Creatorul de conţinut
Deşi au trecut douăzeci de ani de când a intrat în lumea publicităţii, regizorul refuză eticheta de publicitar. „Am fost şi voi rămâne un creator de conţinut şi în niciun caz unul de ambalaj”, spune răspicat Lucian. În 2003, după zece ani de advertising, a decis să părăsească BBDO. Nu mai voia să facă publicitate, aşa că a înfiinţat la acea vreme prima şi pentru multă vreme singura companie specializată în marketing cultural din România.
Nu conduce motociclete cu 200 de km/h, nu face bungee jumping şi nici nu este tentat să calce pe cărbuni încinşi. Cu toate acestea, s-a ferit întotdeauna să facă lucruri banale; a fost şi este ceva obişnuit pentru un regizor să lanseze concepte inovative. Lui Lucian nu-i este deloc teamă de necunoscut, ba chiar ar putea spune că reprezintă o provocare necesară. A căutat mereu să dea naştere unor proiecte inedite care, deşi cei din jur le respingeau iniţial, au ajuns să aibă un succes răsunător. Revenind la marketing cultural, Lucian este omul din spatele Capitalei Culturale Europeane 2007. „Eu o consider singura campanie reală şi eficientă de brand de ţară şi prima care a pus pe tapet în mod vehement şi original o marcă naţională cu awareness mondial – Transilvania. Noi acum nu facem altceva decât ceea ce ştim mai bine: creaţie de conţinut. Am trântit oul lui Columb pe masă şi oricine va veni să revendice un loc va fi întotdeauna doar al doilea după GAV!”, spune cu mândrie regizorul.
A vrut să-şi răzbune tatăl
Ţinând cont că tatăl lui a fost regizor de teatru, alegerea lui Lucian către această profesie a fost cumva firească. Şi-a dorit să facă cinema şi pentru că tatăl său, Ghebal, nu a reuşit niciodată în branșă din cauza faptului că a refuzat să fie membru de partid, lucru fără de care în acea vreme nu prea puteai să faci mare lucru. Aşa că Lucian s-a simţit cumva dator să reuşească pe acest drum şi i-a ieşit, ca mai tot ce şi-a propus. Însă drumul lui nu a fost deloc uşor, mai ales că în acele vremuri să intri la IATC era aproape imposibil,– intrau odraslele de membri de partid sau oamenii care se pregăteau de foarte mulţi ani cu „specialiști” apropiați sau din cadrul Institutului. Studenţii din anul I aveau atunci undeva pe la 30 de ani. „Astăzi pare o vârstă mult prea înaintată pentru a intra la facultate. Într-un fel, nu cred că era un lucru rău, pentru că acum ştiu că ai nevoie de experienţă de viaţă ca cineast, pe care mulţi dintre studenţii mei nu o au astăzi”, afirmă regizorul. În 1985, a dat la IATC şi a picat. A urmat armata, un an şi şase luni. O perioadă dură „Era ciudat când sergenţii – unul tractorist, ţigan de la Rupea, şi celălalt, cioban din Oltenia – mă întrebau cum am ajuns acolo, şi eu le-am spus că voiam să fiu regizor de film. Era amuzant”. La finele acestei perioade, a intrat la Facultatea de Filologie. „Această facultate a însemnat pentru mine formarea mea ca intelectual şi înţelegerea adevăratului sens al cuvântului ”academic”, cum astăzi prea puţin mai este cunoscut în România.” În 1990, a încercat iarăşi la facultatea care îl refuzase cu cinci ani în urmă: Academia de Teatru şi Film. De această dată a reuşit. Din studiat nu s-a oprit niciodată, Lucian fiind în acest moment şi conferenţiar dr. la UNATC.
Primii bani i-a câştigat din figuraţie
Dând timpul înapoi, Lucian recunoaşte că primul lui gând de carieră nu s-a îndreptat către film. Poate e o surpriză, dar se visa gastronom. „Îmi plăcea foarte mult să gătesc. Păstorel Teodoreanu a fost cel care mi-a format adolescenţa, iar viziunea lui asupra lumii interbelice, privită prin cuţitul şi furculiţa anilor ,30, este interesantă. Astăzi, dacă ar trebui să decid pe ce drum să apuc, m-aş îndrepta către orice altceva, medicină alternativă de pildă. Cu siguranță aş face ceva care să nu aibă legătură nici cu filmul, nici cu publicitatea”, mai spune Lucian.
