Cum să îţi îmbunătăţeşti viaţa în 21 de zile
Pentru a avea o viaţă bună, pentru a radia de energii pozitive şi pentru a te bucura de fiecare zi din toată inima, nu ai nevoie de nimic altceva decât de schimbarea atitudinii faţă de tine. Nu ai nevoie să câştigi la loto, să fii promovat şi nici să-ţi trimiţi copiii la facultate. Este suficient să-ţi schimbi „ochelarii” cu care priveşti lumea din jur, să scoţi ciobul fermecat din ochi şi să-ţi dai voie să te bucuri de fiecare clipă pe care ţi s-a dat şansa să o trăieşti. Adică, să te bucuri şi să preţuieşti acele lucruri pe care le considerăm mărunte din viaţa ta.
Sună imposibil şi cam hipiot? Probabil. Dar funcţionează! Şi apoi, ce ai de pierdut dacă, vreme de 21 de zile (interval necesar pentru crearea unui nou obicei) faci un mic efort pentru a urma cele câteva sfaturi de mai jos? În cel mai rău caz, peste 21 de zile autorul acestui text va sughiţa puţin. În cel mai bun caz, peste 21 de zile te vei trezi zâmbind, plin de energie şi pregătit pentru o nouă zi plină de surprize şi provocări!
Dacă eşti într-adevăr dornic să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, atunci vei vedea că următoarele sfaturi sunt pe cât de utile şi eficiente, pe atât de plăcute!
Acceptă provocarea #100happydays!
Poate că nu vor fi 100, dar măcar timp de 21 de zile încearcă să găseşti un singur lucru în fiecare zi care să merite acest hashtag, fie că este un colţ de cer senin, o melodie care te umple de energie sau îmbrăţişarea copilului tău atunci când vă reîntâlniţi seara acasă.
Beneficiul acestui exerciţiu este că vei căuta în fiecare zi un pretext de fericire, iar această căutare se va transforma în scurt timp într-un obicei. Este un exerciţiu care îţi va schimba „ochelarii” prin care vezi lumea, căutându-i aspectele pozitive mai mult decât pe cele negative.
Apucă-te de sport!
Chiar cum! Dacă în 21 de zile nu se lipeşte de tine, eşti liber să renunţi fără nicio remuşcare.
Nimic nu aduce beneficii mai mari pentru starea sufletească şi echilibrul mental decât o porţie zdravănă de exerciţiu fizic. Va duce la scăderea secreţiei hormonilor de stres şi va stimula endorfinele, acele substanţe responsabile pentru fericire. Anxietate, nelinişte, atacuri de panică? Toate aceste simptome extrem de frecvente în rândul omului modern, copleşit de responsabilităţi, sunt mult mai rare sau chiar absente în rândul celor care fac sport.
Dacă fitnessul cu aparate performante nu e pe gustul tău, la Aviaţiei Wellness Center avem activităţi pentru toate gusturile: cycling, aerobic, dans şi clasele body mind – extrem de potrivite pentru începătorii care caută în primul rând beneficiile pentru minte.
Fii bun cu tine şi cu cei din jur
Nu-ţi recomand să te transformi în Maica Tereza. Unii oameni chiar merită o săpuneală zdravănă. Cel puţin verbală. Însă practica ne-a arătat că atunci când reacţionăm pe măsură provocării (într-un sens negativ, desigur) nu ne simţim deloc mai bine. Ba dimpotrivă! Aşadar, dintr-un pur egoism îţi recomand să ierţi, să uiţi, să îţi repeţi permanent că deşteptul cedează. Pacifismul nu a făcut niciodată victime. În plus, o atitudine iertătoare te va proteja de stres şi boli coronariene.
Găseşte o cale să te eliberezi de stres
Meditaţia este probabil cea mai eficientă cale de a te elibera de toate supărările de peste zi însă dacă nu este genul tău, ţipătul în pernă este aproape la fel de bun.
Înainte de a păşi seara în casă, opreşte-te în dreptul uşii încercând să vizualizezi nervii şi stresul din ziua respectivă. Ţi le poţi imagina cum vrei: un balon mare plin cu hârţoage, o găleată cu animale gălăgioase, chipul şefului pe cale să explodeze s.a.m.d. Oricum ar fi, important e să le vizualizezi, iar apoi să le spui în gând „Prietene, tu rămâi aici!”. Apoi să intri repede în casă şi să încui uşa bine. Sună puţin nebunesc, dar îţi garantez că funcţionează. Şi apoi, dacă alegi această metodă, nimeni nu va şti! Aşa că nu ai nimic de pierdut!
Mult success! Aştept feeback-ul tău în 21 zile!