Curier pentru o zi

Pentru mai multe imagini, click aici.

În jurul orei 10, facem cunoştinţă la sediul UPS din Otopeni. „Salut! Daniel Niculae, îmi pare bine de cunoştinţă! Eu sunt curierul alături de care veţi merge în cursă.” Arată precum un curier pe care îl vedeţi în reclame: uniforma stă pe el ca turnată şi are un zâmbet mare pe faţă, dar dincolo de acest zâmbet se întrezăresc urme de emoţii. Nu a mai interacţionat cu un jurnalist până acum.

Coborâm din sala de conferinţe a celor de la UPS şi ajungem în faţa unui fel de dulap. De acolo, Daniel îşi ia „diad-ul”, un dispozitiv de tip PDA prin intermediul căruia se transmit toate datele legate de pachete, livrări, momentul în care şoferul pleacă din centru către baza de date a companie. Practic, acest dispozitiv permite supravegherea în timp real a tuturor activităţilor şoferului, dar şi transmiterea de noi informaţii sau comenzi către acesta. Lângă acest dulap se află un panou care celebrează „Curierul lunii”. Poza lui Daniel apare în dreptul lunii iunie.

Ne continuăm drumul spre spaţiul de sortare a coletelor. Fiecare curier are o zonă prestabilită pe care o acoperă. După sortare, coletele sunt puse într-un „cage” – un fel de cuşcă mobilă folosită pentru transportarea cutiilor şi documentelor de la spaţiul de sortare la maşină. „Zilnic, avem de livrat două-trei, câteodată chiar patru cage-uri”, îmi spune Daniel. Azi avem de livrat trei astfel de „cuşti”. Înainte de a începe încărcarea coletelor în maşină, are loc şedinţa de fiecare zi cu team leaderul. Se trec în revistă regulile de siguranţă pe care toţi şoferii trebuie să le respecte şi li se atrage atenţia că astăzi e vineri, iar drumul de întoarcere va fi mai aglomerat ca de obicei, pentru că lumea pleacă spre munte la finalul programului.

Mergem spre maşină – un Volkswagen Transporter modificat pentru curierat -, dar vremea pare să nu prea ţină cu noi. Este înnorat afară şi stă să plouă, la fel cum s-a întâmplat toată săptămâna. Daniel îşi aranjează coletele într-o ordine prestabilită.

„Este vreo regulă după care poziţionezi cutiile pe care le ai de livrat?”, îl întreb eu.

„Mi-am făcut un traseu în minte şi le aşez astfel încât primele comenzi să fie cât mai aproape de una dintre uşile maşinii şi astfel să nu îmi irosesc timpul”, îmi răspunde.

După ce termină de încărcat, ne urcăm în maşină şi ne pregătim de plecare. Mă aşez pe un scăunel aflat în dreapta şoferului şi pe care, în general, nu stă nimeni. Este un pic cam incomod, dar, având în vedere că într-o maşină nu circulă decât curierul, nu prea e nevoie de un astfel de scaun.

Primul lucru pe care îl observ când urc este un semn mare care tronează pe bord: „Reverse? Never!” Este una dintre regulile repetate la şedinţa de dimineaţă. O alta spune: „Verificaţi oglinzile retrovizoare o dată la 5-8 secunde, pentru a evita orice posibile incidente”. Cei de la UPS World Wide au chiar şi un „Cerc al onoarei”, format din 6.400 de şoferi care au peste 25 de ani de condus prudent, fără incidente.

Plecăm spre primul client…

De ce ai ales să devii curier, îl întreb. „Înainte de jobul actual, am lucrat doi ani ca şofer de ambulanţă. A fost o perioadă foarte grea… Trebuie să ai un psihic puternic pentru a face faţă unui astfel de job. Vezi tot felul de cazuri, vezi copii foarte bolnavi… e greu. Aşa că, după doi ani, am decis să plec. Am văzut într-un ziar un anunţ conform căruia cei de la UPS caută curier. În 2000, nu prea existau site-uri de recrutare şi nu foarte multe persoane aveau acces la internet. Am sunat la numărul de telefon respectiv, am trecut interviul şi iată-mă încă aici.”

Ce îi displace cel mai mult la jobul său? „Cred că dificultatea cea mai mare pe care o are orice curier în Bucureşti este traficul. Mai ales când plouă, cum s-a întâmplat în ultimele patru zile, şi haosul pune stăpânire pe oraş. În astfel de condiţii trebuie să fii mult mai atent, să încerci să cauţi rute alternative ca să eviţi aglomeraţia, pentru că ai un orar de respectat, şi clienţii îşi aşteaptă coletele.”

Ajungem la primul popas din drumul nostru de astăzi. Este undeva în Militari. Oprim în parcarea unui bloc nou construit. Paznicul blocului iese supărat pe noi: „Nu aveţi voie să parcaţi aici!” Daniel îi spune că are două colete pentru unul dintre locatari, care i-a transmis să le lase la persoana de la intrare, adică domnul cel supărat. „Bine, bine. Haideţi, puneţi-le aici!”, spune paznicul. Daniel scanează codul de bare cu diad-ul, introduce adresa şi numele persoanei care a primit coletul, apoi îl roagă pe paznic să semneze cu un stilus direct pe dispozitiv şi confirmă livrarea comenzii.