Regizorul îşi aminteşte cu exactitate şi când a câştigat primii lui bani. Deşi acest lucru s-a întâmplat cu trei decenii în urmă, în mintea lui momentul este atât de clar încât ar putea spune că a avut loc acum câteva zile. „Pentru că am fost copilul unic al unui cuplu de intelectuali săraci, ne-membri de partid și fără conexiuni oculte, banii au fost munciți din greu și destul de importanţi pentru mine, după cum sunt şi astăzi. Primii bani i-am câştigat la 15 ani, ca figurant pe platourile din Buftea.” Această experienţă a însemnat fantastic de mult pentru Lucian. „Lumea figuranţilor în perioada comunistă era interesantă. Să vezi societatea sub o altă ipostază, să evadezi dintr- un altfel de Bucureşti, pe care nimeni nu-l mai poate înţelege astăzi.” Pentru acest prim loc de muncă, Lucian se trezea la cinci dimineaţa ca să prindă autobuzul de 5 şi 45 care pleca din Grădina Icoanei, unde regizorul secund făcea prezența. Acasă ajungea noaptea, figuranţii plecau întotdeauna ultimii.
„O zi de filmare, era plătită undeva între 10 şi 15 lei. Adică puțin… În perioada aceea, un salariu bun era de 2.500 de lei pe lună şi eu ca figurant aş fi putut câştiga 400 de lei dacă filmam zi de zi, ceea ce nu se întâmpla. Am câştigat mai mult când am prins o figuraţie specială. Adică nu mai eram doar un simplu figurant, deveneai un fel de actor, nu aveai replică, dar apăreai la prim-plan.”
De la zeţar şi copywriter la şef de agenţie
În timpul studenţiei, pînă la Revoluție, ca să evite o posibilă repartiţie ca profesor într-un sătuc uitat de lume, a lucrat într-o tipografie, a avut o meserie care astăzi a dispărut – zeţar. Zeţarul era cel care culegea litere, șpaltul, ceea ce face astăzi un DTP-ist, dar manual, literă cu literă. ”Colegii mei zețari erau mai culți decît mulți dintre realizatorii TV de astăzi”. Deşi era student, avea o familie pe care trebuia să o întreţină. Acesta este şi motivul pentru care a avut şi trei- patru joburi în acelaşi timp. A urmat un post de redactor – neîndepărtându- se prea mult de film –la Noul Cinema, prima și singura revistă de film din acea perioadă. Apoi s-a deschis Biroul de Relaţii Intenaţionale în cadrul Facultăţii de Film, Lucian înființând şi conducând acest departament în perioada studenției sale. Însă banii tot nu-i ajungeau.
O întâlnire cu un coleg i-a adus o schimbare majoră în carieră. Amicul era Alex Maftei, regizor de film dar și copywriter la Grafitti, prima agenţie românească de publicitate, afiliată la BBDO Worldwide. „Am lucrat în această companie timp de un deceniu –copywriter, senior copy, apoi director de creaţie, director executiv de creație și președinte de multinațională. Am decis să plec de la BBDO când am început să nu îmi mai recunosc colegii pe holuri, erau vreo 200 de angajaţi pe vremea aceea, firma devenise o fabrică. În plus, simţeam nevoia de schimbare, făcusem totul pe acolo. Odiseea Păcii 2001 – o trimitere la 2001 A Peace Odissey a lui Kubrick – co-realizată împreună cu Emir Kusturica – a fost ultimul meu proiect mare, după campania pentru Comitetul Olimpic Român. La Odiseea am avut peste 250-300 de mii de spectatori live. Pe final de decadă dar și de epocă nu mai găseam motivaţia să rămîn la Grafitti, și nici în publicitate de altfel”, spune cu sinceritate creatorul de conţinut.
După plecarea de la BBDO, a urmat o perioadă mai dură. Lucian înfiinţase la începutul anilor 90 o firmă care se numea Generic Audiovizual, nume „modern” pentru perioada SRL-urilor care vindeau blugi turcești, inactivă până la plecarea lui de la BBDO și cosmetizată ulterior prin abrevierea GAV. „ Nu mai vroiam publicitate. Şi am fondat în România conceptul de marketing cultural. În doi ani eram aproape de faliment. Societatea nu era pregătită, însă până la urmă am reuşit.”
Un exemplu de inovator și de adevărat vizionar!
Articol preluat din Revista Cariere de mai. Pentru detalii legate de abonare, click aici