pe bicicletă, aşa cum obişnuieşte să facă acasă.
„Ceea ce îmi place cel mai mult este atitudinea deschisă a oamenilor, de a nu spune „nu” unei sarcini, precum şi dorinţa lor de a ieşi din zona de confort, dacă este necesar. Pentru că astfel se poate învăţa şi se pot dobândi noi cunoştinţe”.
Ce schimbări sunt în viaţa dvs. ca expat?
Este o situaţie destul de interesantă atunci când ieşi din zona de confort pentru a lucra într-un mediu necu-noscut. Este o experienţă extraordinară, din perspectiva lucrurilor pe care le înveţi, un mod destul de dur de a te trezi la realitate, dar şi o cale foarte bună prin care te poţi pune la încercare, te poţi provoca pe tine însuţi. Din punct de vedere personal, este o decizie pe care trebuie să o iei cu familia, pentru a hotărî cum doreşti să trăieşti.
Ce vă lipseşte cel mai mult de acasă?
Mă consider un cetăţean european, născut cu accent francez, deci România este parte din ceea ce numesc acasă.
Cum vă descurcaţi cu limba română?
Din păcate, noi vorbim engleză în cadrul companiei, prin urmare tot ceea ce am învăţat au fost câteva formulări politicoase şi cele necesare pentru a mă descurca într-un taxi. Pot să spun însă că de fiecare dată când am avut nevoie de ajutor în Bucureşti am întâlnit persoane care m-au surprins prin cunoştinţele pe care le au de limbă engleză sau franceză.
Ce vă place şi ce nu vă place aici?
Îmi plac oamenii, cred că ei reprezintă cel mai mare atu al acestei ţări. De asemenea, cred că se pot face foarte multe lucruri în mediul rural pentru ca această ţară să se dezvolte şi să ocupe locul pe care îl merită în Europa.
Ce faceţi în timpul liber?
În principal sport. Îmi place să îmi umplu timpul cu activităţi în aer liber – de la plimbări pe munte, până la a merge cu bicicleta chiar pe trasee mai puţin convenţionale. Iar România are locuri minunate, pe care le-aş putea revedea oricând cu plăcere!
Ce l-a determinat să aleagă România ca destinaţie pentru următorul lui job?
Luc Mauvarin este sincer şi spune că nu a ales ţara noastră, ci oportunitatea existentă în cadrul GENPACT. Dar odată ajuns aici a învăţat să se bucure de faptul că lucrează în România, cu echipe din care fac parte români.
______________________________________________________________________________
GENPACT este unul dintre liderii globali în industria de servicii de externalizare. Numele a devenit sinonim cu „GENerating ImPACT”, iar acest fapt este susţinut de sute de clienţi, dintre care peste 100 de companii din topul Furtune 500. Prin intermediul celor peste 64.000 de angajaţi aflaţi în peste 24 de ţări, firma oferă o gamă variată de servicii care combină procese inteligente, studii de analiză şi statistică, şi tehnologie. În spatele pasiunii pentru tehnologie şi excelenţa în domeniul proceselor, se află moştenirea de Lean şi Six Sigma pe care GENPACT a adobândit-o ca fostă divizie a General Electric.