Ne urcăm în maşină şi pornim mai departe. „Drăguţ domnul, îi zic eu. Ai avut probleme cu oamenii la care faci livrări? Povesteşte-mi o situaţie mai specială prin care ai trecut.”

Încearcă să îşi aducă aminte… „Ştii cum e, sunt oameni şi oameni. Dar până la urmă, dacă eu livrez la timp, clientul e mulţumit, aşa că toată lumea e fericită. Situaţii mai speciale apar atunci când livrăm ceva care necesită plata ramburs. Spre exemplu, am ajuns la un client care nu avea banii necesari, aşa că a trebuit să îl însoţesc până la un bancomat de unde a scos suma pe care o avea de plătit. Din fericire, bancomatul era chiar la scara blocului şi astfel nu a trebuit să treacă prea mult timp până am terminat livrarea. O altă situaţie amuzantă a avut loc în cazul unei comenzi unde era necesară achitarea acesteia. Persoana respectivă nu avea bani schimbaţi. Pentru a-l ajuta, m-am oferit să mă duc eu să schimb bani pentru dânsul la un magazin din apropiere, apoi acesta a plătit suma necesară, iar eu mi-am văzut de drum”, povesteşte Daniel.

Între timp, am mai făcut câteva livrări. De fiecare dată cu zâmbetul pe buze, cordial, cu mulţi pare să fie deja prieten. Probabil şi acesta este unul dintre aspectele importante atunci când alegi cu ce companie de curierat să lucrezi: primul contact cu interfaţa companiei, curierul.

Ajungem în zona parcurilor industriale de la Preciziei. Ne oprim la o adresă de livrare. Coborâm. În spatele maşinii, doi câini comunitari se uită către noi parcă întrebându-se: „Îi cunoaştem?” Daniel are un colet mai voluminos, aşa că se foloseşte de un cărucior de transportat marfă. Urcă pachetul pe cărucior şi merge spre spatele maşinii unde ne aşteptau câinii. Unul dintre ei fuge, celălălt se dă un pic într-o parte, parcă e derajat de noi. Trecem pe lângă el. Începe să latre. Şi o ţine tot aşa până când Daniel termină livrarea şi trimite datele către serverul UPS cu ajutorul diad-ului. Între timp, alertat de lătrat, câinele care a fugit se întoarce şi începe să latre şi el. În curte mai sunt vreo 3-4. „Dacă vin toţi, s-ar putea să întâmpinăm nişte probleme la urcarea în maşină”, îmi zic în sinea mea. Scenariul din capul meu nu se transformă în realitate, aşa că ajungem cu bine la maşină şi ne continuăm drumul.

„Ai des probleme cu câinii vagabonzi, având în vedere că doar prin zonele astea livrezi?”, îl întreb.

„În general doar latră. O singură dată am fost muşcat de un câine, care, culmea, părea să nu îmi acorde niciun fel de atenţie. A trebuit să-mi fac toate vaccinurile necesare. Nu se mai fac în burtă, se fac în braţ, dar sunt la fel de dureroase.”

Nici nu termină bine de povestit, că ajungem la poarta unei foste fabrici comuniste pe unde mişună vreo 15-20 de câini.

„Daniel, eu nu cred că o să te însoţesc la această livrare”, îi zic eu un pic speriat. „Stai liniştit, locul unde trebuie să livrăm e mai în spate, acolo nu sunt câini.” Şi avea dreptate…

Primeşte o comandă prin diad. Verifică adresa, sună clientul respectiv. „Ajung la dumneavoastră în jurul orei 15.00, vă găsesc la sediu?”. Primeşte răspuns afirmativ şi îşi notează pe foaia de parcurs.

După câteva ore de condus prin oraş, încep să mă plictisesc şi îl întreb: „Tu nu te plictiseşti făcând asta zilnic?” Răspunsul vine scurt şi la obiect. „Crezi că am timp? Plus că îmi place ceea ce fac, să interacţionez cu oamenii, să cunosc persoane noi. Cu mulţi dintre clienţi chiar am ajuns să mă împrietenesc. Când fac o livrare, mai stăm un pic de vorbă, îmi povestesc ce probleme au…”

I-am pregătit o întrebare incomodă, mai ales că după atâta timp petrecut împreună niciunul dintre noi nu mai bagă în seamă reportofonul. „Te-ai gândit vreodată să schimbi compania de curierat?” Răspunde sincer, fără să clipească: „Sunt de 12 ani aici, mi-am făcut prieteni, îmi consider mulţi dintre colegi ca o a doua familie. Cred că nici dacă aş vrea nu aş fi în stare să plec”.

Ne continuăm drumul pe bulevardul Iuliu Maniu. Eu tot aştept să avem parte de un eveniment mai special, să schimbăm nişte bani, să însoţim un client până la bancomat. Din păcate nu se mai întâmplă nimic notabil astăzi. Exceptând stropii de ploaie care încep să cadă din nou.

Consider că am strâns informaţiile necesare pentru un articol. Ne despărţim. Eu mă duc spre casă, el mai are de ridicat câteva comenzi şi după aceea pleacă spre centru, mai ales că este vineri, şi drumul de întoarcere va fi mai aglomerat decât de obicei.

Ne revedem în revistă și pe site!

Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici